A murit Ronald Reagan. La căpătâiul lui, nu s-au auzit decât cuvinte de preţuire. In timpul vieţii, şi mai ales în timpul preşedinţiei sale, fusese clasat insa de „lumea buna” în categoria „băieţilor rai”. Mai întâi era republican, ceea ce, pentru „lumea buna” (adică pentru stânga luminata de pretutindeni) era, din principiu, un minus. Apoi era un simplu actor – şi inca unul de mana a doua – ceea ce il făcea suspect de histrionism, incultura şi primitivism politic. Mai grav inca era anticomunismul lui „grosolan”. Cum îşi putuse permite un preşedinte american sa declare ca Uniunea Sovietica e un „imperiu al răului”? Cum sa admiţi, daca eşti un om fin, citit şi bine orientat ideologic, ca marxism-leninismul e de aruncat la gunoi, aşa cum îndrăznise sa spună Reagan inca din 1982? Au mai fost şi „Irangate”, şi finanţarea rebelilor din Nicaragua, şi „Războiul Stelelor” (care va sa zică înarmare răutăcioasă), şi sprijinirea mujahedinilor din Afganistan, s.a.m.d. Una peste alta, omul era un reacţionar, un exponent tipic al imperialismului, o fiara capitalista, fara lecturi şi fara scrupule. Doar tarile Europei de Est il priveau cu simpatie, orbite cum erau de ura lor (iraţională) împotriva sovietelor şi a democraţiilor populare. Astăzi se recunoaşte, totuşi, ca radicalismul preşedintelui american a contribuit decisiv la surparea sistemului geo-politic de la Yalta şi ca fraza de încheiere a discursului sau de lângă zidul Berlinului („Domnule Gorbaciov, dărâmaţi zidul acesta!”) a avut o dimensiune profetica. Despre morţi numai de bine.
Voluptatea de a blama America şi pe mai toţi preşedinţii ei a rămas insa un hobby al intelighenţiei mondiale. E semnul de recunoaştere al „oamenilor de bine”, expresia singurei gândiri politice corecte. Jean-Fransois Revel a făcut, în „Obsesia antiamericana”, un tulburător inventar al acestui hobby. S-ar zice ca Statele Unite au o predilecţie morbida pentru conducători deviaţi: Truman, vânzătorul de cravate, Carter, vânzătorul de alune, Reagan, starul de filme B, Glenn Ford, (incapabil, cum se spunea, sa meargă şi sa mestece chewing-gum în acelaşi timp), teroristul fundamentalist Bush Junior etc. Numai J. F. Kennedy, căsătorit cu o doamna de educaţie europeana şi asasinat de forte obscure, a reabilitat cat de cat oficiul prezidenţial. In rest – o tara guvernata de „băieţi rai” şi animata de instincte sălbatice. De la Simone de Beauvoir, care deplângea, după al doilea război mondial, ocuparea Franţei de către americani, pana la Habermas, care avertizează, astăzi, asupra „unilateralismului” iancheu, datorat tristei dispariţii a Uniunii Sovietice, linia exasperării „civilizate” fata de monstrul atlantic e continua. E drept, nu toţi americanii sunt defecţi. Exista, slava Domnului, destui americani antiamericani. Exista şi mari gesturi recuperatoare. (De pilda, participarea doamnei Madeleine Albright, în calitatea ei de secretar de stat, la aniversarea a cincizeci de ani de viaţa ai partidului comunist nord-corean, în toamna lui 2000). Dar imaginea de ansamblu ramane sumbra. Est-europenii şi dreapta europeana încearcă în zadar sa salveze aparentele, fluturând, dinaintea neamurilor, o alta lista de „băieţi rai”: Saddam Hussein (cu care, în 1998, Kofi Annan invita lumea sa facă „business”), Gaddafi, Kim Jon Il, Mugabe, Mao Tse Dun, Pol Pott şi Fidel Castro. E o diversiune. Adevăraţii băieţi rai sunt alţii. Nu Ceauşescu, ci Margaret Thatcher, nu Putin, ci Tony Blair, nu Stalin, conducătorii chinezi şi iranieni, ci Ronald Reagan, George W. Bush şi Berlusconi. Ăştia sunt marii agenţi ai râului, ăştia pregătesc şi „implementează” acte de terorism abominabile, ăştia exporta dictaturi, ăştia ameninţa instituţiile democratice şi statul de drept. Din fericire, ei mor din când în când, lăsându-ne sa oblojim cultul celorlalţi. Aflu din ziare ca (lamentabilul) preşedinte Bush a spus, curând după moartea lui Reagan, în zorii celebrării istoricei „D Day”: „A făcut ceea ce trebuia sa facă!” aşa cred şi eu. Dar asta nu-i va împiedica pe oamenii de bine din lumea întreagă sa demonstreze maine împotriva imperialismului american, purtând în vârf de bat portretul lui Che Guevara.
SFÂRŞIT