O gluma de culise în 3 acte
PERSOANELE:
ACTUL l
NENEA COSTICĂ, sufleurul teatrului, 60 ani FETIŢA, 18-20 ani BĂIATUL, 21 ani DIRECTORUL, 50 ani AMOREZUL, 35 ani
COANA MICA (dar nu pare de.) 60 ani REGIZORUL, 40 ani AUTORUL, 35 ani SOŢIA LUI, 30 ani CRITICUL, 30 ani NENEA IOROU, 50-60 ani DIRECTORUL DE SCENĂ POMPIERUL I ' POMPIERUL III
Câţiva lucratori-de scena;
Figuraţie; In zilele noastre.
Scena goală, pustie. E mult înainte de spectacol Cortina e ridicată. Un. singur bec arde pe undeva, în faţă.
SGENA l, NENEA COSTICĂ, SUFLEURUL şi FETIŢA
(După bătăile reglementare de gong, nenea Costică, care ţ-ade într-un fotoliu, suflă în ţigaretă s-o destupe de mucul stins, o pune în tocul ei fi zice:)
NENEA COSTICĂ: Ei? Ce-i facem, fetiţo? (Pauză.) îi mai zicem o dată? (Ca şi dnd i-ar fi răspuns cineva şi l-ar fi contrazis, argumentează.) Ei, nu se poate să ne dăm bătuţii Ori, ori! Acum, ori niciodată! Trebuie curaj, că de rest, garantez eu. Am făcut eu şi actori mai mari decât tine. Numai cuşca aceea. şi cu mine ştiu de unde ie-a pornit succesul. Aşa, fetiţo! Ascultă ce-ţi spun eu. (Pauză.) Ei, hai! la-ţî inima-n dinţi şi mai dă-i drumul odată.
FETIŢA (apare din dosul unui arlechin, tinndu-şi picioarele. de oboseală şi năduf): Oooof! Nea Costică, zău că n-aie nici un rost.
NENEA COSTICĂ: De ce, fetiţo?
FETIŢA: Cum crezi că am să ajung eu să joc rolul coanei
Mica, şi încă la premieră. MENEA COSTICĂ: Cred, de ce să nu cred! Nu da din cap, că ştie bătrânul ce spune. (Supărat deodată.) Mă rog, sunt eu ori nu sunt sufleur în teatrul ăsta de treizeci de ani?
FETIŢA: Ce are a face una cu altar NENEA COSTICĂ: Iar nu răspunzi la întrebare? Sunt ori nu sunt?
FETIŢA: Eşti, nea Costică, eşti! NENEA COSTICĂ: Nu face inervări şi aşa şi pe dincoln.
Am părul alb, cât îl inai am? FETIŢA: li ai.
NENEA COSTICĂ: Stat. eu un om bătrân ori mi sunt? FETIŢA: Eşti, nea Costică. NENEA COSTICĂ: Spusu-ţi-am eu, în vreodată, o vorbScare nu s-a împlinit întocmai? FETIŢA: Nu ţiujninte. NENEA COSTICĂ: Păi cum să ţii, dacă nu ţi-am spus'
Spuneam eu de un actor că o să aibă succese şi n-a avut, ori c-o să cadă şi n-a căzut? FETIŢA: Nu ştiu, nea Costică. NENEA COSTICĂ: Păi cum să ştii, dacă n-am spus? Şi ţi-am făgăduit eu ţie vreodată; ceva şi nu m-am ţinut de vorbă? Hai? FETIŢA: Dar bime, nea Gestică, d-ta uiţi că diseară nu e un spectacol obişnuit, e premieră şi încă o premieră originală, iar autonu e sclifositul cela. NENEA COSTICĂ: Păi tocmai de aceea, fetiţo. Lasă-1 pe nen-tu Costică să învirteaseă el şuruburile cum ştie, şi nu face inervări. Mai bine să facemimervări în rol, ca să iasă mai tare. Va să zică hai, încă o dată” FETIŢA: Mai stai o clipă, nea Costieă, nu pot – ză<u nw pot. A ieşit toată apa din mine.
NENEA COSTICĂ: Bine, foarte bine! Multă sudoare, muH succes; putină sudoare, puţin succes, şi ioc sudoare”
Ioc succes. Dar nu-i oboseala de vină. Tu, fetiţo, n-ai încredere în vorba mea.
FETIŢA: Nu zic.
ÎiENEA COSTICĂ: Nu zici, dar spui. Asta-4. Tai, fetiţo, pe unde culegi tu surcele. Nen-tu Costică a tăiat lemne şi nu-am chelit eu degeaba. Mi-au ros gândurile rădăcina părului. Ascultă ce spun. Tu eşti cu inima îndoită şi pace! Spune-mi că nu-i aşa, mai dă-mi şi două palme şi trimite-mă să mă culc.
iFETIŢA: Ei nu, nea Costică. N-o lua şi d-ta aşa.
ţJENEA COSTICĂ: Dar cum ciorile s-o iau, clnd oul se face mai deştept decât găina? Tu nu vezi? Eu ţi-am explicat tot, şi tu dai înainte.
FETIŢA: Nu mi-ai explicat nimic.
