PREFAŢĂ.
Domnul Hristos, Marele Învăţător, a prezentat multe dintre învăţăturile Sale în timp ce Se plimba împreună cu ucenicii pe dealurile şi prin văile Palestinei sau când Se retrăgea pe malul unui lac sau al unui râu. În parabolele Sale, Isus lega adevărul divin de lucruri şi întâmplări obişnuite, aşa cum se regăseau ele în viaţa păstorilor, a constructorilor, a agricultorilor, a călătorilor şi a gospodarilor. Lucrurile familiare erau asociate cu adevăruri frumoase despre grija iubitoare a lui Dumnezeu faţă de noi, despre respectul şi recunoştinţa care I se datorează şi despre grija pe care trebuie să o avem unii faţă de alţii. În felul acesta, adevărurile înţelepciunii divine şi lecţiile practice deveneau convingătoare şi impresionau profund.
În acest volum, parabolele sunt grupate în funcţie de subiectele abordate, iar lecţiile pe care le transmit sunt explicate şi ilustrate.
Cartea este plină de comorile adevărului şi le oferă cititorilor posibilitatea unei înţelegeri mai ample şi mai profunde a semnificaţiei situaţiilor obişnuite din viaţa de zi cu zi.
Numeroasele ediţii ale cărţii Parabolele Domnului Hristos, publicată atât în limba engleză, cât şi în alte limbi de circulaţie internaţională, dovedesc popularitatea ei. În timpul pregătirii manuscrisului, autoarea a fost îndrumată să dedice veniturile obţinute prin publicarea şi vânzarea cărţii în scopul sprijinirii lucrării din domeniul educaţional. Prin efortul comun al autoarei, al editorilor şi al membrilor bisericii, activitatea din domeniul educaţiei creştine a beneficiat de un ajutor financiar substanţial.
Dorinţa noastră sinceră este ca această carte să-şi poată continua misiunea de a aduce cititorul cât mai aproape de Mântuitorul, 5 printr-o mai bună înţelegere a învăţăturilor Sale.
Editorii şi comitetul de administrare a publicaţiilor autoarei Ellen G. White.
ÎNVĂŢĂTURA PRIN PARABOLE.
În învăţătura dată de Domnul Hristos prin parabole se observă acelaşi principiu care s-a evidenţiat în întreaga Sa misiune în lume.
Pentru ca noi să putem cunoaşte îndeaproape caracterul şi viaţa Sa divină, Domnul Hristos a preluat natura noastră şi a trăit printre noi ca om. Divinitatea S-a dezvăluit în natură umană, slava nevăzută, în formă omenească vizibilă. Astfel, oamenii au putut învăţa despre lucruri necunoscute, prin intermediul celor cunoscute. Lucrurile cereşti au fost descoperite prin intermediul celor de pe pământ. Dumnezeu S-a descoperit, devenind asemenea oamenilor. Tot aşa a fost şi în învăţătura Domnului Hristos: lucrurile necunoscute au fost ilustrate prin cele cunoscute, adevărurile divine, prin lucrurile de pe pământ, cu care oamenii erau mai familiarizaţi.
Sfânta Scriptură spune: „Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii” (Matei 13,34-35). Domnul Hristos prezenta învăţăturile spirituale prin intermediul lucrurilor din natură. El lega experienţele din viaţa ascultătorilor Săi de adevărurile aflate în Cuvântul scris. Conducând de la lucrurile naturii la împărăţia spirituală, parabolele Domnului Hristos [18] sunt nişte verigi în lanţul adevărului, care îl leagă pe om de Dumnezeu şi pământul de cer.
În învăţăturile Sale, inspirate din lumea naturii, Domnul Hristos vorbea despre lucruri făcute chiar de mâinile Sale.
Calităţile şi însuşirile acestor lucruri erau cele cu care le înzestrase 7
El Însuşi. Desăvârşirea de la început a creaţiunii era o reflectare a gândirii lui Dumnezeu. Pentru Adam şi Eva, în căminul lor din Eden, natura era plină de învăţătura divină, prin care Îl puteau cunoaşte pe Dumnezeu. Ei vedeau pretutindeni înţelepciunea Sa Parabolele Domnului Hristos şi o primeau în inimă, deoarece comunicau cu Dumnezeu prin intermediul lucrărilor creaţiei Sale. Îndată ce perechea sfântă a călcat Legea Celui Preaînalt, strălucirea care se reflecta de pe chipul lui Dumnezeu s-a îndepărtat din natură. Pământul a ajuns degradat şi întinat de păcat. Totuşi, în ciuda stării lui decăzute, a rămas încă multă frumuseţe. Învăţăturile înscrise de Dumnezeu în natură nu au fost şterse pe deplin. Dacă este înţeleasă corect, natura încă vorbeşte despre Creatorul ei.
În zilele lui Hristos, aceste învăţături erau ignorate. Oamenii încetaseră de multă vreme să-L mai vadă pe Dumnezeu reflectat în lucrările Sale. Păcătoşenia naturii umane aşternuse un văl peste chipul frumos al creaţiei; în loc să-L descopere pe Dumnezeu, lucrările Sale Îl ascundeau, devenind o piedică în calea cunoaşterii Lui. Oamenii „au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului” (Romani 1,25). Prin urmare, păgânii „s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat” (Romani 1,21). Tot astfel, în poporul Israel, învăţăturile omeneşti fuseseră aşezate în locul învăţăturilor lui Dumnezeu. Nu numai lucrurile din natură, dar şi serviciul jertfelor şi chiar Sfintele Scripturi, care fuseseră date cu scopul de a-L descoperi pe Dumnezeu, erau atât de greşit înţelese, încât deveniseră nişte mijloace de a-L ascunde.
Domnul Hristos a căutat să îndepărteze întunericul spiritual care ascundea adevărul. El a venit [19] pentru a da la o parte vălul pe care păcatul îl aşezase peste chipul naturii şi, astfel, a făcut să se vadă slava spirituală, pe care ar fi trebuit să o reflecte toate lucrurile create. Cuvintele Sale au prezentat într-o perspectivă nouă, atât învăţăturile din natură, cât şi pe acelea din Biblie, aşa încât le-a făcut să fie o descoperire nouă.
Domnul Isus a cules nişte crini frumoşi şi i-a dat câtorva copii şi tineri. În timp ce priveau chipul Său senin, care radia de strălucirea feţei Tatălui Său, El le-a adresat o învăţătură, spu-8 nându-le: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp [în simplitatea frumuseţii lor naturale]; ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”. Apoi a urmat o asigurare plăcută, care însemna o lecţie importantă: „Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?” (Matei 6,28-30)
În Predica de pe Munte, aceste cuvinte nu le-au fost adresate doar copiilor şi tinerilor, ci şi mulţimii în care se aflau bărbaţi şi femei, plini de griji şi probleme, oameni copleşiţi de dezamăgiri şi necazuri. Domnul Isus a continuat: „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: ’Ce vom mânca? Sau: Ce vom bea? Sau: Cu ce ne vom îmbrăca?’
