AnnaE
#0

CUPRINS:

          Cel mai mare eveniment din istorie. 7 2. Făgăduinţele celei de a doua veniri a lui Hristos. 13 3. Semne în lumea geologică. 17 4. Semne în lumea religioasă. 20 5. Semne în lumea aştrilor. 26 6. Semne în lumea economică. 32 7. Semne în lumea socială. 34 8. „Cum era în zilele dinainte de potop”. 37 9. „Cum a fost în zilele lui Lot”. 44 10. Timpul celei de a doua veniri. 48 11. Pregătire pentru a doua venire. 51 12. Solia celei de a doua veniri. 54 13. Un timp de probă în faţa noastră. 70 14. Închiderea uşii harului. 75 15. Cerul şi pământul în haos. 79 16. Liberarea poporului lui Dumnezeu. 84 17. O împărăţie de 1000 de ani. 90 18. Viziuni ale viitorului glorios. 95

 

 

 

          Prefaţă.

          În vederea îmbunătăţirii situaţiei internaţionale oamenii fac planuri şi planuri. Dar proiectele umane, fie bune sau rele, nu se împlinesc când sunt în dezarmonie cu planul lui Dumnezeu.

          Din orice punct de vedere mersul lucrurilor în această lume este prevăzut de Dumnezeu. El a stabilit un plan după care evenimentele să se deruleze. Adevărul este că noi nu putem să pătrundem în sfaturile Celui prea Înalt, dar, pe de altă parte nu este posibil să dăm pe faţă indiferenţă pentru ce El ne-a descoperit în Cuvântul Său pentru cunoştinţa noastră. „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru”, spune un verset din Biblie, „iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri pentru veşnicie”.

          Deuteronom 29:29

          Prin urmare, din porunca lui Dumnezeu, să cercetăm lucrurile descoperite.

          Editorii.

          Cap. 1

          Cel mai mare eveniment din istorie.

          Unul dintre cele mai solemne şi mai glorioase adevăruri descoperite în Biblie este a doua venire a lui Hristos pentru a încheia marea lucrare de răscumpărare. Poporului peregrin al lui Dumnezeu, lăsat atât de mult timp să stea în „negura şi umbra morţii”, îi este dată o speranţă preţioasă, inspiratoare de bucurie, în făgăduinţa revenirii Aceluia care este „învierea şi viaţa” pentru a aduce acasă „pe cei surghiuniţi ai Săi”. Învăţătura celei de a doua veniri este nota dominantă a Sfintelor Scripturi. Din ziua în care prima pereche de oameni a părăsit cu durere Edenul, copiii credinţei au aşteptat venirea Celui făgăduit pentru ca să zdrobească puterea nimicitorului şi să-i aducă din nou în Paradisul pierdut.

          Bărbaţii sfinţi din vechime aşteptau cu nerăbdare venirea lui Mesia în slavă, ca împlinire a speranţei lor. Lui Enoh, numai a şaptea generaţie de la cei care locuiseră în Eden, care timp de trei secole umblase pe pământ cu Dumnezeu, i s-a îngăduit să privească de departe venirea Eliberatorului. „Iată, zicea el, că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor”. (Iuda 14:15). Patriarhul Iov în noaptea suferinţei lui, exclama cu o încredere neclintită: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe 7

          Pământ. Voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea şi nu ai altuia”. (Iov 19:25-27) Revenirea lui Hristos, pentru a inaugura domnia neprihănirii, a inspirat cele mai sublime şi înflăcărate declaraţii scriitorilor sacri.

          Poeţii şi profeţii Bibliei au exprimat acest adevăr în cuvinte radiind de foc ceresc. Psalmistul cânta despre puterea şi maiestatea Regelui lui Israel: „Din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu. Dumnezeul nostru vine şi nu tace. El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său”. (Ps. 50:2-4) „Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul. Înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele după credincioşia Lui”. (Ps. 96:1l-l3)