NENEA COSTICĂ: Nu face inervări şl mai departe.
FETIŢA: Ce mi-ai explicat? Mi-ai spus, acum o săptămână, că vrei să mă faci artistă mare. Mi-ai dat rolul ăsta să-1 învăţ, mă canoneşti toată ziua în repetiţie cu el şi-mi spui că am să-1 joc diseară! Cum am să joc eu diseară, când e pusă coana Mica pe afiş?
NENEA-COSTICĂ: Ai să joci!
FETIŢA: Doar dacă o muri ea!
NENEA COSTICĂ: O să moară.
FETIŢA: Şi dacă o înnebuni directorul, şi-olnnebuni autorul.
NENEA COSTICĂ: Au să înnebunească. Nu râde deloc, că are să se întâmple toate cum trebuie.
FETIŢA: Dar cum?
MENEA OOSTICĂ: Cum? Aşa* Asta voiai tu să ştii? Tocmai: acum ad spus tu: coana Mica moare, directorul înnebuneşte şi tu joci rolul. Asta-i tactica mea, puişor! E diplomaţia mea.
FETIŢA: Va să zică, de explicat tot nu-mi explici nimic. NENEA COSTICĂ: Ia ascultă, ce s-ar întâmpla dacă ar muri coana Mica? FETIŢA: Doamne, nea Costică, cum iţi arde de glumă!
'W 279
NENEA COSTICĂ: Nu aşa. Răspunde ici, ca praştia. Ce s-ar întâmpla? Bătrână este, că a început teatrul odată cu mine, automobil are. şi-1 conduce singură, tramvaie sunt pe stradă, cutremure vin mereu, bani în ladă are şi hoţi găseşti câţi vrei, ba ea şi-i mai aduce şi prin casă, când sunt mai tineri. Va să zică?
FETIŢA: De, ştiu eu?
NENEA COSTICĂ: Păi nu-i aşa! Ei, ce facem atunci? Amânăm premiera?
FETIŢA: Nici vorbă!
NENEA COSTICĂ: Zăuuu?! Dar directorul ce zice? Nu degeaba autorul e de neam mare şi cu trecere. Spune, ce facem? Pierdem o reţetă întreagă?
FETIŢA: Ştju eu?
NENEA COSTICĂ: Apoi vezi, tu nu ştii, dar eu ştiu. Nu pierdem nici un gologan, fiindcă ar trebui 'să dăm banii înapoi şi am avut grijă de i-am mâncat. Uiţi, ici, miişpara asta. Adineaori am luat-o. Numai două rămăseseră.
FETIŢA: Şi atunci?
NENEA COSTICĂ-: Şi atunci, jucăm, domnişoară, şi nu pierdem nimic.
FETIŢA: Da, dar cu cine?
NENEA COSTICĂ: Cu tine.
FETIŢA: Şi autorul ce-o să zică?
NENEA COSTICĂ: O să zică „foarte bine”, ori să nu slăbească. Dar eu jur că o să facă foarte bine, şi că ar fi bucuros să se joace „Hamlet”, numai să ştie sala că-i el autorul, şi să-1 strige, O să vie omul în frac, cu familia, în lojă, cu neamurile toate, la parter^ şi toate smgile IJLgalerie.
— Ce vrei să facă? Ăştia şi aşa, şi aşa or să laude piesa, şi de-o cădea, or să spună că actorii sunt de vină. Păi ştii tu, fetiţo, că răposatul Paches, Dumnezeu să-1 ierte, a jucat asta, doi sergenţi, în loc de piesa.? N-a băgat de seamă nimeni că 'era sala plină de neamurile autorului. Şi ăia n-au mai fost pe la teatru nici înainte, nici după premieră? Şi, mă rog, de-ar spune autorul: amân-o, şi am spune noi: atunci, o amânăm de tot – ce s-ar întâmpla? Ne-ar ruga el s-o jucăm! Apăi vezi? Acum ţi-am explicat?
FETIŢA: Bine, bine, judecata dumitale e bună şi frumoasă, dar se împiedică de un lucru de nimic: coana Mica trăieşte, şi-i zdravănă şi are să joace.
NENEA COSTICĂ: Că trăieşte, că e zdravănă, da, dar că are să joace, asta nu! Poţi să zici că a murit, FETIŢA: Dar de ce n-o să joace?
NENEA COSTICĂ: Fiindcă-ţi spun eu. Fiindcă aşa vreau. Fiindcă actorul are doi dumnezei: unul sus, cel din cer, şi unul jos, cel din cuşcă. Cum îl lasă unul din ei, i-ai pus cruce. Peste jumătate de ceas, o vezi pe coana Mica cu pacheţelul de ţigări şi mă cată de zor. Costică dragă, tu aşa, tu pe dincolo, noi de treizeci de ani împreună, că, ce-i drept, nu m-a trădat niciodată, n-a primit să-i sufle altul nici moartă. şi cum zic, la mine-i nădejdea.
teatru radiofonic ascultati aici..........https://latimp.eu/razbunarea-sufleurului-de-victor-ion-popa-teatru-radiofonic-comedie-latimp-2003/