Şarpele cu pene a spus: Când va veni vremea, mă voi întoarce în mijlocul vostru, pe marea din est, împreună cu oamenii albi, cu barbă – Proclamaţie către poporul toltec făcută de regele lor zeu, Şarpele cu Pene, cca. Anul 1000 e.n.
Dintr-o legendă aztecă.
PARTEA I.
Painala, lângă Coatzacoalcos.
A pornit în beznă, ascultând sunetele propriei sale înmormântări.
Era al Optulea Ceas al Nopţii, când apar fantomele şi demoni fără cap îi urmăresc pe călătorii singuratici. Malinali zăcea legată, cu mâinile la spate, pe podeaua colibei. Coşuri de răchită cu păstăi de vanilie, aşezate unele peste altele, lângă pereţi, răspândeau un miros dulceag, înecăcios în cameră.
O bufniţă îşi întoarse capul mare şi o privi de pe grinda de cedru sculptată de deasupra capului ei. Ochii galbeni clipeau încet. Era un semn rău; bufniţa fusese trimisă de Zeul Umbrelor, Mitlantecutli, s-o anunţe că o aşteaptă.
Şi mama vrea să mă trimită din lumea aceasta fără să-mi dea măcar bani, să-mi plătesc trecerea pe tărâmul umbrelor.
A încercat din nou să se elibereze, dar cureaua îi tăia încheieturile. A început să plângă.
Mama ei voia s-o ştie moartă.
A închis ochii să asculte cântecele de doliu, bubuitul conchelor, tunetul tobelor huehuetl şi şuieratul fluierelor. A auzit pe cineva strigând-o pe nume şi apoi a răsunat trosnetul flăcărilor. Altcineva se înnegrea şi se prăjea pe rug în locul ei.
Geamătul Vântului de Est o consola. În clipa ei de cumpănă, Şarpele cu Pene, Zeul Înţelepciunii veghea asupra ei.
Auzea şoapte şi paşi afară, lângă colibă. Deschise din nou ochii să studieze umbrele.
A văzut sclipirea torţei de pin când au intrat. Erau trei. Îi cunoştea: negustori de sclavi din Xicallanco. Fuseseră în sat de multe ori; tatăl ei îi tratase întotdeauna cu dispreţ. Unul din ei îşi pierduse un ochi şi carnea rozalie din jurul cicatricei semăna cu unsoarea rece.
Torţele le umbreau feţele.
— Uite-o, a spus bărbatul cu un ochi.
A încercat să ţipe, dar căluşul o sufoca. Unul din ei a râs, iar cel cu un ochi i-a spus să tacă. Dar nu era nevoie, se gândea Mali. Chiar dacă ar fi urlat în gura mare tot n-ar fi auzit-o nimeni. Tobele de doliu astupau orice zgomot.
Au ridicat-o uşor şi au scos-o din colibă în beznă. Vântul gemea din nou. Şarpele cu Pene era furios.
Nu trebuia să-i fie frică. Nu era sfârşitul pe care i-l prevăzuse tatăl ei. Era Ce Malinali, Iarba Penitenţei, care îşi va găsi destinul în dezastru. Era toba care anunţa apusul pentru Motecuhzoma; viitorul ei era cu zeii.
Viitorul ei era alături de Şarpele cu Pene.
Tenochtitlán.
O trestie pe străvechiul Calendar Aztec.
Anul Domnului, 1519.
Omul-bufniţă se clătina. Făcea spume la gură şi râdea de umbrele care apăreau în colţurile Casei Întunericului. Părul care îi ajungea aproape până la talie era năclăit de sânge închegat şi mantia neagră prinsă de umeri îl făcea să semene cu o cioară rău prevestitoare.
Motecuhzoma, zeul Furios, Veneratul Conducător al Mexicăi, îl privea de pe un tron sculptat. Turcoazele din urechi şi buze sclipeau în lumina torţelor de pini. Îi şoptea întrebările Femeii-Şarpe de lângă el.
— Om-bufniţă, poţi vedea viitorul Mexicăi?
Omul-bufniţă zăcea pe spate, pe podea, râzând isteric sub influenţa lichiorului de peyotl.
— Tenochtitlán este în flăcări! A zbierat el deodată, isteric.
Motecuhzoma şi-a schimbat poziţia, stânjenit. Omul-bufniţă s-a ridicat, arătând spre zidul de piatră. O sclipire nebunească îi lucea în priviri.
— Un turn de lemn merge spre templul lui Xopico!
— Un turn nu poate să meargă, a şuierat Motecuhzoma.
— Zeii au fugit. În pădure.
Motecuhzoma îşi frângea mâinile în poală. A şoptit altă întrebare Femeii-Şarpe.
— Pe Motecuhzoma cum îl vezi?
— Îl vad arzând, fără să-l jelească nimeni. Mexica îi scuipă trupul.
Femeia-Şarpe a încremenit la auzul acestei erezii. Chiar şi sub influenţa peyotl-ului, obscenitatea răsunase ca un bubuit de tunet în încăperea cavernoasă.
— Ce mai vezi?
— Temple mari pe lac. Mărşăluind spre Tenochtitlán!
— Un templu nu poate mărşălui.
— Şarpele cu Pene se întoarce!
Omul-bufniţă respira întretăiat acum. Rostea cuvintele în timp ce se zguduia de râs.
— Nu va mai exista nici un Tenochtitlán!
Motecuhzoma s-a ridicat în picioare, desfigurat la faţă.
— Oraşele noastre sunt distruse. Cadavrele noastre zac în mormane, unele peste altele.
Femeia-Şarpe l-a văzut pe împărat acoperindu-şi faţa cu mâinile.
— În curând vom vedea semnele pe cer!
