Capitolul unu
Casa se găsea pe bulevardul Dresda, în cartierul Oak Knell din Pasadena. O casă mare, solidă şi frumoasă, cu pereţi de cărămidă roşcată, acoperiş din ţiglă de teracotă şi cornişă de piatră albă. La parter, ferestrele de la faţadă aveau grilaje de fier. Cele de la etaj erau ca la casele de ţară, cu înflorituri de piatră împrejur, imitând în mod exagerat, stilul rococo.
Din faţa casei şi de lângă boschetele înflorite din apropiere, se întindea într-o pantă lină, spre stradă, o pajişte verde, frumoasă, de vreo jumătate de pogon, revărsându-se în jurul unui enorm cedru de Himalaia, ca o maree verde, răcoroasă, în jurul unei stânci. Trotuarul şi aleea erau foarte largi, iar pe alee se găseau trei salcâmi de toată frumuseţea. Era o mireasmă puternică de vară, în dimineaţa aceea; vegetaţia stătea neclintită în aerul încremenit a ceea ce se poate numi o zi plăcută.
După câte ştiam, în casă locuia o doamnă Elizabeth Bright Murdock împreună cu familia. Doamna voia să angajeze un detectiv particular cinstit, care să n-arunce scrum de havană pe podea şi să nu poarte decât un pistol. Mai ştiam despre ea că era văduva unui nătărău bătrân, cu favoriţi, pe nume Jasper Murdock, care făcuse o groază de bani „ajutând” comunitatea. În fiecare an, la aniversarea sa, îi apărea în ziarul din Pasadena fotografia, cu anul naşterii şi al morţii, sub care scria „Datoria a fost sensul vieţii lui”.
Mi-am lăsat maşina în stradă şi, păşind pe câteva zeci de dale de piatră fixate în gazonul verde, am ajuns la un portic cu acoperiş ţuguiat şi am sunat. În faţa casei, pe o distanţă scurtă de la uşă până la marginea drumului de acces, se întindea un zid scund de cărămidă roşie. La capătul aleii, pe un bloc de beton era un mic negru pictat, în pantaloni de călărie albi, cu jachetă verde şi şapcă roşie. În mână ţinea un bici, iar la picioarele lui, în blocul de beton, se găsea o verigă de fier. Părea cam trist, de parcă aştepta de mult timp acolo şi începuse să-şi cam piardă răbdarea. M-am apropiat de el şi l-am bătut uşor cu mâna pe cap, în timp ce aşteptam să apară cineva la uşă.
După o bucată de vreme, o mutră acră, între două vârste, în ţinută de servitoare, a deschis uşa de la intrare cam vreo douăzeci de centimetri şi m-a privit cu suspiciune.
— Philip Marlowe, am zis. O caut pe doamna Murdock. Sunt aşteptat.
Mutra acră între două vârste a scrâşnit din dinţi, a închis repede ochii, i-a deschis tot atât de repede şi, cu o voce agresivă, a zis:
— Pe care?
— Poftim?
— Pe care doamnă Murdock? a întrebat aproape ţipând.
— Pe doamna Elizabeth Bright Murdock. Nu ştiam că sunt mai multe.
— Sunt, a răspuns sec. Aveţi o carte de vizită?
Uşa rămăsese întredeschisă. Şi-a vârât prin uşă vârful nasului şi o mână slabă. Mi-am scos portofelul, am luat o carte de vizită cu numele meu şi i-am pus-o în mână. Mâna şi nasul s-au retras, iar uşa mi-a fost trântită în nas.
M-am gândit că poate trebuia să fi mers la uşa din spate. M-am dus iar la micuţul negru şi l-am bătut uşor pe cap.
— Frate dragă, am zis, avem amândoi aceeaşi soartă.
A trecut foarte mult timp. Mi-am vârât o ţigară în gură, dar n-am aprins-o. Flaşnetarul a trecut cu căruciorul lui albastru cu alb, cântând la flaşnetă, „Curca în paie”. Un fluture măre, negru cu auriu, a aterizat pe o tufă de hortensii, aproape de cotul meu. Şi-a mişcat uşor aripile în sus şi în jos, de câteva ori, apoi a decolat greoi şi s-a îndepărtat prin aerul înmiresmat, fierbinte şi încremenit.
Uşa din faţă s-a deschis din nou. Mutra acră a zis:
— Poftiţi.
Am intrat. Camera era mare, pătrată; atmosfera răcoroasă şi odihnitoare a unei capele funerare. Chiar mirosul era asemănător. Tapiserie pe pereţii goi de stuc. Grilaj de fier, imitând balcoane, în exteriorul ferestrelor laterale înalte. Scaune masive încrustate, îmbrăcate în pluş, cu spătare tapisate, şi ciucuri suflaţi în aur mat, atârnând de o parte şi de alta. În fund, un vitraliu cam de mărimea unui teren de tenis. Sub el, uşi de sticlă, cu draperii. O cameră veche, mucegăită, apăsătoare şi ostilă. Nu părea să fi stat cineva vreodată în ea şi nici nu cred că ar putea exista vreo fiinţă cu asemenea intenţii. Mese cu tăblii de marmură şi picioare arcuite, ceasuri suflate în aur, statuete de marmură în două culori: O grămadă de vechituri, care ţi-ar lua o săptămână să le ştergi de praf. O groază de bani irosiţi. Cu treizeci de ani în urmă, în bogatul şi liniştitul oraş provincial Pasadena, o asemenea încăpere părea, probabil, o cameră.
Am ieşit şi-am trecut printr-o galerie; după o vreme, mutra acră a deschis o uşă şi mi-a făcut semn să intru.
— Domnul Marlowe, a zis ea prin uşă cu o voce nesuferită, şi s-a îndepărtat scrâşnind din dinţi.
