Capitolul I – Bloody Fox.
De-a lungul apei se apropiau calare doi bărbaţi: un alb şi un negru. Primul avea o îmbrăcăminte foarte curioasă. Purta încălţăminte indiană şi pantaloni din piele, completaţi de un frac, care odinioară fusese de culoare albastru-închis, dar acum era foarte decolorat, cu revere, epoleţi şi nasturi metalici strălucitori. Cele două pulpane lungi ale fracului atârnau în spate, în partea dreaptă şi stângă, sub forma unei cozi, pe cal. Pe cap purta o pălărie enormă de amazon, de culoare neagră, împodobită cu o pană de struţ de culoare galbenă. Omuleţul era înarmat cu o puşcă cu două ţevi, care-i atârna peste umăr, un pumnal şi două pistoale, pe care le purta la centură. De centură erau agăţate mai multe pungi în care se afla muniţie şi bineînţeles fel de fel de mărunţişuri necesare; acum însă aceste pungi păreau destul de goale.
Negrul avea o statură uriaşă. Şi el purta mocasini şi pantaloni ca indienii, formaţi din doi craci independenţi, astfel încât călare, pielea călăreţului venea în contact cu pielea calului. Acesta e un avantaj numai în cazul în care călăreşti fără şa. Îmbrăcămintea părţii superioare a corpului nu se potrivea deloc cu cea inferioară, deoarece aceasta era formată dintr-o haină militară a unui ofiţer francez de dragoni. Haina probabil că ajunsese pe continent cu ocazia invaziei franceze în Mexic, iar apoi pe căi necunoscute se rătăcise pe corpul negrului. Era mult prea scurtă pentru negrul cu statură herculeană, motiv pentru care nici nu i se puteau încheia nasturii. Ea lăsa la vedere pieptul gol al călăreţului, care, probabil datorită faptului că în vestul sălbatic nu existau spălătorese şi călcătorese, nu purta nici cămaşă. În schimb purta o năframă în jurul gâtului, cu carouri albe şi roşii, legată în faţă cu o buclă mare. Pe cap nu avea nimic, poate pentru a i se putea admira numeroasele bucle mici, strălucind de unsoare, pe care şi le coafase singur. Şi el era înarmat cu o puşcă cu două ţevi, un pumnal, o baionetă găsită pe undeva şi un pistol de cavalerie, al cărui an de fabricaţie data probabil de când lupul era căţel.
Din punctul de vedere al cailor, ei erau bine echipaţi. Se putea vedea că au străbătut un drum lung în acea zi dar cu toate acestea erau încă vioi şi plini de forţă, ca şi cum i-ar fi purtat pe călăreţi numai de câteva ore.
Malul pârâului era acoperit de o vegetaţie de un verde puternic, dar numai pe o anumită lăţime a lui. Într-o anumită zonă găseai numai Yucca1 uscaţi, specii de cactuşi cărnoşi şi iarba ursului uscată, ale cărei tije de aproximativ 15 picioare erou deja veştejite.
Ţinut neprietenos! Spuse albul. În nord o duceam mai bine. Nu-i aşa Bob?
Da, răspunse cel întrebat. Dom' Frank are dreptate. Aici nu place la dom' Bob. Dacă Bob ajunge la „Helmers Home”2, atunci el are foame de balenă, care înghite toată casa.
Balena nu poate înghiţi o casă, îi explică Frank negrului, deoarece gâtlejul ei e mult prea strâmt pentru aşa ceva.
Să deschidă la gâtlej aşa cum face dom' Bob când haleşte! Cât mai este până la „Helmers Home”?
Nu ştiu precis. După descrierea care ni s-a făcut azi dimineaţă, ar trebui să ajungem curând. Uite, nu se apropie un călăreţ?
Arătă spre dreapta, peste apă. Bob îşi opri calul şi puse mâna deasupra ochilor pentru a-i feri de soarele care se afla la mică înălţime, în apus. Totodată deschise gura mare, aşa cum avea obiceiul când voia să vadă mai bine şi spuse:
Da, este un călăreţ, un om mic pe un cal mare. El vine la noi, la dom' Frank şi dom' Bob.
Călăreţul, despre care era vorba, se apropia în goană, dar părea că vrea să treacă prin faţa lor, fără a se opri. Se prefăcea că nici nu i-a văzut.
Ciudat individ! Mormăi Frank. Aici, în vestul sălbatic, te bucuri când întâlneşti alt om; ăsta se pare însă că nu ne acordă nici o importanţă. Ori e duşmănos, ori are ceva pe cuget.
Să cheme dom' Bob la el?
Da, strigă-l. Trompeta ta de elefant o va auzi mai curând decât vocea mea de soprană.
Bob făcu palmele pâlnie la gură şi strigă din răsputeri:
Alo, alo! Stai, aşteaptă! De ce fugi de dom' Bob?
Negrul avea o voce care ar fi înviat şi morţii. Călăreţul îşi struni calul. Cei doi se grăbiră să-l ajungă:
După ce au ajuns în apropiere, şi-au dat seama că nu aveau în faţa lor un om mic de statură, ci un flăcău care abia trecuse de anii copilăriei. Era îmbrăcat la fel ca şi cowboy-ii din California, hainele fiindu-i confecţionate din piele de bivol, iar cusăturile împodobite cu franjuri. Pe cap purta un sombrero3 cu boruri largi. Mijlocul îi era înfăşurat cu o eşarfă lată, confecţionată din lână de culoare roşie, atârnând în partea stângă. În această eşarfă, pe care o purta în loc de centură, se aflau un pumnal şi două pistoale bătute în argint. Pe genunchi avea o puşcă grea, cu două ţevi, tip Kentucky, iar în faţă, în ambele părţi ale şeii, era fixată, ca la mexicani, o piele de protecţie care acoperea picioarele, apărându-le totodată de săgeţi şi lovituri de lance.
Faţa lui era bronzată de soare, şi în ciuda vârstei, pielea îi era tăbăcită de vreme şi vânt. Pe frunte, de la stânga până deasupra ochiului drept, avea o cicatrice lată de două degete, de un roşu aprins. Aceasta îi dădea o înfăţişare foarte războinică. În general nu făcea impresia unui om tânăr, lipsit de experienţă.
