Capitolul I
— Ultimul apel pentru zborul cu destinaţia Londra. Domnul Godfrey Borg este rugat să se prezinte la ghişeul de îmbarcare. Domnule Godfrey Borg prezentaţi-vă, vă rog, la ghişeul de îmbarcare.
Vocea cavernoasă din difuzor răsuna între pereţii goi ai micuţei aerogări. Pasagerii stăteau cuminţi la coadă în partea dreaptă, ca să treacă de poliţie şi de vamă. Numai vreo patru pasageri întârziaţi se înregistrau în grabă la bruneta durdulie de la ghişeul companiei Air Malta. John Fitzpatrick se uită la ceas pentru a mia oară. El se înregistrase deja. Îmbarcarea trebuia să se sfârşească dintr-o clipă în alta, iar Godfrey Borg nu sosise încă. Vocea metalică din difuzor se auzi din nou, de parcă întârziatul ar putea să apară din pământ. Cu mâinile băgate în buzunarele fulgarinului vechi, John Fitzpatrick ieşi pe trotuarul din faţa aerogării ca să vadă dacă nu venea vreun taxi. Nimic. Când se întoarse, în faţa ghişeului companiei Air Malta nu mai era nimeni. Îmbarcarea se terminase, iar Godfrey Borg pierduse avionul.
John Fitzpatrick îşi trecu furios mâna prin claia de păr roşcat. Oare ce să însemne acest lucru? Cercetă holul cu privirea şi zări trei arabi sprijiniţi cu coatele de ghişeul companiei Libyan Airlines. Păreau să aştepte ceva, deşi nu era nici un zbor ai acestei companii. Brusc, simţi că îl trage cineva de mânecă. Plecă privirea şi zări un puştan negricios cu părul creţ.
— You. Sir Fitzpatrick?
Din cauza părului roşcat, nu avea cum să-l confunde. Englezul clătină din cap.
— Yes, it's me.
— For you.
Puştiul îi întinse un plic alb, se îndepărtă în goană şi ieşi din aerogara. John Fitzpatrick desfăcu plicul în care era o carte de vizită şi câteva cuvinte: „Vă aştept la Casino Maltais, în La Valetta. Godfrey Borg.” Mototoli cartonul şi îl băgă în buzunar. Brusc îşi încorda atenţia. Nu întârziase întâmplător. Godfrey Borg nu voise în mod special să ia acest avion, deşi îşi dorea din tot sufletul să plece din Malta. Trebuie să fi avut un motiv foarte serios. Bine că John Fitzpatrick nu îi înregistrase valiza la bagaje. Îşi luă geanta din piele roasă şi se îndreptă către şirul de taxiuri. Simţea totuşi o înţepătură în inimă. Se bucurase enorm la gândul că va petrece o seară agreabilă la Clubul „Ambasadorilor” din Londra. Dar serviciul înainte de toate. Deodată, cerul senin şi albastru i se păru ostil. În timp ce taxiul, se îndrepta spre La Valetta, un huruit puternic zgudui geamurile maşinii vechi. Avionul de Londra tocmai îşi lua zborul.
Godfrey Borg se aşezase în fundul celei mai mari dintre sălile prăfuite, împodobite cu mobilă disparată şi descleiată, ce constituia partea cea mai selectă a celui mai select club din Malta. Pielea fotoliilor era crăpată, chelnerii păreau că dorm în picioare, îmbrăcaţi în hainele albe murdare şi mototolite, iar ambianţa crepusculară era şi mai sinistră decât în cluburile britanice autentice. Aceasta se datora în parte lambriurilor din mahon înnegrite de trecerea timpului, care nici măcar nu reflectau lumina slabă a lămpilor puţine. John Fitzpatrick nu se atinsese de ceai, nescăpând nici un cuvinţel din povestea lui Godfrey Borg, ascunzându-si descurajarea sub masca indiferenţei. Aproape că trebuia să ia totul de la zero. Observă ţigara lui Borg. Tremura uşurel în mână. Îi era teamă. Simţindu-se privit, Godfrey o strivi în scrumieră.
— Trebuie să vă las acum, zise el.
— Lăsaţi-mă să vin cu dumneavoastră, îi sugeră John Fitzpatrick. Este mai sigur aşa.
Godfrey Borg clătină uşurel din cap.
— Nu, mulţumesc. Voi ieşi pe uşa care dă în Strait Street. De obicei, este închisă şi nu cred că mă urmăresc în locul acela. Îmi pare rău pentru această neînţelegere. Voi lua legătura cu dumneavoastră peste câteva zile. Până actunci, sper că.
— Cu siguranţă, îi tăie vorba John Fitzpatrick. Cu siguranţă. Godfrey Borg se ridică, îi strânse mâna şi se îndreptă cu paşi lenţi către fundul sălii. John Fitzpatrick îl văzu dispărând, cu inima strânsă. Casino Maltais, cel mai vechi club din Malta, se afla chiar în centrul capitalei La Valetta, vizavi de Queen's Square şi de Grand Master's Palace, fostul sediu al Ordinului de Malta, în prezent Preşedinţia republicii. Construcţie greoaie şi negricioasă, cu grilaje la ferestre, ţinea de pe Republic Street până pe Merchant Street.
John Fitzpatrick aşteptă câteva clipe în faţa ceaiului de care nu se atinsese, gândindu-se la ceea ce tocmai aflase. Deşi Malta respira un calm absolut englezesc, datorat celor o sută optzeci şi trei de ani de ocupaţie britanică, în realitate, se dădea o luptă feroce şi subterană pentru păstrarea controlului asupra teritoriului său care măsoară câteva sute de kilometri pătraţi, aflat la o sută de kilometri de Sicilia şi la trei sute cinzeci de Tripoli, capitala Libiei. Văzându-l pe John Fitzpatrick plecând, portarul care stătea în ghereta de sticlă, chiar în stânga uşii, îi zise tare să-l audă:
— Have a good day, Sir! 1
În Malta, devenită independentă din 1955, engleza a rămas în continuare limba dominantă, iar malteza, un amestec de arabă, spaniolă, italiană, franceză şi puţină engleză, se dovedea a fi destul de ermetică pentru orice alt auz în afară de cel maltez.
— Thank you, îi răspunse Fitzpatrick distrat.
Ieşi şi se opri pe trotuar, în faţa hidoasei statui a reginei Victoria, în zarva de pe Republic Street. La Valetta era ceva între Neapole şi San Francisco, cu străzile înguste în pantă sau cu scări, întotdeauna aglomerate, mărginite de clădiri din blocuri de piatră rozalie, încărcate cu ornamente în relief şi balcoane cu forme bizare.
În această dimineaţă, zgomotul era asurzitor. Mulţimea compactă invada şi carosabilul străzilor cu sens unic. John Fitzpatrick îşi spuse că trebuia să găsească un taxi în faţă la Grand Master's Palace şi începu să coboare, cu geanta în mână.
