I.
Aflaţi la căderea nopţii belgiene cam pe la jumătatea distanţei dintre Antwerp şi Breda olandeză, pe Autostrada 14, neliniştiţi şi de semnele unei furtuni de vară iminente, Alexander Wallace şi nepoata sa Wanda Dexter s-au hotărât să poposească la un motel, plantat strategic lângă o benzinărie din lanţul Schell.
După ce şi-au asigurat maşina, o decapotabilă închiriată Ford-Capri 2300GT şi au reţinut două camere, s-au instalat în mica braserie cu orar non-stop, la o măsuţă lipită de peretele de sticlă prin care puteau observa, panoramic, traficul rutier.
Localul, neaşteptat de cochet, aproape gol, rezona intim cu acordurile pline de viaţă ale formaţiei ABBA, care îşi etala vestimentaţia pastelată pe ecranul unui televizor color, suspendat într-un colţ al încăperii.
— Doamne, cât de mult îmi place cântecul ăsta, Waterloo! exclamă tânăra femeie, marcând ritmul melodiei cu vârful degetelor pe faţa de masă albă, apretată. Ştiai unchiule că-i hitul absolut în Europa, după ceau luat premiul întâi, anul ăsta, la Eurovizion? Chiar acasă, în Anglia, la Brighton!
— Serios? răspunse distrat bărbatul trecut puţin de cincizeci de ani, blond, cu ochi albaştri-cenuşii, cu trăsături aspre, colţuroase. Presupun că anul 1974 i-a surprins într-o conjunctură fastă din punct de vedere astrologic! adăugă zâmbind, urmărind cu privirea un inel din fumul mentolat de ţigaretă Salem, pe care îl lansase cu succes, o clipă mai devreme.
Wanda, zveltă, cu părul auriu, cu breton şi tăiat drept deasupra umerilor, cu ochii albaştri-standard ai familiei, cu un aer de adolescenţă remanentă la cei aproape treizeci de ani ai săi, spicuieşte cu voce cântată din lista-menu:
— Waterzooi!…
— Tocană suculentă de pui sau peşte! o lămureşte unchiul.
— Anguilles au vert…
— Anghilă în sos de verdeaţă!
— Moules aux frites…
— Midii fierte în abur cu cartofi prăjiţi! Draga mea, cartofii prăjiţi, sau frituur, cum le zice în limba flamandă, să nu-i consumi ca pe o simplă garnitură! Belgienii se laudă pur şi simplu că sunt inventatorii lor! Mda, au inclus cartofii prăjiţi în brandul naţional…
O ospătăriţă foarte tânără, bondoacă, pistruiată şi cu părul roşcovan strâns în „coadă de cal”, îi servi în tăcere şi cu gesturi precise, punându-le în faţă nişte porţii uriaşe de moules aux frites şi o sticlă de vin Saucerre.
Alexander Wallace mai făcu un comentariu de cunoscător:
— S-ar fi cuvenit, în semn de respect pentru cutumele ţării, să alegem şi una dintre cele peste trei sute de mărci de bere pe care le fabrică belgienii! Vreo bere brună, sau măcar o blondă Stella Artois… Dar dacă am ales totuşi un vin indigen, sper că patronul locantei nu va socoti că am făptuit o blasfemie!…
Mâncară în tăcere în timp ce frumoasele zeiţe ABBA, Agnetha şi Frida, împreună cu Bjorn şi Benny, partenerii lor virtuozi, se unduiau pe ecranul televizorului Telefunken, în consonanţă cu ritmurile trepidante ale altui şlagăr în suiş abrupt, Honey, Honey…
Dincolo de peretele de sticlă ploaia se dezlănţuise torenţial. Traficul nocturn de pe autostradă se desfăşura cu intermitenţe, mai numeroase fiind uriaşele automarfare, care ridicau de sub şirul de roţi trene lichide prelungi, irizate în lumina suspendatelor lămpi fluorescente, gonind neobosite spre sau dinspre marele port Anvers.
După ce fata bondoacă şi pistruiată sfârşi de adunat farfuriile golite în bună parte, îşi aprinseră amândoi câte o ţigare, cu privirile pierdute dincolo de geamul aburit, pe care se scurgeau aplatizate de viteza căderii, stropii grei de ploaie.
După un calup de spoturi publicitare care îndemnau copiii să-şi convingă mămicile să le cumpere puzzle-ul de ciocolată Mapamond, spre a le fortifica cunoştinţele de geografie, iar pe adulţi să nu rateze promoţiile de piscine gonflabile Exotique, emisiunea de ştiri TV de la ora unsprezece, începu prin a face o febrilă trecere în revistă a reacţiilor principalelor personalităţi politice ale lumii, la incredibila evoluţie a scandalului Watergate: demisia Preşedintelui Statelor Unite, Richard Nixon.
— Unchiule, chicoti Wanda transfigurată de o evidentă satisfacţie, care îi deconspira, cumva, simpatiile stângiste la modă printre tinerii universitari. Cretinului ăstuia de Nixon, cu veleităţile lui de conspirator, a doua bombă a secolului – demisia unui preşedinte american – i-a explodat sub fund aproape în mod aniversar: prima, cea pe bune de la Hiroşima, s-a întâmplat la 6 august 1945, astalaltă azi, în 8 august 1974, la proporţii mediatice asemănătoare pentru contemporani!…
— Ei bine, draga mea, s-ar prea putea ca poimâine, în 10, la festivalul de aerostate de la Binderdaal, o altă bombă să răvăşească opinia publică, într-o măsură în care toate paradigmele existenţei noastre în timp şi spaţiu să fie date peste cap!
— Mă sperii, râse nepoata, în timp ce desfăşura pe masă harta rutieră după care scotocise în geanta de voiaj aflată pe un scaun alăturat. Uite, m-ai momit în excursia asta pe continent, traversând Canalul cu feribotul de la Hull la Oostende, am străbătut Belgia val-vârtej prin Gent şi Anvers, urmează să tăiem Olanda prin Breda, Utrecht, Amersfoort şi Zwolle, după care capătul de linie e un festival de baloane cu aer cald! Poate mi-ar fi plăcut mai curând un festival pe la Veneţia, sau măcar unul de film, la Cannes sau la Berlin…
— Exact, mormăi bărbatul. Totuşi, nu te-am momit cum spui, ci te-am rugat să mă însoţeşti într-o călătorie de mare însemnătate pentru mine şi care, dacă raţionamentele mele sunt corecte, ar putea să te aducă mai aproape de adevărul dispariţiei lui Cyril…
— Păi, tata a fost doborât într-o luptă aeriană, cu o lună înainte de a mă naşte, chiar pe lângă Bindervillul ăsta…
