UNU iar m-am iar s-a iar Sacul prins în uşă.
Ţine clanţa în mâna stângă Ar fi destul s-o împingă: doar s-o-mpingă: sacul ar scăpa din strânsoare. Cu mâna stângă pe clanţa năclăită şi zgrunţuroasă şi aderentă. Uşor aplecat înspre coridor. De-ar da măcar drumul clanţei, atât, clanţa ar scăpa, ar scăpa sacul, ar scăpa amândoi. Amândrei. 'Ntrei. Uşor înclinat către coridor, ca un cal atârnat, spânzurat, uitat în ham. Îşi caută cu cealaltă mână ţigările. Trebuie să fie. Î n buzunarul cămăşii. Nu dă de ele. De-ar lăsa clanţa din mână, viaţa ar fi mai luminozioasă. De-ar, şi cu sergentul. Dac-ar lăsa clanţa din mână, ooo. S-o lase, atât, nu mai mult, dar nici mai foarte mult: s-ar libera. Amântrei Sacul.
Difuzorul din salon s-a făcut şi mai auzit. Dntrd! Aşa: dintr-o dată; abrupt, deşi n-a avut cine să-1 umble pe la ţumburucul 'ncl'-it şi glăsos. Îndărăt, înapoi, în spinare: difuruzorul hodorofuzează Muzica lui hodorogităită. Şi fără, opereta: tot aşa, atât, că behăiala e mai 'dorogită, atât. Dacă ar împinge mâna aia un centimetru, mai spre-nchidere, Dacian n-ar mai dacia, lumea ar putea respira – dacă nu l-ar lăsa pe el (de Dendrino) să cânte. Fel de a vorbi. Dacian cântă cum joacă-n filme Lica, cum scrie (pentru film) Titus, cum regizează tovarăşul nostru Sergiu – la mulţi ani şi mai puţini bani! Dacă, ah, un centimetru. Şi-atunci, care-ar fi, dintre toate artele, cea mai lăptoasă, pentru ei, artiştii poporului? Bineînţeles, limbarta. Difuzorizată. Cu hârâiala-i festivozglobijustoreaţă. Pân-la greaţă gerard O-ho, ce bine i-ar prinde lui Gerard un difuzor din ăsta. La el acas', în domiciliul lui stabil parizian, apartamentul lui de şomer a vie din St. Louis-en-1'âle, exact, cel dintre Biblioteca Poloneză şi actualul preşedinte, Pompidou – păi, ce? Vorba Românului în gura trotskistului galic: „Ce, dom'le? Nu-mi dai 'mneata voie?!” – ba-ţi dau, mâncaţi-aş, un difuzor de ăsta, unu d-al nostru (măi!), tractoros, peştericol şi urlălateral dezînvoltat şi foarte avântat cu drag de patrie pe culmili multilateralităţii noastre africonondependente, să vază şi s-auză Gerard, le pauvre citoyen capitaliste, dar-însă-totuşi revoluţionar (permanent!), acest băiat-bun structural spunând-facând răutăţi dintre cele mai rele, acest băiat foc de deştept şi cultivat şi, dar spunând-fâcând numai prostii, idioţii, din pricină că s-o fi simţind vinovat de agurida pe care-a mâncat-o ta-su, întâi colaborator fidel al lui Dzerjinski, în Ceka, apoi slujitor devotat al lui Stalin întru lichidaţiunea trotskştilor, apoi, după logica revoluţionară, împuşcat niţel din ordinul lui Stalin, tot pentru trotskism – lui Gerard, săracul, i se strepeziseră dinţii, de aceea s-a azvârlit în revoluţia permanentă de la Paris, mânca-1-ar Krivine cu tot cu.
Să desfacă degetele, atât, ar scăpa şi de difu dar dacă aici n-ar fi uşa-sacul-difuzorul n-aş afla că acolo nu-mi lipsiseră nu-mi lipsiseră deloc deloc deloc nu-mi lipsiseră festivânjoşeniile thracoda-coscorniceliene tutulateralizate. Sacul. I n continuare, aici nu izbuteşte să dea drumul clanţei, de parcă ar avea în loc de mână, clanţă; nici să-şi tragă sacul din gura, de parcă; nici să afle pe unde-o fi pachetul cu ţigări – ca după, să scoată o singură ţigară din pachet pe când bietul gerard e silit să şomeze şi să to-ot aştepte aştepte să dea rivuluţia mondială peste el.