          Profetul Isaia spunea: „Treziţi-vă şi săriţi de bucurie cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua ta este o rouă dătătoare de viaţă şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi”. „Să învie dar morţii tăi! Să se scoale trupurile mele moarte!” „Nimiceşte moartea pe vecie; Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam; acum să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!” (Is. 26:19; Is. 25:8-9) Habacuc, răpit în viziune sfântă, a văzut venirea Lui. „Dumnezeu vine din Teman şi Cel sfânt vine din muntele Paran. Măreţia Lui acoperă cerurile şi slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui. Se opreşte şi măsoară pământul cu ochiul; priveşte şi face pe neamuri să tremure; munţii cei veşnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veşnice. Ai încălecat pe caii Tăi şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă. La vederea Ta, se cutremură munţii; adâncul îşi ridică glasul şi îşi înalţă valurile în sus. Soarele şi luna se opresc în locuinţa lor, de 8

          Lumina săgeţilor Tale care pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte. Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărâmi acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii până în vârf”. (Hab. 3:3,4,6,8,10,11,13)

          Când Mântuitorul era pe punctul de a se despărţi de ucenicii Săi, i-a mângâiat în întristarea lor cu asigurarea că va veni iarăşi: „Să nu vi se tulbure inima. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine”. (Ioan 14:l-3) „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

          Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui”. (Matei 25:31, 32) Îngerii care au întârziat pe Muntele Măslinilor, după înălţarea lui Hristos, au repetat ucenicilor făgăduinţa revenirii Sale: „Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”. (Fapte 1:11) Iar apostolul Pavel, vorbind prin inspiraţia Duhului, mărturisea: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer”. (1 Tes. 4:16) Profetul de pe Patmos spunea: „Iată că El vine pe nori şi orice ochi Îl va vedea”. (Apoc. 1:7) În jurul venirii Sale se concentrează slava „aşezării din nou a tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime”. (Fapte 3:21) Atunci stăpânirea de lungă durată a răului va fi nimicită; „Împărăţia lumii” acesteia va deveni împărăţia „Domnului nostru şi a Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor”. (Apoc. 11:15) „Slava Domnului se va descoperi şi în clipa aceea orice făptură o va vedea”. „Domnul Dumnezeu va face să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor.” El va fi ca o „cunună strălucitoare şi o podoabă măreaţă pentru rămăşiţa poporului”. (Is. 40:5; 61:11; 28:5) Atunci va fi statornicită sub întregul cer, împărăţia paşnică şi mult dorită a lui Mesia. „Tot astfel, Domnul are milă de Sion şi 9

          Mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un rai şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului”. I se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului”. „Nu te vor mai numi Părăsită şi nu-ţi vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi „Plăcerea Mea este în ea” şi ţara Ta o vor numi Beula.

          Cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine”. (Is. 51:3; 35:2; 62:4, 5)

          Revenirea Domnului a fost în toate secolele speranţa urmaşilor Săi adevăraţi. Făgăduinţa Mântuitorului, la despărţirea de pe Muntele Măslinilor, că va reveni, a luminat viitorul ucenicilor Săi, umplându-le inimile de bucurie şi speranţă pe care întristarea n-a putut să le stingă, nici încercările să le întunece. În mijlocul suferinţei şi persecuţiei, „arătarea marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos” a fost „fericita nădejde”. Când creştinii tesaloniceni erau copleşiţi de întristare, la înmormântarea celor dragi, care nădăjduiseră să trăiască pentru a vedea venirea Domnului, Pavel, învăţătorul lor, le îndrepta atenţia către învierea care urma să aibă loc la venirea Mântuitorului. Atunci vor învia cei morţi în Hristos şi împreună cu cei vii vor fi răpiţi ca să întâmpine pe Domnul în văzduh. „Şi astfel”, spunea el, „vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte”. (1 Tes. 4:16-l8)

          Pe Patmosul stâncos, ucenicul iubit aude făgăduinţa: „Iată, Eu vin curând”, iar răspunsul lui plin de dor exprimă rugăciunea bisericii de-a lungul peregrinării ei: „Amin, vino Doamne Isuse”.

          (Apoc. 22: 20)

          Din temniţă, de la rug, de pe eşafod, unde sfinţii şi martirii au mărturisit pentru adevăr, vine de-a lungul secolelor expresia credinţei şi speranţei lor. Fiind „siguri de învierea Sa personală şi în consecinţă şi de a lor, la revenirea Sa”, spune unul dintre aceşti creştini, „ei dispreţuiau moartea şi se aflau mai presus de ea”.

Attachments