Capitolul I.
Un val de căldură îl copleşi pe Malko, învăluindu-l într-o toropeală dulce, îndată ce ieşi din cursa Air France 747. Mirosul pătrunzător îi gâdilă nările; un amestec ciudat între uleiul de motor, miresmele junglei din apropiere, parfumul greoi al florilor tropicale şi mirosul înţepător al orezăriilor. Era izul tulburător şi de neuitat al Asiei.
În spatele aerogării din Don Muang, linia întunecată a vegetaţiei thailandeze, învăluită într-un halou de căldură, se oglindea în orezăriile ce mărgineau şoseaua rectilinie a oraşului. Pădurea se întindea cât cuprindeai cu ochii, colorată într-un verde închis, specific tropical.
Datorită avioanelor cu reacţie, Asia se afla doar la câteva ore de Europa, cursele aeriene având un confort pe care generaţia precedentă nu ar fi îndrăznit nici să-l viseze. Îmbrăcat într-un costum alb din in, puţin şifonat din cauza călătoriei, Malko traversă pasarela. O stewardesă thailandeză încântătoare, mică de statură i se adresă cu o voce de iepuraş:
— Tranzit sau Bangkok?
— Bangkok.
Tânăra îi arătă un minibus climatizat, rezervat călătorilor de la clasa întâi. Numai patru din pasagerii acestei clase coborâră pentru Bangkok. Un cuplu simpatic de bătrânei ce mâncaseră tot timpul caviar şi pateu de ficat de la începutul călătoriei, ca apoi să se îmbibe vârtos cu şampanie, un om de afaceri german, posac şi agentul CIA, Malko Linge.
Aeroportul din Don Muang se modernizase. Însă aceeaşi mulţime pestriţă forfotea, ca de obicei.
Malko trecu repede de ghişeul „Imigrări”, apoi traversă sala de unde se recuperau bagajele, îndreptându-se spre ieşire. Un vameş thailandez îi aruncă o privire mirată.
— No lagguage? 1
— Lagguage lost2, răspunse agentul cu un surâs dezarmant.
Omilii dădu din cap, cu un aer compătimitor. De fapt, puţin îi păsa. Agentul străbătu mulţimea strânsă aproape de ieşire, îndreptându-se spre ghişeul de unde se cumpărau bilete de taxi pentru Bangkok. Un bărbat tânăr, cu părul creţ, cu ochii uimitor de albaştri observa călătorii. Îndată ce-l zări, făcu un pas în întâmpinare.
— Malko Linge?
— Aţi ghicit, veni răspunsul însoţit de o caldă strângere de mână.
— William Carter. Spuneţi-mi Bill. Wellcome to Bangkok. Aveţi recipisele pentru bagaje?
— Iată-le.
Americanul se întoarse spre un tânăr thailandez şi i le întinse. Băiatul se pierdu imediat în mulţime.
— Aţi călătorit bine?
— Excelent! Locurile din Air France sunt modernizate şi se poate dormi ca într-o cuşetă. Ca să nu mai vorbesc despre mâncare… şi vinuri. Adorabile!
— Ah, mă faceţi să visez, suspină tânărul. La Manila, totul este mizerabil…
William Carter era şeful de staţie CIA de la Manila. Un veteran al Vietnamului şi al Asiei. Cu un gest simplu îi îndepărtă pe şoferii de taxi care-i asaltaseră şi îşi privi ceasul.
— Avem destul de puţin timp la dispoziţie. Cursa îşi reia zborul peste patruzeci de minute. Daţi-mi voie să vi-l prezint pe maiorul Ayutiya.
Un bărbat de statura unui băieţandru, cu figură inteligentă îşi făcu apariţia alături de cei doi şi îi strânse îndelung mâna lui Malko. Imediat, William Carter adăugă cu subînţeles:
— Fără ajutorul maiorului Ayutiya, mica noastră plimbare ar fi fost imposibil de făcut. Să mergem!
Din nou, un val de căldură îi izbi drept în faţă. William Carter se opri şi scoase din buzunar un carnet verde pe care i-l întinse lui Malko, sub privirea indiferentă a ofiţerului. Era un document german.
— Iată paşaportul dumneavoastră. Vă numiţi Hans Vogel. Naţionalitate germană. Fost legionar. Făcut prizonier de către Vet-Cong în 1954. „Restituit” de către comunişti. A lucrat la instruirea armatei nord-vietnameze. După aceea, a fost în Cehoslovacia, în campusurile de antrenament ale teroriştilor palestinieni. A participat la numeroase „acţiuni” pentru serviciile cehe şi germane din est. Oficial, domiciliază la Hamburg şi lucrează într-o societate de import-export, o filială a OMNIPOL.
Malko răsfoi rapid paşaportul. Îşi văzu fotografia cu timbrul sec ce imprima în relief imaginea, imitată la perfecţie. Maiorul Ayutiya îl observa, zâmbind…
— Unde se află adevăratul Hans Vogel? întrebă Malko.
— O să vă explic totul în avion, răspunse William Carter. Am avut grijă ca bagajele dumneavoastră să ajungă la Manila. Să mergem… Domnule maior…
Îşi luară rămas bun de la ofiţerul thailandez care se îndreptă spre maşina lui şi cei doi intrară în holul „plecărilor” încăpere din fericire climatizată. Doi, noi pasageri sosiră la biroul pentru clasa întâi al cursei Air France, 190. Americanul prezentă cele două bilete şi alese locurile. Malko scrută cu privirea sala de aşteptare, dându-şi seama că urma să părăsească foarte repede Bangkok-ul.
O tânără brună, splendidă aştepta la ghişeul vecin. Femeia, un insolit amestec de rase, purta un taior dintr-o ţesătură uşoară care se mula pe curbele perfecte. Ochelarii, negri de soare care-i ascundeau privirea şi o geantă Hermes pe braţ desăvârşeau înfăţişarea apariţiei. Malko îi simţi privirea aţintită asupra lui, fără să-i poată vedea ochii. Un fior îi săgetă pe amândoi. El schiţă un surâs, iar necunoscuta i-l întoarse.
Agentul îşi spuse că nu ar fi fost exclus să sfârşească întâlnirea în acelaşi pat cu tânăra superbă, în caz că ar lua acelaşi avion. Din nefericire, William Carter îl grăbi, întinzându-i cartela de îmbarcare.
— Let's go! 3
