Prin „viaţă sexuală normală”, ne referim la formele de activitate sexuală care au loc în mod normal la oamenii sănătoşi, fireşti, iar în categoria sexului anormal grupăm toate formele de sex care se produc numai rareori şi, prin forma lor, deviază în puncte esenţiale de la formele obişnuite. Frontiera dintre normal şi anormal, însă, nu este în nici un caz clar definită, existând tot felul de faze intermediare.
J. Fabricius-Moeller
PARTEA ÎNTÂI.
Unu.
Highgate, nordul Londrei.
Cândva, fusese foarte frumoasă. Şi încă mai era, dacă ai fi putut privi dincolo de paloarea vineţie-ceroasă a pielii, ochii cu pleoapele pe jumătate lăsate, clemele de pe sfârcuri şi limba scoasă. Totuşi, oamenii din subsol, aparent dezumanizaţi de către salopetele lor albe şi concentrarea captivată cu care priveau prin microscoape, n-o luau în seamă. Trupul ei neînsufleţit devenise aproape irelevant pentru ei. Numai drăgălaşa fotografă de la S.0.3, cu părul lung şi negru ca abanosul strâns la spate într-o coadă-de-cal, părea preocupată de ea, imortalizând-o din toate unghiurile, ca o paparazza nesăţioasă. Singurul sunet din cameră era sfârâitul servomotorului electric din aparat.
Detectivul Sergent Terry James îi făcu cu ochiul. Fotografa nu-i dădu atenţie, luând o imagine de aproape cu încheietura legată a mâinii femeii.
Fox stătea lângă colegul ei, în dreptul mesei de tortură. Devenise aproape indiferentă în faţa morţii, dar crimele sexuale continuau s-o stânjenească, provocându-i şi acum acea senzaţie de crispare greţoasă în abdomen. Ceilalţi, deşi erau profesionişti la fel ca ea, îi evitau privirea. Acele fapte le inspirau o anume stare proprie numai lor, înfricoşător de primordială, poate fiindcă ura care le motiva era concentrată nu asupra unei singure persoane, ci împotriva întregului sex pe care-l reprezenta. Făcea ca prin străfundurile minţii să forfotească mici umbre; aşa, îi era mai uşor să interpreteze greşit privirile dure ale bărbaţilor, să uite că erau de partea ei.
— Ce-avem aici, T. J.? Întrebă ea.
James – pe care toţi cei din brigadă îl numeau T. J.
— Ridică din umeri.
— Un asasinat S şi M elementar, răspunse el. Întinsă şi moartă.
— Pentru numele lui Dumnezeu, murmură Fox, cu un nod în gât, făcând un pas înapoi.
T. J. zâmbi…
Chiar în acel moment, sună telefonul.
În cameră încetă orice mişcare. Echipa criminalistică, medicul legist, Pakula, chiar şi fotografa, priviră spre telefonul alb şi zvelt de pe masă, lângă bancheta tapiţată unde zăcea fata moartă, un instrument din secolul douăzeci care distona cu decorul medieval contrafăcut al subsolului.
Fox aşteptă să intre în funcţiune robotul, dar acesta părea să fi fost închis. Acest lucru i se părea foarte curios, în circumstanţele date.
— Spune că nu poate veni la telefon, instrui T. J. Pe moment, are mâinile legate.
Chiar dacă era dezamăgit că nimeni a râs de gluma lui, T. J. n-o arătă.
— Dacă tu te pregăteai pentru un act sexual complicat cu legături, sigur ai fi dat drumul robotului, spuse Fox, gândind cu voce tare.
— Întotdeauna, răspunse T. J.
Fox, care purta pe lângă salopeta albă şi mănuşi de latex, ridică receptorul.
— Da?
Un glas bărbătesc întrebă:
— Faci clisme?
Fox privi în jur, prin celula subterană. Nu avea ferestre, iar pe pereţi erau agăţate diverse instrumente de tortură: un bici negru din piele împletită, o ţepuşă, o cravaşa. „Şi uite-mă pe mine, o fată catolică atât de cuminte, vorbind despre clisme cu un necunoscut.”
Se zări pe sine însăşi, încadrată un moment în oglinda instalată pe peretele din capătul camerei, o femeie blondă trecută de treizeci de ani, cu expresie austeră, dacă nu chiar tăioasă, fără machiaj, poate puţin cam prea înaltă. Nu era tocmai zeiţa sexului pe care şi-o reprezenta imaginaţia înfierbântată a lui T. J., dar nici rău nu arăta, pentru ora aceea din noapte. Deşi cam părea a juca într-un film cu extratereştri, în salopeta şi galoşii ei albi de protecţie.
— Cine sunteţi, vă rog? Spuse ea.
— Faci sau nu?
— De unde aveţi numărul meu?
— Eşti Pisica Franţuzoaică?
„Nu, sunt Detectiv Inspector Madeleine Fox; Pisica Franţuzoaică zace la un pas de mine, întinsă şi moartă, după cum cu atâta eleganţă s-a exprimat T. J. Dar să lăsăm pentru moment detaliile.”
— Trebuie să ştiu cine v-a trimis, înainte de a discuta aranjamentele cu dumneavoastră, spuse ea, încercând să evite ochii lui T. J.
— Iepuraşul.
— Iepuraşul.?
— Eşti Pisica Franţuzoaică sau nu? Insistă omul.
— Poate veniţi azi după-amiază pe la trei, răspunse Fox, dar necunoscutul închisese deja. Puse receptorul în furcă.
— Ţi-ai tras o şustă tare? Se interesă T. J.
— A închis, spuse ea.
— Ce voia?
