AnnaE
#0

 

          CAPITOLUL UNU

          „Există o soluţie radicală excelentă, care rezolvă într-adevăr totul. Cu acest gând se mai poate trăi.”

          Montaigne (sau altcineva)

          — Radio România, Radio Bucureşti, postul Dacia Română şi Radio Moldova, pe toate lungimile de undă! Important! Mâine începe desfacerea produselor din penitenciare, diferite jucării, table, şah, domino, coşuleţe împletite, diferite alte obiecte intime.

          — Închide-i, te rog, pliscul! Ceru Sergiu Cecâan Xillihphant, supraveghind cu plăcere timbrul vocii sale. Conturul Ceciliei lăsă pe diagonala camerei un tunel fosforescent de parfum, aparatul sughiţă şi tăcu. După ce tăcu, Sergiu mulţumi; el declară că i-a venit o mare idee şi începu s-o expună cu neglijenţa unui leopard sătul; Ceciâia deodată îl întrerupse.

          — Xilliphant! Ţi-a spus Teo că eu descind din suveranii Suediei?

          Teofil mirii:

          — Ce legătură are una cu alta? Şi întinse spre pahar mina sa păroasă şi leneşă.

          — Poate că are! Ia repetă: din cine descind, iubitule?

          Teofil nu binevoi sa răspundă, trei picături de sudoare se plimbau nefiresc pe faţa lui strâmbă, urcau, în loc să coboare. Se şi cherchelise. Era descurajat, plictisit, gelos.

          — Vorbeşti suedeza?

          — Numai în somn, se interpuse Teo, şi linia gurii sale arăta la fel de nesigură ca o tranşee după ce a primit mângâierea artileriei inamice.

          Aceşti vanitoşi – medita Cecilia – privindu-i printre gene cu un sentiment complex, poate cu un fel de ură indiferentă, dar şi cu o uşoară milă, aceşti bărbaţi vanitoşi; să vedem, vor cădea ei în capcana ce le-o pregătesc?

          Puţin mai târziu, la o oră când nu se mai fac vizite (dar erau prieteni şi protocolul la ei nu conta), apăru şi un ofiţer, pe nume Fritz Hellermann, bun amic al lui Teofil. El depuse mantaua în antreul garsonierei şi, după ce-şi răzui cu insistenţă cizmele, înaintă, puţin ţeapăn, puţin solemn, dar învăluit într-o demnitate interesantă, până în faţa Ceciliei. O sticlă cu băutură se odihnea elegant, în unghiul drept al braţului său. Se înclină:

          — Du bist schon, wie eine junge Wolfin.

          — A spus un fel de prostie – traduse Teofil. Ceva cu o lupoaică. Şi, nemulţumit, preciză: A spus că eşti frumoasă ca o tânără lupoaică, poftim!

          — Fritz ştie să fie galant! Şi Cecilia îl gratulă cu o intensificare a strălucirii ochilor, incluzându-1 în aceeaşi clipă în planul ei (de ce nu?!): „Cum de nu m-am gândit, un neamţ la casa omului nu strică, dacă n-ai unul, cumpără-ţi!” parafrază un proverb şi închise ochii peste un vis al ei, nerostit.

          Terminară sticla de „Dr. Ambrosi Imperial”, băură „Furmint” trecură apoi la coniacul adus de oaspete, excelent, bun de plimbat îndelung pe limbă sub cerul gurii, ceea ce nu făcea Teo, lacom şi din minut în minut mai ameţit. Era de presupus că Hellermann atinsese vreo treizeci şi cinci de ani, cel mai vârstnic dintre cei de faţă; o figură atrăgătoare în formă de triunghi, uşor asimetrică datorită unei deviaţii de sept sau poate a unui accident care-i cârmise vag şaua nasului, buze bine reliefate, cărnoase, deloc reci. Purta Frunzele de Stejar la Crucea de Cavaler a Crucii de Fier, peste care Sergiu Ceclan, într-un elegant costum civil, plimbă o privire indiferentă.

          Teofil ridică pocalul în direcţia ui Hellermann, dar vorbi, cu gura puţin strâmbă, spre Ceclan:

          — Am vaga bănuială că musafirul meu (şi al nostru!), deşi pretinde că nu ştie decât limba sa natală, mai cunoaşte pe puţin trei-patru graiuri, şi chiar româneşte, aşa că, vezi!

          — Lucrează la unui din serviciile lor speciale?

          — Pe naiba, pretinde că e pilot, dar predă la una din universităţile lor vechi, una din acelea care s-au înfiinţat pe când restul lumii era încă populat numai cu cimpanzei, cunoşti cântecul!

          — Gibt es în diesen Haus ein Bonbon? Se strecură pe neaşteptate între ei glasul potolit al lui Hellermann.

          Îl priviră miraţi; discutând despre el, uitaseră prezenţa sa reală, şi ofiţerul neamţ repetă cu amabilitate întrebarea, iar Teo traduse:

          — Întreabă dacă în casa asta există vreo bomboană. Trebuie să existe!

          Cecilia pluti spre bufet.

          — Se dă în vânt după dulciuri, explică ea instalând pe măsuţă o fructieră cu fursecuri. Moare după dulciuri, însă bomboane n-am! Teo, imploră-l să mă ierte. Am uitat de bomboane!

          — Cacilia bittet un Entschuldigung, sie hăbe verges-sen Kuchen zu kaufen, Fritz.

          — Ich bin bereit alles zu verzeihen, dies aber nicht.

          Xilliphant interveni:

          — Transmite-i acestui devorator de creme toate complimentele mele!

          Teo, plictisit, îndeplini oficiul:

          — Mein Freund Sergiu bittet mich, dir zu sagen, dass du ihm sympatisch bist. Unerwartet jur ihn war, dich bonhonknabbernd zu schen.

          Ceclan îşi stăpânea râsul: Teo se împiedeca în cuvinte.

          — Parcă ai tăia cu fierăstrăul! Făcu el.

          Fritz Hellermann zise:

          — Sergiu ist ein neiier Junge, und ich glaube dass ihm die Mădchen nachsteigen, Worauf war ev aber gefasst?

          — Walirscheinlich ist Sergiu der Meinung, dass ein Mannesbild wie du keine Bonbon schlucket, sondern., bolborosi Teo, beat criţă, cu buzele învineţite, în vreme ce ochii începură să caute, bănuitori, eventuale schimburi de priviri între Cecilia şi Fritz Hellermann.

          — Wir verbrachten einen reizenden Abend. Erlauben sie mir, mich zu verabschieden.

          — Îmi place limba „aliaţilor”! Mai ales când o râşneşte Teo. Parcă bate cuie în beton!

Attachments