Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceţi (I Corinteni 10,31).
Orice ati face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, bine ştiind ca de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; caci Domnului Hristos slujiţi.
Coloseni 3,23-24)
O Scurta Introducere.
În Dumninica Ortodoxiei se sărbătoreşte Triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, sărbătoare instituita de patriarhul Metodie al Constantinopolului la 1 martie 843 pentru a fi sărbătorită în fiecare an în prima Duminica a Postului Mare.
Se obişnuieşte în anumite locuri ca în aceasta zi sa se facă procesiuni cu icoane (in amintirea biruinţei iconodulilor în anul 842) şi sa se citească Synodikonul care este un act în care sunt anatemizaţi ereticii din toate timpurile şi locurile şi sunt fericiţi apărătorii dreptei credinţe.
Acest Synodikon se citeşte şi astăzi în toate Catedralele, Manăstirile şi parohiile din Grecia La ruşi – doar la slujbele arhiereşti.
Iar la români – deloc., din Triodul românesc lipsind Sinodiconul Ortodoxiei, slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bisericesc.
Sfântul Teofan Zăvorâtul arăta că prin Sinodicon se aude glasul cel puternic al dreptei credinţe, care osândeşte mulţimea de erezii şi de eretici. El explică de ce în zilele noastre Biserica nu se grăbeşte să pronunţe anatema asupra fiecărei grupări eretice nou înfiinţate: „La noi s-au prăşit acum o mulţime de nihilişti şi de nihiliste, de darwinişti, de spiritişti: dacă în învăţătura lor ar fi vreo rătăcire nouă, credeţi că Biserica ar tăcea, n-ar glăsui, nu i-ar osândi şi nu i-ar da anatemei? Dimpotrivă, s-ar face sinod fără întârziere şi toţi, dimpreună cu învăţăturile lor, ar fi daţi anatemei; la Sinodiconul de acum al Ortodoxiei s-ar mai adăuga un punct: «Lui Büchner, Feuerbach, Darwin, Renan, Cardec şi tuturor următorilor lor – anatema!». Dar nu e nicidecum nevoie de un sinod special pentru aşa ceva, nici de vreun adaos. Toate învăţăturile lor mincinoase au fost deja date anatemei.”
Într-una din conferinţele sale ţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti, stareţul mănăstirii aghiorite Vatoped, a fost întrebat: „Ce este Sinodiconul Ortodoxiei care se citeşte în Grecia în mănăstiri şi în catedrale şi dacă n-ar trebui cunoscute aceste lucruri şi în România?” El a spus: „Noi, în Duminica Ortodoxiei, facem o litanie şi citim anatemele celor şapte Sinoade Ecumenice. Acesta este lucrul pe care îl facem. Dumneavoastră nu îl faceţi aici?” La răspunsul negativ al părintelui Constantin Coman, arhimandritul a continuat: „Este bine să-l faceţi. Noi, după apolisul dumnezeieştii Liturghii, facem procesiune în mănăstire, cu patru opriri şi rostim anatemele. În acelaşi timp rostim şi credinţa hotărâtă de cele şapte Sinoade Ecumenice, pomenind pe luptătorii pentru dreapta credinţă începând din timpul Sinoadelor şi ajungând până la Sfântul Grigorie Palama”
SYNODIKONUL ORTODOXIEI care se citeşte în Duminica Ortodoxiei)
A. SYNODIKONUL EPOCI MACEDONENILOR196 1. Synodikonul originar al Icoanelor (843)
Mulţumire aniversara datorata lui Dumnezeu în ziua în care am recâştigat Biserica lui Dumnezeu, împreună cu arătarea dogmelor evlaviei şi răsturnarea impietăţilor răutăţii.
Urmând vorbelor profetice, cedând îndemnurilor apostolice şi instruiţi de istoriile evanghelice, prăznuim (astăzi) ziua înnoirii. Căci zice Isaia „sa se înnoiască ostroavele înaintea lui Dumnezeu” (Is. 41, 1; 46, 16), făcând desigur aluzie la bisericile cele dintre neamuri – iar biserici nu sunt doar simplu edificiile şi strălucirile templelor, ci şi deplinătatea binecredincioşilor adunaţi în ele, ca şi imnele şi doxologiile cu care aceia cinstesc Dumnezeirea. Iar Apostolul, sfătuindu-ne acelaşi lucru, ne îndeamnă „sa umblam întru înnoirea vieţii” (Rom. 6, 4) şi porunceşte ca, „daca este cineva în Hristos făptura noua” (2 Cor. 5, 17), sa se reînnoiască (2 Cor.
4, 16; Colos. 3, 10; Rom. 12, 2). Iar cuvintele Domnului s-au făcut şi ele întocmire profetica, căci zice „şi era sărbătoarea înnoirii (Templului) în Ierusalim şi era iarna” (In. 10, 2), arătând prin aceasta fie iarna spirituala în care neamul iudeilor mişca împotriva obştescului Mântuitor furtunile şi agitaţia urii sale mânjite cu omor, fie pe cea care loveşte simţurile trupului prin prefacerea aerului în ger. şi într-adevăr şi peste noi a trecut (acum) iarna, dar nu cea (a firii) care se întâlneşte de obicei, ci cea (spirituala a ereziei şi) care revarsa asprimea răutăţii celei mari cu adevărat. Dar (în cele din urma) ne-a înflorit şi noua primăvara cea prielnica harurilor lui Dumnezeu şi întru care ne-am şi adunat laolaltă sa aducem lui Dumnezeu mulţumită pentru secerişul celor bune, încât putem zice şi noi cu Psalmistul: „vara şi primăvara Tu le-ai plăsmuit pe ele. Adu-ţi aminte de aceasta” (Ps. 73, 17-l8).
