Ellia

Să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur

          Ca mâine vom fi pradă inundaţiilor, surpărilor de teren, beţiilor crâncene,

          Ca mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îţi va umbla în cârlionţii de florio ai coiffurii

          Zăpăcindu-te, ambetăndu-te…

          Să sim tandri, bâigui poligonul cătelu lipindu-şi irişii

          De soldurile voluptoase ale autobazei filaret

          Să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu

          Să fim tandri, mai zise o muscă.

          Primăvara ne lingea ca un pechinez pe fată, pe mâini

          Ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopţii plină de autocare şi stele,

          Primăvara ne mângâia depăşind uneori limitele maternităţii sau prieteniei nevinovate

          Arătându-şi provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit

          Oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,

          Nu vrei să te urci la mine? Bem ceva, ascultăm muzica, îţi arăt biblioteca…

          Nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?

          Să ne ţinem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza

          Iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.

          Să ne iubim, să ne amăm, să creştem şi să ne înmulţim

          Cântau tergarulile şi velurul, drilul şi chembrica pe gabroveni

          Le răspundeau până la răguşeala plutonierii şi norişorii

          Să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.

          Ca nişte becuri electrice legate în serie

          Nervii plezneau pe antebraţ, venele se umflau pe torace,

          În nări analizatorii mirosului îşi încuiai paltoanele în dulapuri

          Si indicele de refracţie îşi halea sandviciul cu carne de pui

          În holbarea perversă a ochiului.

          Ce de ocheade, câte accidente din neatenţie,

          Conturi încheiate, poliţe plătite,

          Îngeraşule, strănuta plămânul când se privi în oglindă

          Si văzând în urma lui o uzină.

          Primăvara ne întindea pe pâine felia groasă de televizor

          Mintea noastră era îmbâcsită de proiecte de agrasiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de tranşee,

          Deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe al omului invizibil

          La ochii catifelaţi ai omului care trece prin zid …

          Creierul nostru îşi amintea de când stătea ghemuit

          De când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mişuna, şerpuia

          Antebraţul îşi defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene,

          Urechea – sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului

          Si bulele de hidrogen pleznind malaria peste fată.

          Ai încredere în mine, gânguri flora intestinală

          Întinzându-se voluptos în braţele groazei

          Care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,

          Dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,

          Crudelo, nu mă chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.

           

          Venea seara, oraşul se anima,

          Venea noapteam străzile sfârâiau ca sifonul,

          Să fim tandri, loz necâştigător, să fim tandri, bătător de covoare,

          Să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!

          În rochii de moloz şi nuiele verzi, de mezeluri şi de brânzeturi,

          Spoite cu vodcă şi motorină emoţiile ieşiseră la agăţat.

          Prin ganguri şi pasaje acoperite cu geam colorat

          Câte un pisoi zgâria în lădiţa vreunui dafin

          Si în berării ospătarele se lăsau deşurubate de vii contra cost.

          Să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,

          Si apoi să ne-nselăm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinţi,

          Să ignorăm influenta exercitată în psihicul nostru

          De complexul lui grozăveşti.

          Primăvara priveşte galbenă sin stratosferă, gâdilată de ozon şi de ioni,

          Să ne cunoaştem mai bine, melcule, zice,

          Să ne îmbrăţişăm, depoule, hârtiuţo, tomberonule …

          Iar noi la ţâşnitoarea din capătul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apă

          Chiar lângă policlinică, şi până şi copacii

          Miroseau a dentist.

 

 

                                                                      SFÂRŞIT