I
Vai mie, rana s-a închis
Vai, sângele s-a uscat
şi a făcut coaja.
Oh, doamne, m-am vindecat!
De-acum o sa ma mestece fericirea
O sa ma sfârtece seninătatea
şi nebunia care a fost n-o sa mai fie de-acum niciodată,
Nu, n-o să-i mai sărut umărul.
Viaţa o să-mi treacă în pace şi armonie
Cu lecturi bogate, cu mese regulate.
Sănătatea o să-mi mănânce plămânii.
Raţiunea o să-mi sfâşie creierul.
Vai, rana, rana mea draga
Rana plăcută vieţii mele
Rana pentru care am trăit, pe care mi-am zgândărit-o cu unghiil
S-a închis. Oh, doamne, sunt vindecat!
şi niciodată febra n-o să-mi mai aprindă
Veioza vieţii pina la ars.
II
Sa accept evidenta: nu mai pot sa scriu poezie.
Nu mai sunt în stare, ceva în mine nu mai colaborează.
Am scris ani de zile cu ura, cu dragoste, iar acum
Creierul meu e mort.
Am pornit la maraton ca pe suta de metri
Am vrut totul deodata, am vrut să-mi înnebunesc cititorul.
Am uitat ca viaţa e lunga.
Nu-mi imaginam ca o data ma voi opri, voi plati
Ca tot ce am făcut vreodată se va întoarce împotriva mea
şi nu voi putea sa ma ajung din urma
şi orice încercare de a mai face ceva
Va fi o noua dezamăgire.
Ce voi mai scrie inca patruzeci de ani?
O sa string din masele, o sa scriu articolaşe de critica
Sau cine ştie ce amintiri
O sa suport condescendenta tinerilor, o sa las nasul în jos
Când o sa vina vorba despre poezie, o sa fac traduceri
Ca sa nu ma uite lumea, ca sa para ca mai trăiesc.
Sau o să-mi public cândva un volum de versuri din tinereţe
Atât de proaste, ca nu le băgasem în nici o carte
şi o sa am un succes „de prestigiu”, mi se va spune „autorul
Poemelor de amor”,
Precursorul a dumnezeu ştie ce poezie va mai fi pe atunci.
Nu stiu, nu stiu.
Prieteni mai tineri, sa nu faceţi ca mine.
Calculaţi-vă poezia pentru şaizeci de ani.
Eu? Nu stiu ce drum sa mai apuc, ce s-ar mai putea face
şi nu stiu ce trebuie sa mai simt şi ce mai pot sa imaginez.
De data asta chiar cred ca mi s-a înfundat.
Voi fi un poet bătrân, care n-a mai scris de decenii
Un supravieţuitor al propriei morţi
şi care mai bine n-ar fi făcut nimic niciodată.
III
Oare s-a terminat viaţa? Oare sunt terminat?
Sunt un eşec? Voi fi pulbere?
Va veni moartea iar tu ma vei dispreţui.
Va fi groaznic, groaznic.
Voi fi singur, mai singur decât toţi oamenii, singur.
Fara nimeni, fara odihna.
Voi înţelege totul, ah, înţelege-mă, şi toţi ma vor iubi,
Toţi îşi vor aduce aminte.
Sunt pierdut, pierdut.
Muşcă-mi tu gura.
O sa ploua nasol pe drumuri, o sa fim uzi pân-la piele.
O sa învăţăm sa urâm
Va veni toamna, toamna mintii, înecul.
Vom avea gura moale şi calda, va veni luna
Vor veni norii sa ne cunoască
şi vom muri, vom face dragoste.
Da, da, stai acum lângă mine, priveşte-mă. Sunt terminat, terminat.
Va fi numai moarte în jur.
Stelele vor fi moarte, bot lângă bot ca nişte câini de pe străzi.
Vor muri unghiile.
Gata. Stai lângă mine. A avut rost?
Ne-am trezit trăind.
A fost groaznic: am trăit.
A fost groaznic, groaznic.
SFÂRŞIT