Degetele: boante, ca scurtate, cleioase, neîndemânatice, neîn-degetatice. Şi, totuşi, au găsit pachetul. Şi, totuşi, insistă, insistă, caută mai departe, ştiind ele bine că operetele ar fi în stare să-i smulgă ţigara gata aprinsă între buze, gata prinsă între buze, ba cum ceauşania este acel ceva care oferă toati posibilităţili, Dacian şi tovarăşul Sergiu şi tovarăşul nostru Titus Popovici ar fi în stare să-i ia de la gură chiar şi ţigara gata-fumată, domnule, după cum inamicul de clasăcapitalist îl obligă pe revoluţionarul gerard să plătească trei mii de francinuveli pe lună chirie bestialului de proprietar contrarevoluţionar pe el, din nou, l-ar putea împiedeca tovarăşii în civil să constate că nu-i momentul să fumeze, încă nu, din cauză de, nu-i aşa, mâini: murdare, murdărite, murdăricioase, murdărinde.
Ei, dacă ţigările ar fi aşezate în pachet, nu cu filtrul în sus. Eeeei, dac-ar înălţa umărul stâng. Dacă ar face un pas. Î mpinge clanţa, fără, neapărat, să-i dea drumul, doar – eeeeeee. Dar aşa eşti obligat să defilezi cu Dacian, să fii confrate de breaslă cu Titus – ba chiar şi cu miliţianul Băranul – şi s-aştepţi-aştepţi-aştepţi (cu-un dor aprins în piepţi) ariveea mondialei – revoluţii, parol!; să apuci ţigara de filtru, nu de altceva, că-i cauzează; şi să să să, asta, zi-i pe nume. A-ha, breteaua, breteaua ar trage sacul după sine şi ar scăpa (cu mine), amândoi, amânpatru, că-1 socotesc şi pe le petit gerard, că-i mititel şi moare, precum, în timp ce ţigările ţi se vâră cu filtrul lor insistent, insolent, de-a dreptul nesimţit, ba-ntre deşte, ba-ntre ochi, mai ales, e-he, mai ales când ii faut rever d'un nouveau depart comparable a celui de 1917, auzi, domnule, la ce revează revoluţionarul gerărdel, branlându-se de sârg pe pavelele Parisului nesimţitoriu – eeeeeeeeăăăăă am vrut să spun că filtrul devine de neîmbucat abia după ce-1 atingi cu degetele încleioşate, îngălate, îmbăiate, năclăite, trotzkăite, to' căcatuăla: 'mpuţiciunea se întoarce, ţi se răscoală prin filtru la ar trebui să-mi fie ruşine dar mi-e foarte foarte nu se vede să-ţi fie ruşine pentru ce-ai spus despre ruşine bine să-mi fie Şi-i chiar este. Uite-aşa, dntr! Se simte despovărat de toate şi ce uşor ce uşor scapi de ruşine de ruşinare de ruşinoşenie: îţi propui să-ţi fie şi ca în cartea facerii ruşine s-a făcut şi oare dacă am încerca facerea şi cu desfacerea durerii durerilor ei durerii mele: îmi propun să nu mă doară durerile ei şi Şi, pe dracu! Nu pe dracupe moartea uite îţi propui să nu şi nu se face ascultă-mă tu pe mine că eu îţi vreau numai bine.
Rămas priponit, atârnat, spânzurat la orizontala jumătate (asta face o diagonală curată) de breteaua sacului prins în uşă Nu sacoşă, sac şi ar putea lăsa, naibii, zălog sacul ca vulpea cea şireatăfoc şi care-şi lasă ca o vulpe ce-i ştiam că aşa o să se-n Şi brusc (dntr!), se simte despovărat, dezîmpovărat când vrei tu şi vrei şi vrei săpări nesurprins zici că ştiai tu ştiai pe mă-ta tu mă a, nu, anua': încă din clipa în care-i spusese: „Pe mâine, mâine vin iară” şi pornise spre uşă, cu breteaua sacului petrecută peste umărul stâng, cu halatul-de-vizită pe braţul drept şi parcursese farade rupturăcincipaşii de la capătul patului ei până la uşă, gata: ştia. Aşa, bine: ştia – că are să păşească peste prag cu dreptul, ca totdeauna (dreptul-peste-prag); că, dintr-o singură mişcare, mâna stângă are să se mute de pe clanţa din interior pe clanţa din coridor şi pentru că ritmul e unu, sacul are să rămână-n urmă; nu mult: exact cât să fie ajuns din urmă, prins şi strâns.
