Prefaţă.
Cl înd, acum mai bine de două decenii, pe când eram un tânăr jurnalist amator, am asistat la momentul emoţionant al expunerii, în centrul marii săli frigorifice, special amenajate, de la The Pennsyl-vanian Institute for Unreliable Studies (PIUS), a unui enorm bloc de gheaţă în care se străvedea o siluetă monstruoasă, am ştiut că drumul vieţii mele este decis. M-am apropiat atunci cu sfială şi imensă curiozitate de cristalul din care emana frig şi ceaţă. Fiinţa încleştată-n interior nu semăna cu nimic din ce poţi vedea pe pământ, deşi zâmbetul cam nătâng îi dădea un straniu aer uman. Dar cele zece coarne care-i ţâşneau din ţeasta masivă, penajul care-i ieşea din operculele din dosul urechilor, şi care încă mai păstra o nuanţă violetă, şi mai ales şirul formidabil de solzi care-i tiveau coloana vertebrală, din creştet până la coada vag reptilină, îi dădeau aspectul fantastic al unei creaturi danteşti. Creatura era împlă-toşată şi avea la brâu un formidabil iatagan de oţel, pe lama căruia se înşirau un fel de rune. In pumnul cu patru degete dotate cu gheare încă mai strângea un buzdugan ce trebuie să fi cântărit câteva tone.
A fost prima mea întâlnire cu zmeul, fiinţa căreia i-am dedicat apoi întreaga mea carieră şi putere de muncă. De-atunci am călătorit în toată lumea pe urmelesale, am vizitat situri arheologice, am explorat universul subpământean, am petrecut săptămâni şi luni de documentare în marile biblioteci, citind despre miturile întemeierii unor mari oraşe prin uciderea câte unui balaur de către sfântul ce a devenit apoi patronul urbelor respective. Am conversat cu cele câteva exemplare vii care supravieţuiesc în rezervaţii şi grădini zoologice. Azi port cu mândrie urmele acestor „întâlniri de gradul al treilea” cu subiecţii mei: trei degete lipsă la mâna stingă şi o frumoasă proteză metalică la încheietura şoldului, care nu mă jenează decât în zilele cu ploaie.
Rodul acestei cercetări modeste şi pline de abnegaţie este Enciclopedia zmeilor, lucrare unică în felul ei, în care pentru prima dată străvechea specie inteligentă care a făcut concurenţă, vreme de milenii, omului este prezentată multidisciplinar, în toată grandoarea şi sub toate aspectele ei. Realitatea biologică, economică, socială, culturală, lingvistică şi comportamentală a numeroaselor rase ale speciei zme-iesti formează obiectul primei părţi a lucrării.
În partea a doua am găsit cu cale să reproduc integral un vestit ciclu epic din literatura zmeiască originală, intitulat Zurba Inelară a lui Meer-Tscha, descifrat de noi la capătul unei munci de peste patru ani. Scrierea, cuprinzând zece povestiri înlănţuite, a fost descoperită pe o măciucă din lemn de esenţă tare, bine conservată într-un strat bituminos. Până astăzi, Zurba lui Meer-Tscha este considerată un document complet în privinţa vieţii şi psihologiei zmeilor, şi o iscusită scriere literară.
Îmi fac o datorie de onoare, în finalul acestei prefeţe, din a aduce mulţumirile mele tuturor celor care m-au susţinut şi m-au încurajat, mi-au dat sfaturi şi m-au criticat necruţător în perioada în care am scris această carte: bunei mele soţii Alsacia şi cumnatei mele Lorena (adevăraţi îngeri păzitori), domnului prof. Dr. Serenus Pseudoanaximandros de la Universitatea din Monchengladbach, părintelui Calinic de la schitul Prescura, domnului plt. Pândele Ion de la Secţia 6 Poliţie, doamnei Elena Vrâncâoaia (ale cărei basme spuse cu glas duios mi-au luminat copilăria), colectivului de cercetători ştiinţifici de la The Special Research Institute of the South-Eaştern Tzan-darey, precum şi unui grup unit şi decis de zmei care mi-au făcut onoarea să-mi adnoteze scrierea, grup format din Herr Koole, Bitem App, Grrroooowsfrtkis şi nefericitul |Arromarroma|, zmeul zmeelor căzut până la urmă victimă celorlalţi trei. Fără ajutorul lor, Enciclopedia zmeilor n-ar fi văzut niciodată lumina tiparului.
AUTORUL
