Vineri 1 ianuarie 1999
M-am trezit la ora 5, ca să lucrez pentru editură la prezentarea Jurnal-ului pe 1998. Aseară m-am culcat în jur de 11, deci n-am apucat pragul anial. Noi să fim sănătoşi.
Am dormit ca un disperat. Acum s-a făcut seară – drept care mă duc la culcare.
Duminică 3 ianuarie 1999
Ieri n-am notat, am fost prins toată dimineaţa cu jurnalul (se înţelege. (.)
Aseară au fost Şişmanianii la noi. Ne-am simţit bine îndepreună. Vom recidiva – îi apare şi lui un volum, tot la Arhipelag.
Se pare că astă noapte am dormit binişor. Mă simt odihnit şi gata de fapte, dacă nu mari, atunci sigur: late. Numai că nu ştiu de ce lată să mă apuc, pentru a mă ocupa-lăţi.
Re-re-recitind jurnalul (cel tipărit, Jurnalul unui jurnal), cel care va fi: Jurnal 1998), mă asigur, eu pe mine, că formula folosită – includerea textelor publicistice – nu este răul cea mai rău, mai ales acum, când periodicele nu se prăpădesc de dragoste pentru mine şi – colacul pupezei din tei: perspectiva editării Scrisurilor s-a îndepărtat.
Am scris lui Radu Mareş – mâine pun la poştă.
I-am scris şi lui Radu Nicolau, directorul Nemirei. Reproduc aici întâi răspunsul dat Danei Moroiu:
Editura NEMIRA, Bucureşti
Doamnei Dana Moroiu, director editorial
Paris 27 decembrie 1998
Stimată Doamnă Dana Moroiu, Am primit mesajul Dvs. din 15 nov. 98 cu vestea cea mai bună pe care şi-o doreşte un autor de carte în Ajun de Crăciun: „amânarea” apariţiei Scrisurilor mele „pentru primul trimestru al anului 1999”.
Fără a contesta „situaţia generală (producţia de carte scăzută cu 70 % de un an încoace)” mă întreb ca un ne-editor ne-editat ce semnifică: „volumul mare de muncă pe care-1 presupune”, din moment ce Dl. Dan Petrescu mă anunţa la sfârşitul lunii august că s-a cules totul, iar la 1 octombrie că mai are de redactat o carte şi se apucă de a mea.?
Vedeţi Dvs., stimată Doamnă Moroiu, probabil nu ştiţi, drept care vă informez eu: această carte a mea trebuia să apară la Nemira (în sfârşit, după doi ani de „suspensie”) – întâi: în luna martie 98; apoi: în luna mai; în fine: în al 4-lea trimestru al anului 1998. Şi n-a apărut. Eu, ca autor strâng din dinţi şi accept multe dintre ofensatoarele condiţii puse de editor, însă există una pe care n-o pot primi: aceea de a-mi fi respins un volum – fără a mi se spune franc, direct (pentru a nu mai pierde şi timpul) că editura nu are de gând să mă editeze (din o mie de motive – altele decât cele invocate de Dvs., dar pe care le cunosc la zi). În continuare, pentru că nu ştiţi, vă informez: volumul adună texte publicistice datate începând din 1972 (aţi citit bine: 'nouă sute şaptezeci şi doi), de pe când mă aflam în România şi colaboram „în afară”. Apoi din 1977 până în 1989 texte scrise în exil – pentru compatrioţii mei. Or din 1990 acestea au fost sistematic împiedecate de a apărea în volum – de Liiceanu, de Viorica Oancea de la Litera.
Pentru a clarifica lucrurile, vă propun:
Să-mi daţi un răspuns fără ambiguitate în prima săptămână din anul ce începe în curând:
— Fie vă interesează publicistica mea „preistorică”, deci îmi comunicaţi încuviinţarea şi îmi anunţaţi „termenul de apariţie”;
— Fie nu vă interesează şi îmi comunicaţi „regretul Dvs,” etc, etc.
Eu nu mai pot aştepta „arătarea” Fetei Morgana, a Popii (care uite-1, uite că nu e.). Am 64 ani şi vreo 55 volume scrise, nu mai am nici energia nici cheful să-1 aştept pe Godot cel din Piaţa Scânteii. Totodată asigur Nemira: nu va câştiga nici bani, nici prestigiu, nici „stima lor şi mândria”, blocându-mi volumul cum a făcut până acum.
În cazul în care vă decideţi pentru editare, atunci iată propunerea mea. Financiară: cu o părticică din imensele sume realizate prin publicarea Amintirilor de care el nu-şi mai amintea, i le-au confecţionat secretarele după stenograma sforăiturilor (şi a sforăriilor de categoria a cinşpea), apoi i le-a prefaţat suava garofiţă pe nume Zoe
Petre (dar bineînţeles că de unul dintre Cavalerii Apocalipsului vorbesc, inenarabilul
Diaconescu!) – să fie ajutată şi biata mea culegere de publicistică să apară
(iar Diaconescu ar intra în istoria culturii române ca Soros II) – să zicem: ca o compensaţie: din pricina lui n-am apărut eu în iunie 98; şi iată propunerea strict editorială: că tot m-aţi amânat atâta, hotărâţi-vă pen tru două volume (Scrisuri 1 şi Scrisuri 2) în care vor fi incluse şi articolele apărute la
Litera în cele două broşurele numite Amnezia la Români (aflate în dulapul D-lui Dan
Petrescu), deasemeni, pentru a avea cronologia rotundă, vă voi trimite din timp cea
50 pagini cu texte scrise în ultima parte a anului acesta: 1998.
Nu voi sărăci Nemira cea prosperă cu Scrisuri 1 şi 2, după cum n-am sărăcit-o cu primele 3 volume de Jurnal – următoarele mi-au fost respinse de Dl. Dan Petrescu, au apărut de curând la Dacia.
Cu speranţa că măcar acum, la spartul târgului vom încheia o înţelegere din care nimeni nu va fi păgubit – şi nici ofensat – vă urez Sărbători fericite şi La Mulţi Ani!
Al Dvs., Paul Goma
Luni 4 ianuarie 1999
Iar acum scrisoarea adresată directorului:
Paris 4 ianuarie 1999
Stimate Domnule Valentin Nicolau, La 15 decembrie 1998 am primit din partea D-nei Dana Moroiu director editorial la Nemira un fax prin care eram anunţat că volumul de publicistică Scrisuri ce trebuia să apară în luna mai 1998 nu va apărea nici în decembrie acelaşi an, împins fiind în 1999.
I-am scris şi expediat – tot prin fax – D-nei Moroiu avizul de. Recepţie a foartei-bune veşti (aveţi alături o copie), totodată rugind editura să explice de ce vorbeşte despre „volumul mare de muncă pe care-1 presupune volumul” (sic) – când Dl. Dan Petrescu mă înştiinţa la sfârşitul lui august (98) că s-a cules totul?
