CALIZARE ar trebui ca în această lume de unghiuri şi sfere în această lume de orhidee, creier, calcar şi praf solemnă în închistarea ei într-un perpetuu agregat inconştient în care până şi îngerii frumuseţii se mişcă acţionaţi de penduluri şi motoare cu turbină ar trebui ca pe când apa scânteiază concretă, val după val, sub luna ce-şi desfăşoară formele ireale ca o sondă spaţială cu sute de camere TV pe când norii ultraîndepărtaţi îşi rostogolesc demenţial mitologiile peste platouri sterpe unde au supravieţuit doar broaştele şi cumplita oboseală de a trăi pe când în oraşe, singuri pe diferite cărări şi la diferite nivele oameni cu globii ochilor dilataţi, cu stelele bătându-le-n faţă încearcă să înţeleagă, să te înţeleagă pe tine, uriaşă fiinţă hiperlucidă înnebunind de nefericire fiecare încuiat în camera de gazare a trupului său fiecare înconjurat de un vânt de imagini albastre şi verzi orb printre litere gotice, străbătut de scintilaţii şi formicaţii, de apă şi foc, aisberguri astrale pentru că posedăm intelect ar trebui să posedăm doar intelect cuarţ ectoplasmatic străjuind labirintul iluziei ar trebui să credem iarba nimic altceva deoât iarbă, şi nu această mască violetă acest sunet emis de un moog sinthesizer subteran pentru că posedăm carne sânge axoni şi vertebre ar trebui să ne iubim şi să ne iubim în tramvaie şi în uzine ar trebui să nu încercăm acest sentiment de a trăi pe o planetă de a viermui undeva într-un cosmos bântuit de arşiţa, pulsând ca o inimă, străini şi incapabili să credem în realitatea învelişului nostru, trench-coat de carne proiectelor la care visăm, florii care se desface vizibil doar pentru ochiul minutarului în acest februarie străbătut de cofetării pe rotile.

          Dar sferele ce armonios se rotesc şi existenţa ce pură e deşi carminul rujurilor de lux şi motocicletele honda şi creierul ultradeştept sunt dejecţii ele flacără ale nemuritoarei fiare umane cu pielea străpunsă de războaie de-o clipă, de arsuri şi mai ales de înfrângeri psihologice dar tu cât de perfectă eşti, femeie demimondenă, fruct al cărui tratat de pictură cu oameni spectrali, braţe şi picioare desfăcute, înscrişi într-un cerc înscrişi într-un ochi, înscrişi într-o istorie mica femeie dintr-o dinastie de fiinţe mereu înscrise, mereu cenzurate, fiinţe dificile, greu de hrănit, greu de liniştit posedând sex şi creier, întâmpinând la porţile legii leviathanuUşi care ar trebui ca în această lume de unghiuri şi sfere, copleşită de trinităţile zidurilor, să fie mai puţin singure şi mai puţin telecomandate de la panouri metafizice presimţite de oricine mai puţin încălecate de destin mai puţin figuranţi în filme de desene animate cu motani şi purcel şi fiecare cu femeia lui să pună piciorul pe un pământ atât de real înaât să fie el însuşi un fel de retina elastică şi sensibilă printre plase însorite de păianjeni şi lanuri de maci să treacă surâzător sub stelele developând emuhia râurilor pline de păstrăvi în păduri care sfâşie norii de toamnă trilul de aur al păsărilor să împingă azurul până la marginea galaxiei şi acolo în centru, goală şi luminoasă până la orbirea degetelor înfăşurată în plete electrizate de mireasma violetelor sălbatice şi ierbii culcată pe spate şi vegheată de bărbatul plin de dorinţă ea să înceapă o altfel de lume, mai limitată şi mult mai modestă, o lume fără cuvinte, o lume a filamentelor nervoase mângâietoare o lume a pantomimei fără de mască, a înţelegerii fără de semne, o lume în care să putem adormi.

          S

          CONTACT

          Singur cum treceam pe străzile oraşului, pe sub flacăra ireală a stelelor printre casele de sticlă survolate de crini şi navete spaţiale mă simţeam dintr-o carne mai pură alcătuit şi foarte aproape de spirit zeificat de resorturi subterane, căci mă gândeam la buzele ei, la pământ la mituri stăvechi, cu feţe de piatră încă veghind la intersecţia venelor noastre cu galere pierdute în marea sargaselor, în spaţii orbitoare fără dimensiuni fără floră şi fără ochi.

          Se pare că trăim într-adevăr pe pământ, pe acest foton urmând un traseu brownean se pare că ficţiunea părăsise acest grilaj, aceste parbrize acoperite de gheaţă, se pare că dacă-mi ridic mâna, prin carnea mea transparentă, sub vene şi nervi incendiul stelar va contura oase subţiri de argint,: un radius şi-un cubitus atât de vizibile, o radiografie atât de clară a braţului meu între ochi şi fluorescentele astre gigantele, piticele albe, eteroclite populaţii stelare micelii şi spori parazitând un creier universal stele duble, nove quasari şi pulsari inundând şinele cu o muzică de insecte, râuri şi frunze invadând în nemişcătoare, furioase, livide profiluri de apă labirintele supraeului locuite de oglinzi şi păianjeni de fân purtând războaie de carne, angaiând rinichii şi plămânii alcătuirii umane într-o aventură fără ieşire, incrementa atque decrementa, trecând prin maşinăria masonică – rosen-kreutze şi pictură psihedelică a sexului desenând cu flacăra de eşapament trupuri de bărbaţi femei şi androgini, imperii sfărâmicioase, încărcate de glorie şi neputinţă în câmpuri magnetice în câmpuri cu tuberoze, hatterii, conserve de ananas şi atingeri de piepturi într-o fericire ireproşabilă, căci fluturii sunt liberi.

          Dar în acea noapte îngheţată, încetinită, pe care o srăbătearn şovăind ca un cobai cu electrozi fixaţi pe ţeastă, trecând un test de memorie, pe când pe culoarele interioare imaginea ta halucinantă cădea sub o rafală de îngeri o maşină trecând cu farurile aprinse prin zăpada indiferentă mărind până la vomă senzaţia de regizat, de intangibil, de fals, în acea noapte mi-am dorit să pot privi măcar o dată spectacolul oferit de baletul pe gheaţă al morţilor, în faţa unei asistenţe selecte, încărcată de bijuterii '; rimelată cu rubinstein, parfumată cu emotion să primesc un apartament pe planete pustii şi pietroase acolo, în mijlocul crosului universal, şi în ceaţa cărnii mele pe cale de destrămare într-o masă de peşti abisali, alge şi hipocampus, un submarin visător să împrăştie iarăşi germenele inocent al vieţii şi-acolo unde odată faţa mea se zbătea să reflecte ameţitoarele stele coacervate şi saâcâmi galbeni să legene iarăşi iluzia şi pe un pământ îndepărtat şi semitransparent o hologramă miraculoasă să te reîntrupeze, mică femeie, cu raza ochiului meu pineal.