"Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său." (Apoc. 11,19). Chivotul legământului lui Dumnezeu se află în Sfânta Sfintelor, a doua despărţitură a Sanctuarului. În serviciul sanctuarului pământesc, care slujea ca o preînchipuire şi "o umbră a lucrurilor cereşti", această despărţitură era deschisă numai în Ziua cea Mare de Ispăşire pentru curăţirea sanctuarului. De aceea, anunţarea că Templul lui Dumnezeu a fost deschis în ceruri şi a fost văzut chivotul legământului, arată către deschiderea Locului prea Sfânt din Sanctuarul ceresc în anul 1844, când Hristos a intrat acolo pentru a aduce la îndeplinire lucrarea de încheiere a ispăşirii. Aceia care prin credinţă au urmat pe Marele lor Preot, când Şi-a început lucrarea în Locul prea Sfânt, au văzut chivotul legământului Său. Când au studiat subiectul sanctuarului, au ajuns să înţeleagă schimbarea locului slujirii Mântuitorului şi au văzut că El mijlocea acum înaintea chivotului lui Dumnezeu, mijlocind cu sângele Său în favoarea păcătoşilor. Chivotul din sanctuarul de pe pământ conţinea cele două table de piatră pe care erau înscrise preceptele Legii lui Dumnezeu. Chivotul era doar un locaş pentru tablele Legii, dar prezenţa acestor precepte divine îi dădea valoare şi sfinţenie. Când Templul lui Dumnezeu a fost deschis în cer, s-a văzut chivotul legământului Său. În Sfânta Sfintelor din Sanctuarul din cer, Legea divină este înconjurată de sfinţenie – Legea care a fost vestită de Însuşi Dumnezeu în mijlocul tunetelor de pe Sinai şi scrisă cu degetul Său pe tablele de piatră. Legea lui Dumnezeu din Sanctuarul din ceruri este marele original, după care poruncile înscrise pe tablele de piatră şi raportate de Moise în cărţile sale erau o transcriere fără greş. Aceia care au ajuns la înţelegerea acestui punct important au fost conduşi astfel să vadă caracterul sfânt, neschimbător al Legii divine. Ei au înţeles ca niciodată mai înainte puterea cuvintelor Mântuitorului: "Câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege". (Matei 5,18). Legea lui Dumnezeu fiind o descoperire a voinţei Sale, o transcriere a caracterului Său, trebuie să dăinuiască veşnic, "ca un martor credincios în ceruri". Nici o poruncă n-a fost anulată, nici o iotă sau titlu n-a fost schimbat. Psalmistul zice: "Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri". "toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veşnicie". (Ps. 119,89; 111,7.8). Chiar în centrul Decalogului se găseşte porunca a patra, aşa cum a fost pentru prima dată vestită: "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o". (Exod 20,8-l1). Duhul lui Dumnezeu a impresionat inimile acelor cercetători ai Cuvântului Său. A pus stăpânire pe ei convingerea că din neştiinţă călcaseră preceptele şi nesocotiseră ziua de odihnă a Creatorului. Atunci au început să cerceteze temeiurile pentru care prima zi a săptămânii era păzită în locul zilei pe care o sfinţise Dumnezeu. Şi n-au putut găsi nici o dovadă în Scripturi că porunca a patra a fost desfiinţată sau că Sabatul a fost schimbat; binecuvântarea care la început a sfinţit ziua a şaptea n-a fost îndepărtată. Ei căutaseră ca în mod corect să cunoască şi să facă voia lui Dumnezeu. Acum însă, când s-au văzut călcători ai Legii Sale, durerea le-a umplut inimile şi şi-au dat pe faţă credincioşia faţă de Dumnezeu începând a păzi Sabatul Său cel Sfânt. Multe şi stăruitoare au fost eforturile făcute pentru distrugerea credinţei lor. Niciunul n-a putut să vadă că, dacă sanctuarul pământesc era o preînchipuire sau un model al celui ceresc, Legea păstrată în chivotul de pe pământ era o copie exactă a Legii din chivotul din ceruri; şi că primirea adevărului cu privire la Sanctuarul ceresc cuprindea şi recunoaşterea cerinţelor Legii lui Dumnezeu şi obligativitatea Sabatului poruncii a patra. Acestui fapt se datoreşte amara şi hotărâta ostilitate faţă de armonioasa învăţătură a Scripturilor, care descopereau lucrarea lui Hristos în Sanctuarul ceresc. Oamenii căutau să închidă uşa pe care Dumnezeu o deschisese şi să deschidă uşa pe care El o închisese. Dar "Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide", declarase: "Iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide". (Apoc. 3,7.8). Hristos deschisese uşa, sau slujirea în Sfânta Sfintelor, lumina strălucea prin uşa aceea deschisă a Sanctuarului din ceruri, iar porunca a patra se vedea cuprinsă în Legea care se afla acolo. Ceea ce Dumnezeu întemeiase, nimeni nu putea desfiinţa. Aceia care au primit lumina cu privire la mijlocirea lui Hristos şi la perpetuitatea Legii lui Dumnezeu, au găsit că aceste adevăruri erau prezentate în Apocalips 14. Soliile din capitolul acesta constituie întreita avertizare (vezi note suplimentare 32) care trebuie să pregătească pe locuitorii pământului pentru a doua venire a Domnului. Vestirea: "A venit ceasul judecăţii Lui" arată către încheierea lucrării lui Hristos pentru mântuirea oamenilor. Ea face cunoscut adevărul care trebuie vestit până când va înceta mijlocirea Mântuitorului şi El va reveni pe pământ pentru a lua la Sine pe poporul Său. Lucrarea de judecată care a început în anul 1844, trebuie să se continue până când se vor hotărî cazurile tuturor oamenilor, atât ale celor vii, cât şi ale celor morţi. De aceea va continua până la încheierea harului. Pentru ca oamenii să fie pregătiţi să stea la judecată, solia le porunceşte să se teamă de Dumnezeu şi să-l dea slavă şi să se închine "Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor". Iar rezultatul primirii acestor solii este arătat prin cuvintele: "Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus". Ca să fie pregătiţi pentru judecată, este necesar ca oamenii să ţină Legea lui Dumnezeu. Această Lege va fi măsura caracterului la judecată. Apostolul Pavel declară: "Toţi cei ce au păcătuit având Lege, vor fi judecaţi după Lege. În ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor". Şi tot el mai zice că "cei ce împlinesc legea. Vor fi socotiţi neprihăniţi". (Rom. 2,12-l6).
