AnnaE
#0

Prefaţă.

          Această carte, stimate cititor, nu este publicată ca să ne III informeze că există păcat, vai şi mizerie în lume. Ştim aceasta cu toţii prea bine. Această carte nu este publicată pentru a ne informa că există o luptă de neîmpăcat între întuneric şi lumină, păcat şi neprihănire, bine şi rău, viaţă şi moarte. În adâncul inimii noastre ştim că suntem participanţi în această luptă. Dar în fiecare dintre noi se trezeşte odată o dorinţă de a cunoaşte mai mult despre această mare luptă. Cum a început sau există ea dintotdeauna? Ce elemente sunt implicate în complexitatea ei? Ce am eu de a face cu aceasta?

          Care este responsabilitatea mea? Mă aflu în această lume fără să fi ales aceasta. Este lucrul acesta bun sau rău pentru mine?

          Care sunt marile principii implicate? Cât va mai continua această luptă? Care va fi sfârşitul ei? Se va scufunda pământul, după cum spun unii oameni de ştiinţă, în adâncurile unei nopţi reci, întunecate şi îngheţate? Sau există un viitor mai bun?

          Întrebarea vine şi mai aproape: Cum poate lupta din inima mea, luptă care implică egoismul şi iubirea, să fie rezolvată definitiv prin biruinţa binelui? Ce spune Biblia? Ce are să ne înveţe Dumnezeu cu privire la această întrebare de o importanţă veşnică?

          Stimate cititor, scopul acestei cărţi este să ajute sufletul întristat să afle soluţia corectă la toate problemele acestea. Ea este scrisă de o persoană care a gustat şi a aflat că Domnul este bun şi care a învăţat prin comuniunea cu Dumnezeu şi studiul Cuvântului Său că taina Domnului este descoperită acelora care se tem de El şi că lor El le va face de cunoscut legământul Său.

          Pentru ca să înţelegem mai bine principiile acestei lupte atât de importante în care este în joc viaţa universului, autoarea ne-a prezentat lecţii măreţe din ultimele douăzeci de secole.

          Cartea începe cu tristele scene de încheiere ale istoriei Ierusalimului, cetatea aleasă de Dumnezeu, după respingerea de5

          Marea Luptă către ea a Omului de pe Calvar, care venise să mântuiască. De atunci înainte ne vorbeşte despre persecutarea copiilor lui Dumnezeu în primele secole, marea apostazie care a urmat în biserica Sa, trezirea lumii în timpul Reformei, în care unele din marile principii ale luptei sunt clar manifestate, lecţiile teribile ale respingerii principiilor drepte de către Franţa, revigorarea şi înălţarea Scripturilor şi influenţa lor benefică şi dătătoare de viaţă, trezirea religioasă din ultimele zile, deschiderea izvorului Cuvântului lui Dumnezeu cu descoperirile sale minunate de lumină şi cunoştinţă, pentru a face faţă atacurilor vătămătoare ale oricărei amăgiri a întunericului.

          Lupta ce ne stă în faţă, cu toate principiile vitale implicate, în care nimeni nu poate fi neutru, este prezentată simplu, lucid şi cu putere.

          Şi în fine, ne vorbeşte despre biruinţa veşnică şi glorioasă a binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului, a bucuriei asupra necazului, a speranţei asupra disperării, a gloriei asupra ruşinii, a vieţii asupra morţii şi a iubirii veşnice şi îndelung-răbdătoare asupra urii răzbunătoare.

          Începând cu prima sa ediţie (1888), urmată de una revizuită de autoare (1911), această lucrare remarcabilă a ajuns la o răspândire mondială prin multe ediţii şi traduceri. Cititorul va vedea că autoarea scrie deschis şi energic, demascând rătăcirile şi sugerând soluţii bazate pe infailibilul Cuvânt al lui Dumnezeu. Şi deşi ultimile câteva decade au fost martore la schimbări şi transformări în lumea socio-religioasă, ideea principală şi proiecţiile pentru viitor prezentate în această carte îşi păstrează până astăzi valabilitatea, rămânând de un interes captivant.

          Ediţii precedente ale acestei cărţi au adus multe suflete la Adevăratul Păstor; este rugăciunea editorilor ca această ediţie să fie chiar mai bogată în roade veşnice.

          Editorii.

          Introducere.

          Înainte de intrarea păcatului în lume, Adam se bucura de o comuniune directă cu Făcătorul său, dar de când omul s-a despărţit de Dumnezeu prin neascultare, neamul omenesc a pierdut acest înalt privilegiu. Prin Planul de Mântuire însă a fost deschisă o cale prin care locuitorii pământului pot să aibă iarăşi legătură cu cerul. Dumnezeu a comunicat cu oamenii prin Duhul Său şi prin descoperirile date slujitorilor Săi aleşi a fost dată lumii lumină divină. „Oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1:21).

          În timpul primilor 2500 de ani din istoria omenirii n-a existat nici o revelaţie scrisă. Aceia care fuseseră învăţaţi de Dumnezeu au comunicat cunoştinţa lor altora şi aceasta a fost transmisă din tată în fiu, de-a lungul generaţiilor. Pregătirea Cuvântului scris a început pe timpul lui Moise. Descoperirile inspirate au fost apoi adunate într-o carte inspirată. Această lucrare a continuat de-a lungul unei perioade de o mie şase sute de ani – de la Moise, istoricul creaţiunii şi al Legii, până la Ioan, raportorul celor mai sublime adevăruri ale Evangheliei.

          Biblia indică spre Dumnezeu ca autor al ei, totuşi ea a fost scrisă de mâini omeneşti; în stilul variat al diferitelor ei cărţi, ea prezintă particularităţile scriitorilor respectivi. Adevărurile descoperite sunt toate „insuflate de Dumnezeu” (2 Tim. 3:16), totuşi sunt exprimate în cuvinte omeneşti. Cel Infinit a revărsat lumină, prin Duhul Său, în minţile şi inimile slujitorilor Săi. El a dat vise, viziuni, simboluri şi pilde; cei cărora le-a fost revelat adevărul în felul acesta au exprimat gândul în limbaj omenesc.

          Marea Luptă.

          Cele Zece Porunci au fost rostite de Însuşi Dumnezeu şi au fost scrise cu propria Sa mână. Ele sunt de natură divină şi nu omenească. Biblia, exprimând adevărurile date de Dumnezeu în limbaj omenesc, prezintă o unire a divinului cu omenescul.

Attachments
Marea lupta de Ellen G.White.doc 3.31 Mb . 120 Views