Căci într-adevăr Dumnezeul minunilor a zdrobit pe vrăjmaşii cei ce au ocărit pe Domnul şi au necinstit sfânta închinare adusă Lui în sfintele icoane, pe cei înălţaţi şi semeţi în impietăţile lor şi a zvârlit la pământ trufia apostaziei; n-a trecut cu vederea glasul celor ce strigau către El: „Adu-ţi aminte Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care o port în sânul meu de la multe neamuri, cu care m-au ocărât vrăjmaşii Tăi, Doamne, cu care a ocărât preţul (antâllagma) Unsului Tău” (Ps. 8, 49-50); iar preţul Unsului sunt cei eliberaţi prin moartea Lui prin cuvântul propovăduirii şi întipărirea prin icoane, prin care anume se cunoaşte de către cei răscumpăraţi marea lucrare a iconomiei Lui celei (înfăptuite) prin Crucea şi Patimile Sale, ca şi prin minunile Lui celei dinainte şi după Cruce şi de unde imitaţia Pătimirilor Lui trece la Apostoli, de acolo la Martiri şi prin ei, coboară până la Mărturisitori şi Asceţi. De aceasta ocara cu care au ocărât vrăjmaşii Domnului, cu care au ocărât preţul Unsului Său aducându-şi aminte Dumnezeul nostru, mişcat înlăuntrul Său şi înduplecat fiind de cererile Maicii Sale, ale Apostolilor şi ale tuturor Sfinţilor care au fost împreună-batjocoriti cu El şi împreună-ocărâti cu icoanele Lui – ca, precum au pătimit împreună cu El în trupul lor, tot astfel, în chip firesc, să aibă împreună parte comună cu El şi în ocările cele împotriva icoanelor Lui – aducându-şi deci aminte de ele, a lucrat astăzi ceea ce sfătuise ieri şi a înfăptuit şi a două oară ceea ce săvârşise întâia oară.198 Căci prima oara, după multi ani de dispreţuire şi necinstire a sfintelor icoane, a întors evlavia la ea însăşi, iar acum, a două oara, 4
I după aproape treizeci de ani (de persecuţii) au rânduit şi nouă, nevrednicilor, eliberarea din necazurile noastre, izbăvirea de cei ce ne chinuiau, reproclamarea dreptei credinţei, întărirea închinării la icoane şi prăznuirea ce ne aduce toate cele mântuitoare. Căci în icoane vedem Patimile Domnului cele pentru noi: Crucea, Mormântul, îngroparea şi prădarea Iadului, luptele martirilor şi cununile lor, însăşi Mântuirea pe care Cel dintâi al nostru judecător (arbitru), răsplătitor şi încununat „a lucrat-o în mijlocul pământului” (Ps. 73, 12). Acest praznic îl serbăm deci noi astăzi, întru care, împreună bucurându-ne şi împreună-veselindu-ne prin rugăciuni şi litanii, strigăm în psalmi şi cântări: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeul nostru, singurul carele faci minuni” (Ps. 76, 14-l5). Căci pe cei ce dispreţuiau slava Ta i-ai făcut de râs, iar pe cei ce au cutezat cu semeţie împotriva icoanei Tale, i-ai arătat ca nişte fricoşi şi fugari.
Aceasta deci în ce priveşte mulţumirea fată de Dumnezeu şi triumful Domnului asupra celor potrivnici; în ce priveşte luptele şi isprăvile cele împotriva iconomahilor, ele vor fi arătate pe larg într-un alt cuvânt şi relatare mai extinsa. Acum însă, în chip de odihna după trecerea pustiei, intraţi în posesiunea Ierusalimului duhovnicesc şi imitând astfel istoria mozaică, sau mai degrabă din porunca dumnezeiască, am socotit drept şi îndatorat lucru a grava în inimile fraţilor, ca pe o lespede alcătuită din blocuri mari de piatră şi pregătită anume pentru primirea scrierii, binecuvântările ce se cuvin celor ce păzesc legea ca şi blestemele cărora li se supun pe ei înşişi cei ce o încălca.19 Drept care zicem acestea:
Celor ce mărturisesc venirea (şi prezenta =parousia) în trup a Cuvântului lui Dumnezeu cu cuvântul, cu gura, cu inima, cu mintea, în scris şi în icoane, veşnica fie memoria.
Celor ce cunosc deosebirea după firi a unicului şi aceluiaşi ipostas a lui Hristos şi îl atribuie lui (însuşirile de) creat şi necreat, văzut şi nevăzut, pătimitor şi nepătimitor, circumscris şi necircumscris, atribuind firii dumnezeieşti pe acelea de necreată, nevăzută şi cele asemenea, atât prin cuvânt cât şi prin icoane, veşnica fie memoria.
Celor ce cred şi vestesc cuvintele Evangheliei prin litere iar faptele ei prin figuri (sau imagini) şi ca şi una şi alta şi vestirea prin cuvinte şi întărirea adevărului lor prin icoane, concura fiecare spre unul şi acelaşi folos, veşnica fie memoria.
Celor ce-şi sfinţesc buzele prin cuvântul (Evangheliei) şi apoi, prin acelaşi cuvânt, (sfinţesc) şi pe cei ce-l ascultă şi mai stiu şi vestesc că prin augustele icoane se sfinţesc în mod asemănător şi ochii celor ce le văd, iar mintea se înaltă şi ea prin ele spre cunoaşterea lui Dumnezeu, ca de altfel şi prin dumnezeieştile temple, prin vasele sacre şi prin celelalte obiecte sfinte, veşnica fie memoria.
