Roman foileton.
GENERIC.
Pe fondul unei melodii populare descompuse, prelucrate doar pe tema principală, în ton grav, apare din penumbră dagherotipul unui taran înstărit. Poartă cojoc şi opinci - Dincă Brătianu. Aparatul urmăreşte lent, pe rând, chipul marţial, mâna strânsă ferm pe chimirul lat, piciorul stâng împins înainte ca un semn al unei mari voinţe, opinca. Apropiind imaginea până la textura fotografiei, din împletitura opincii se desprind şi se conturează în aur elementele componente ale blazonului familiei Brătianu.
Aceeaşi temă muzicală, amplificată dramatic.
Seria portretelor în tondi.
Numele personajelor – numele actorilor.
EPISODUL PILOT.
Paris, 1856
La balul Primăriei Parisului, perechile de dansatori animau un salon luminat exuberant de candelabre din cristal. Se interpreta prin muzică şi joc o polcă abia compusă de un tânăr refugiat evreu, în mod ciudat, nimic din scena de petrecere tipic pariziană nu amintea de exod sau măcar de tristele păduri poloneze, în care cerbii mureau de urât, cu promoroacă pe coarne şi noroi verde pe copite. Totul era vesel. Sau aproape totul, dacă nu observai într-un colt cu oglinzi şi cu o măsuţă imperială scăpată de la revoluţie, un grup de tineri îmbrăcaţi modest, prin comparaţie cu strălucirea acelui bal, dar totuşi decent, curat şi cu bun gust. Erau cunoscuţi şi de aceea aerul lor de conspiratori nu atrăgea atenţia nimănui, căci nu se încheiase încă epoca naşterilor de naţiuni. Europa se trezise dintr-o dată mamă, după violul prelungit al Revoluţiei Franceze, urmat de cel al Terorii şi de cel al Revoluţiei din 1848. Acum, după ani întregi de greţuri, o apucau contracţiile când nimeni nu se aştepta şi dintr-o dată slobozea la viaţa o naţiune nouă. Chiar nimeni nu putea prevesti exact ce tară se va naşte şi câte vor mai ieşi în lume după această lungă lăuzie a bătrânei vaci continentale. C. A. Rosetti era scund de statură, adus putin de spate, dar vioi, jucându-şi ochii exoftal-mici cu aviditate peste salon. Scosese la intrare de pe brat banderola mare de doliu, după moartea celui din urmă copil, dar lăsase la vestă, pe sub haină, o mică panglică cenuşie. Fraţii stefan şi Nicolae Golescu erau ceva mai înalţi. Stefan purta un costum gris-fer, iar Nicolae era în uniformă de ofiţer, o uniformă care aducea vizibil cu cea franceză, dar avea şi elemente din echipamentul armatei ţariste. Alături, pe un scaun-fotoliu stătea Ion C. Brătianu. Îngândurat şi întunecat, românul care predase drapelul patriei sale Primăriei Parisului la Revoluţia din 1848 se înfăţişa ca un bărbat frumos, dar nefericit. Discuţia lor era întreruptă de câte ori trecea cineva prin apropiere şi se purta şoptit, pe un ton misterios.
ROSETTI: Măcar unul dintre noi să ajungă în tară. Ar putea intra deghizat pe la una din trecătorile Carpaţilor.
ST. GOLESCU: Politia îl va prinde imediat, dragă Rosetti. Ştii că ml se poate tine un secret la români. Va înfunda puşcăria.
ROSETTI: Nici asta n-ar fi rău. Acolo sunt toţi luptătorii noştri, îi va contacta şi îi va pregăti. Apoi, va găsi un mijloc să comunice afară.
NIC. GOLESCU: Dar afară nu e nimeni. Stefan are dreptate. Nu vom putea organiza mişcarea pornind din închisori. E absurd.
ROSETTI: Populaţia se va revolta când va afla că patrioţii sunt schingiuiţi în catacombe.
NIC. GOLESCU: Hai să fim serioşi!
ROSETTI: Vor cere eliberarea deţinuţilor. Noi vom împânzi ziarele Europei cu proteste.
ST. GOLESCU: O facem şi acum. Nu se uită nimeni pe ele. Europa vrea să vadă sânge. Ne trebuie un mort celebru.
NIC. GOLESCU: Un atentat. Seful politiei sau comandantul Gărzii.
Dialogul este întrerupt de gazdă, sotia primarului Parisului.
M-me METZ: Cum se face că cei mai frumoşi bărbaţi nu dansează? Doamnele sunt nerăbdătoare, domnule Golesco.
NIC. GOLESCU: Este un bal minunat, doamnă. Dar românii aşteaptă să se încălzească inimile femeilor. Atunci vom ataca.
M-me METZ: Oh! Românii nu se dezmint. Sper să nu aşteptaţi până luăm foc.
.
NIC. GOLESCU (galant): Vom stinge orice pârjol cu setea noastră de iubire, doamnă Metz.
Femeia râde cochet şi se îndepărtează.
NIC. GOLESCU: Frumoasa femeie!
ROSE1T1: Un atentat care nu scoate lumea pe străzi este o ştire de subsol. Noi avem nevoie de redeşteptarea Problemei Orientului.
NIC. GOLESCU: Dacă nu convingem loja masonică, nu se mişca nimic.
ROSETTI: Să provocăm noi criza, să redeschidem problema.
NIC. GOLESCU: Pentru asta ne trebuie mase, oameni în mişcare, ţărani.
ST. GOLESCU: N-au cap. Cine vrei să-i conducă?
BRĂTIANU: Eu.
În tot acest timp, Ion C. Brătianu a stat pe fotoliul de lângă ei, afişând o figură tristă, măcinată de gânduri. Acum se ridică.
BRĂTIANU: Fraţilor, mă frământ să vă spun de câteva zile şi nu reuşesc. Mai am câteva luni de trăit.
Prietenii rămân stupefiaţi o clipă. Se privesc şi nu înţeleg.
BRĂTIANU: Sunt pe moarte. Nu mai e nici o scăpare.
ROSETTI: Nu se poate.
BRĂTIANU: Am consultat pe doctorul Galhau. Plămânii sunt terminaţi. Trei-patru luni şi gata.
ST. GOLESCU (izbucnind într-un râs forţat): Tu glumeşti. E o păcăleală.
NIC. GOLESCU: Eu nu cred în doctori.
BRĂTIANU: Voi merge să mor în tară. Sultanul se va bucura şi îmi va da dreptul să intru.
