Capitolul I.
Ceasurile arătau 10 dimineaţa1.
La această oră, City, cartierul comercial al Londrei, încremenit parcă şi pustiit de întunericul nopţii abia trecute, începe să se umple de vacarm, iar străzile să fie luate cu asalt. Negustori, bancheri, afacerişti apar din toate părţile.
Gara din Cormons Street, omnibuzele, cabrioletele, toate descarcă în această parte a oraşului, între 10 şi 11 dimineaţa, o jumătate de milion de suflete. Între 5 şi 6 după amiază, toţi pleacă prin împrejurimi, pe la ţară; se întorc apoi a doua zi la treburi. Când bate ora 10, totul prinde viaţă, de la agenţiile armatorilor până la ultimele dughene.
Aşadar, ceasurile arătau ora 10 când în Pater-Noster intră o cabrioletă care se opri la uşa biroului de avocatură al fostului titular, nefericitul domn Simonus. Un bărbat tânăr coborî grăbit. Era îmbrăcat elegant, în costum de dimineaţă, adică haină, pantalon, vestă şi jachetă din aceeaşi stofă – ceea ce englezii numesc suite – cu mănuşi de antilopă şi pălărie gri.
Când ajunse în vestibulul de la parter, se adresă valetului care trebuia să anunţe clienţii:
— Prietene, aici este biroul unui avocat, nu?
— Da, domnule, zise respectuos valetul.
— Al domnului Simonus, presupun?
Valetul clătină din cap:
— Oh, spuse el, domnul Simonus nu mai este…
— S-a retras?
— Nu, domnule, a murit.
— Odihnească-se în pace! Şi cine este succesorul lui?
— Domnul James Colcram.
— Bun! Atunci, anunţă-mă.
— Cu neputinţă, domnule, în dimineaţa aceasta.
— De ce, prietene?
— Pentru că domnul Colcram pledează la Curtea din Drury Lane într-o afacere foarte importantă.
Gentlemanul păru oarecum dezamăgit.
— Bine, spuse el, voi reveni mâine. Şi, vrând să se retragă, făcu un pas spre uşă.
Dar valetul îl reţinu:
— O clipă, domnule.
— Da, ce este, prietene?
— Dumneavoastră veniţi, fără îndoială, pentru un proces?
— Se înţelege.
— Domnul Colcram are un prim-secretar care este la noi doar de cincisprezece zile, dar cunoaşte toate problemele.
Gentlemanul păru că şovăie.
— Eu totuşi aş vrea să vorbesc cu domnul Colcram.
— Şi eu pot să vă asigur că domnul Solomon Burdett, secretarul-şef, este foarte documentat…
— În fond, spuse gentlemanul ca pentru el, pot totuşi să sondez terenul. Fie. Condu-mă la domnul… cum ai spus că îl cheamă?
— Solomon Burdett.
— Bine. Condu-mă, te rog, la el.
Valetul se îndreptă spre scară şi gentlemanul îl urmă. Urcară până la primul etaj. Deschizând o uşă, valetul spuse:
— Poftiţi, domnule… aici este…
În faţa unui birou supraîncărcat de hârtii şi dosare, stătea pe scaun un bărbat. Gentlemanul nu îşi putu da seama ce statură avea, fiindcă el nu se ridică. Văzu doar o claie de păr roşcat, nişte favoriţi imenşi şi o pereche de ochelari mari albaştri care îi acopereau ochii.
Omul de la birou îl salută şi, cu un gest, îl pofti să ia loc.
— Domnule, spuse atunci gentlemanul, aş fi dorit să-l văd pe domnul Colcram…
— Oh, răspunse secretarul-şef, ori domnul Colcram, ori eu, este absolut acelaşi lucru.
— Într-adevăr?
— Sunt la curent cu toate procesele biroului nostru.
— Nu mă îndoiesc. Totuşi…
Şi gentlemanul îl privi cu atenţie pe domnul Burdett:
— Ştiţi, cauza despre care vreau eu să discutăm este mai veche…
— Aveţi dreptate, aprobă domnul Burdett, datează de multă vreme.
Gentlemanul avu un gest de surprindere.
— De unde puteţi dumneavoastră să ştiţi despre ce e vorba, domnule, din moment ce nu mi-am spus nici numele şi nici despre ce afacere vreau să tratăm?
— Domnule, aş putea să mă laud că sunt vrăjitor, spuse secretarul cu modestie, dar prefer să vă spun că v-am mai văzut…
