Capitolul I.
Flăcările sondelor „off shore”1 scânteiau ca nişte stele îndepărtate şi roşiatice. În largul limbii de pământ botezată „Cote Sauvage”2 ce marchează limita vestică a oraşului Pointe-Noire. În ciuda numelui său, această peninsulă de nisip cenuşiu nu prezenta nici un relief specific.
Totul părea mohorât, jar noaptea, singura distracţie era să urmăreşti numărul infinit de licurici artificiali ce străpungeau întunericul. Atlanticul, dintre Libreville şi Gabon, la nord şi enclava Cabinda. Situată la sud, era presărat cu aceste lipitori de oţel care pompau aurul negru douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru.
Issam Hadjez opri maşina la marginea plajei pustii, coborî şi, fără să arunce vreo privire acestui peisaj, se întoarse spre vehicul şi strigă agasat:
— Eugenie! Vii odată?
Eugenie Kangou se răsuci cu o încetineală voită, desfăcându-şi picioarele lungi de culoarea cafelei cu lapte până la nivelul coapselor, acoperite cu o rochie extrem de scurtă, cam de aceeaşi culoare cu pielea sa şi mulată ca o mănuşă. Odată ridicată în picioare, cu un gest obişnuit, ea se aplecă înainte trăgând de rochie pentru a o lungi puţin, săltându-şi în acelaşi timp fundul şi întinzând strech-ul peste sânii încântători. Contrar majorităţii africancelor, Eugenie Kangou avea un piept provocator pe care şi-l afişa cu mândrie prin toate barurile din Pointe-Noire. Cu părul ei scurt şi creţ, tuns franţuzeşte, semăna puţin cu Grace Jones, ceea ce o făcea cea mai căutată curvă din tot vestul ţării.
Trupul cărnos putea fi admirat după-amiaza la marginea piscinei hotelului Zamba, unde rar se întâmpla ca un „expatriat”, un nou-venit în oraş, să nu calce. În picioare orice risc de a lua SIDA pentru un moment plăcut între coapsele ei în formă de fus. Ea făcu câţiva paşi stângaci cu escarpenii foarte înalţi, bocănind pe trotuarul desfundat. Cum ajunse în dreptul lui Issam Hadjez, libanezul îi mângâie fundul, vârându-i rochia între fese şi o împinse cu viclenie spre plaja întinsă, pustie la acea oră târzie.
Ea se eliberă printr-o smucitură şi spuse ironic:
— Credeam că mergem la tine…
Issam Hadjez locuia puţin mai departe, într-una din locuinţele somptuoase care mărginesc „Cote Sauvage”, în faţa plajei.
— Încetează cu prostiile! replică el fără a se înfuria. Vino!
Eugenie fixa linia albă a valurilor Atlanticului de dincolo de nisip, ce se spărgeau într-un vuiet surd şi spuse mormăind:
— Nu îmi place nisipul că după aia îmi intră peste tot…
Issam Hadjez simţi că-i sare ţandăra. O dusese să cineze la „La Pizzeria”, restaurantul elegant din Pointe-Noire, rezervat practic „expatriaţilor”, unde numai chelnerii erau negri. În plus, el se pregătea să-i dea cu generozitate zece mii de franci pentru viitoarea ei prestaţie; deci nu era de refuzat.
Libanezul era prea bine văzut în Pointe-Noire ca să meargă într-un hotel cu Eugenie; şi apoi poftele lui erau modeste. Era genul care putea fi satisfăcut în câteva minute. Gustase deja din nurii lui Eugenie şi o făcea cu regularitate.
Pe deasupra, nu voia să se întoarcă acasă prea târziu ca să nu îşi neliniştească soţia. Îi strânse furios braţul negresei.
— Ce zici, o facem pe capotă?
— Nu! Şi nici pe plajă nu vreau să merg. Vino pe dig, spuse Eugenie. Ceea ce numea ea dig era, de fapt, o construcţie lungă, metalică ce începea puţin mai departe de sosea, trecând peste plajă şi înaintând cu mai multe sute de metri în mijlocul Atlanticului, terminată cu un grup de materiale. De fapt, era o jetelă pentru încărcarea fosfatului, dezafectata de la inundarea minei, un colţ liniştit pentru îndrăgostiţi.
Fără să aştepte răspunsul clientului său, Eugenie Kangou se îndreptă spre dig, legănându-şi leneş fundul obraznic sub nasul libanezului, fiind sigură că el o va urma ca o pilitură de fier e atrasă de magnet.
Cele două lanţuri groase de aur ce împodobeau pieptul lui Issam Hadjez zăngăniră încetişor atunci când o apucă din nou pe negresă şi îi puse o mână posesivă pe fese, salivând dinainte. O sută de metri mai departe, o luară pe una din scările ruginite ce permitea accesul la dig. Zece metri mai sus, vântul de mare făcea atmosfera mai răcoroasă. Eugenie pocni cu tocurile pe plăcile de metal, îndepărtându-se spre capătul unde se-nălţau macaralele nemişcate care abia se vedeau în penumbră. În afară de pocniturile tocurilor lui Eugenie, spargerea valurilor de stâlpii ruginiţi era singurul zgomot din împrejurimi.
— Hei! Doar nu o să mergem până la capăt!
Issam Hadjez gâfâia urmând paşii întinşi ai lui Eugenie Kangou. Mai mic decât ea şi bine îmbrăcat, îşi reducea de obicei eforturile fizice la strictul necesar. O prinse din nou pe negresă şi o înghesui în balustrada, metalică, strecurând rapid o mână pofticioasă sub rochie; cu cealaltă, îi ciupea, prin îmbrăcăminte, sfârcurile sânilor, ajungând cu vârful capului pleşuv până la bărbia lui Eugenie. Foarte repede, începu să sufle ca un taur în călduri. Sub rochia de strech, Eugenie Kangou nu purta decât un slip cu şnur minuscul ce îi dezvelea în întregime fundul ţeapăn cu o arcuitură obraznică.
Issam Hadjez vârî ambele mâini sub rochie şi începu să-i frământe sânii ca nişte globuri, gâfâind de excitaţie. Eugenie nu se sinchisea şi, cu braţele pe lângă corp, privea nedesluşit flăcările ce ardeau la orizont. Brusc; Hadjez, o dezlipi de balustradă, o răsuci şi se întoarse el cu spatele spre plajă.
— E rândul tău! spuse el cu repeziciune.
În relaţia cu el, ea cunoştea lecţia foarte bine: cu o mişcare rapidă îi trase fermoarul, pantalonilor şi sexul deja sculat ţâşni afară. Aşezată pe vine şi-l vârî în gură. Lui Issam Hadjez îi scăpă un oftat plin de plăcere. Eugenie Kangou nu îi lua banii degeaba… Bine proptit de balustradă, libanezul privea capul cu părul scurt şi creţ ce urca şi cobora de-a lungul pântecelui său, părându-i-se că sexul îi este închis într-o teacă delicioasă şi fierbinte. Animată de o limbă abilă şi neobosită! Asta da viaţă! El îşi lipi palmele de pieptul negresei, apoi îi apucă sfârcurile întărite şi groase ca nişte creioane şi le răsuci între degete.
