Prefaţă.
Prima colecţie de articole scrise de Ellen G. White, având ca subiect educaţia creştină, a fost publicată în 1886. Broşura care conţinea aceste instrucţiuni s-a numit "Selecţiuni din Mărturii cu privire la subiectul educaţiei". Retipărirea acestei broşuri cu adăugiri a fost realizată în 1893, sub titlul "Educaţia creştină". Mai târziu, a apărut un supliment la "Educaţia creştină", care conţinea materiale în plus. În 1897 au fost publicate "Mărturiile speciale cu privire la educaţi". Această lucrare de dimensiuni mici conţinea articole de o valoare inestimabilă pentru profesorii noştri. Instrucţiunile date în această carte nu au apărut niciodată înainte şi au cuprins majoritatea scrierilor autoarei cu privire la educaţie din perioada 1893-l896. În anul 1900, a fost emis dreptul de autor pentru "Mărturii"vol.6. Lucrarea cuprindea o mare parte a celor scrise cu referire la educaţie şi accentua nevoia unei reforme în educaţie. Cartea Educaţie a apărut în 1903 şi trata problemele şi principiile de bază ale lucrării din şcoli, iar în 1913 a apărut pentru prima dată lucrarea "Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi", care se ocupă de multe probleme de detaliu care sunt frecvent întâlnite în practica educaţională. Articolele din volumul de faţă au fost extrase din surse variate. Ele au fost selectate din "Educaţia creştină", "Mărturii speciale cu privire la educaţie", "Cumpătarea creştină şi igiena biblică", "Review and Herald", "Semnele timpului", "Instructorul de tineret" şi "Ecoul biblic". Cu excepţia unui singur articol, "Educaţia corespunzătoare", nu s-au mai făcut selecţiuni din nici o altă lucrare din scrierile deja tipărite ale autoarei. Cele două articole în manuscrise, "Suspendarea elevilor" şi "Disciplina corectă în şcoală", au fost introduse cu permisiunea Consiliului de administraţie al patrimoniului E. G. White şi la îndemnul fraţilor de la Conferinţa Generală. Aceste două manuscrise au fost scrise cu mai mult de douăzeci şi cinci de ani înainte şi la data aceea erau la dispoziţia directorilor de şcoli. Aceste două articole trebuie citite împreună. Toate articolele sunt tipărite fără prescurtări şi sunt aranjate în ordine cronologică. Avantajul de a citi articolele în întregime, aranjate în ordinea în care au fost scrise, este deosebit datorită valorii conferite de aşezarea în cadrul istoric. Lista suplimentară de articole de la sfârşitul diferitelor capitole şi cuprinsul vor constitui o listă rezonabil de completă a autoarei cu privire la subiectul educaţiei creştine. Această carte este elaborată cu speranţa de a fi de o inestimabilă valoare pentru sutele de profesori care nu au avut privilegiul să citească aceste instrucţiuni. Fie, de asemenea, ca ea să trezească un mare interes şi să îndrume spre studii pe aceia care poate au citit-o înainte şi fie ca noi să fim profund mişcaţi pentru a urma cu mai multă credincioşie în practica de zi cu zi principiile enunţate atât de clar în această lucrare.
"Departamentul Educaţie al Conferinţei Generale "
Educaţia corespunzătoare.
Cea mai plăcută responsabilitate pe care şi-o pot asuma oamenii este aceea de a se ocupa de minţile tinere. Trebuie să se aibă cea mai mare grijă în educaţia tinerilor, variind în aşa fel metodele de instruire, încât să fie puse la lucru cele mai înalte şi nobile puteri ale minţii. Părinţii şi profesorii din şcoli dau greş desigur în educarea corespunzătoare a copiilor, dacă nu au învăţat ei mai întâi lecţia stăpânirii de sine, a răbdării, îngăduinţei, blândeţii şi iubirii. Ce chemare înaltă pentru părinţi, tutori şi profesori! Sunt foarte puţini cei care realizează nevoile cele mai importante ale minţii şi în ce fel să direcţioneze dezvoltarea intelectului, gândurile şi sentimentele în formare ale tinerilor.
Există un timp pentru instruirea copilului şi un timp pentru educarea tânărului; şi este esenţial ca, în şcoală, ambele să fie combinate într-o mare măsură. Copiii pot fi învăţaţi să slujească ori păcatului, ori neprihănirii. Educaţia din primii ani ai copiilor le modelează caracterul atât în privinţa celor vremelnice, cât şi în privinţa celor religioase. Solomon spune: "Învaţă pe copil calea pe care trebuie să o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea" (Prov. 22,6). Acest limbaj este pozitiv. Instruirea pe care o cere în mod imperios Solomon este de a direcţiona, de a educa şi de a dezvolta. Pentru ca părinţii şi profesorii să poată face această lucrare, ei înşişi trebuie să înţeleagă calea pe care trebuie să meargă copilul. Aceasta înseamnă mai mult decât o cunoaştere din cărţi, înseamnă tot ceea ce este bun, virtuos, neprihănit şi sfânt, înseamnă cumpătare, evlavie, bunătate frăţească şi dragoste faţă de Dumnezeu şi unul faţă de altul. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie acordată atenţie educaţiei fi-zice, mintale, morale şi religioase a copiilor.
Educaţia copiilor, în cămin şi la şcoală, nu trebuie să semene cu dresarea animalelor necuvântătoare, deoarece copiii au o voinţă inteligentă, care trebuie călăuzită spre a controla toate puterile. Animalele necuvântătoare au nevoie să fie dresate, pentru că ele nu au raţiune şi intelect. Însă mintea omului trebuie să fie învăţată stăpânirea de sine. Ea trebuie să fie educată să conducă fiinţa omenească, în timp ce animalele sunt ţinute în frâu de către un stăpân şi sunt învăţate să se supună acestuia. Stăpânul constituie mintea, judecata şi voinţa pentru animalul său. Un copil poate fi educat, ca şi un animal, astfel încât să nu aibă voinţa sa proprie. Chiar individualitatea lui se poate confunda cu cea a celui care supraveghează creşterea lui; voinţa lui, cu toate intenţiile şi scopurile sale, este supusă voinţei învăţătorului.