Ellia

Istoria României nu putea fi ocolita de maşinaţiuni de culise şi de intrigi cu substrat politic, religios sau economic. Conspiraţiile, mişcările şi tratatele politice discutabile au fost parte integranta a istoriei noastre naţionale, la fel ca în oricare alt colt de lume. Chiar daca în vechime erau numite hiclenii, comploturi, tăinuiri, sfătuiri sau uneltiri, aceste modalităţi ascunse de influenţare a mersului firesc al istoriei, nu se deosebeau în esenţă de conspiraţiile moderne care fac sa curgă râuri de cerneala.

          10. Enigmele Tezaurului de la Pietroasa.

          Tezaurul de la Pietroasa consta probabil în cea mai mare şi mai valoroasa comoara descoperita în ultimele secole pe teritoriul României. Faimoasa „Cloşca cu puii de aur” este, de fapt, cel mai preţios artefact din cadrul acestei comori. In primăvara anului 1837, constructorii palatului Episcopal din Buzău solicita ţăranilor din comuna Pietroasa sa extragă o cantitate sporita de calcar necesar ridicării edificiului. Într-o dimintata de sfârşit de aprilie, Ion Lemnaru şi socrul sau, Stan Avram, descoperă faimoasa comoara compusa la randu-i din vase de ornament, bijuterii, podoabe şi obiecte de cult ceremonial de origine gotica. Cei doi săteni erau conştienţi ca descoperiseră o comoara, dar habar nu aveau de valoare sa, după cum a dovedit Ion Lemnaru care a vândut un lant şi o fibula de aur unui nepot de arendaş, pentru doar 30 de parale şi o sticla de ţuică. Comoara a rămas ascunsa în gospodăria celor doi pana pe data de 11 ianuarie 1838, când în urma unui cutremur, Ion Lemnaru a fost somat de autorităţi să-şi dărâme casa puternic avariata. Din acest moment începe o adevărat epopee cu rezonante europene pentru străvechea comoara de la Pietroasele. Cei doi ţărani sunt păcăliţi de către Anastase Tarba, un antreprenor veros care le cumpăra întreaga comoara. Sătenii se lauda în gura mare de isprava făcute, autorităţile şi agia afla şi intervin pe fir. Ancheta a fost supravegheata de nimeni alţii decât Mihalache Ghica şi Petrache Poenaru. Comoara este recuperata în mare parte, pentru ca, în anul 1875, sa fie furata din incinta Universităţii Bucureşti. Tezaurul este din nou recuperat, pentru ca în timpul incendiului din anul 1884 sa fie aproape de distrugere. Totul a culminat odată cu călătoria şi expunerea tezaurului la Paris, la Luvru, cu ocazia celei de-a doua Expoziţii Universale din anul 1900. Gurile rele afirma ca tezaurul expus la Muzeul de Istorie al României nu este decât o copie care s-ar fi putut efectua în cadrul călătoriei sale în afara granitelor tarii. Argumentul lor este acela ca în cadrul expoziţiei de la Roma din anul 1911, nu ar fi fost expus originalul, ci o copie galvano-plastica realizata de restauratorul Paul Telge.

          9. Conspiraţia din spatele abdicariii lui A. I. Cuza.

          Abdicarea domnitorului Alexandru Ion Cuza reprezintă un subiect insuficient cunoscut majorităţii romanilor, un subiect tratat incomplet în manualele şcolare şi ignorat pe nedrept de istorici. Epoca domniei lui Cuza este caracterizata prin trecerea brusca de la orânduirea preponderant feudala a societăţii româneşti către o alta structura social-istorica, caracterizata prin modernism şi dezvoltarea industriei. Asistat de către consilierul sau, Mihail Kogălniceanu, Cuza a iniţiat o serie de reforme care au dat un nou început societăţii romane din acele timpuri. Prima sa măsura din anul 1863 a vizat confiscarea moşiilor deţinute de mănăstiri. Pentru a săvârşi aceasta hotărâre controversata, domnitorul Cuza a avut nevoie de tot sprijinul pe care putea să-l ofere Parlamentul. Un an mai târziu, Alexandru Ioan Cuza purcede la dezrobirea ţăranilor de sub influenta hotărâtoare a boierimii, precum şi la impropietarirea marilor mase de ţărani agricultori. Principalele sale reforme au avut un mare impact în străinătate şi au dus la intensificarea activităţilor diplomatice ale României. Adopta primul Cod Civil şi Cod Penal din tarile romane, inspirate după Codul Napoleonian. A fondat Universitatea din Bucureşti şi cea din Iaşi şi a modernizat Armata Romana. Datorita acestor masuri neagreate de cler, Cuza a fost în pericol de a fi asasinat, datorita conspiraţiilor şi intrigilor arhimandritului Nylos din Constantinopol, acţiunile acestuia fiind dejucate de către agenţii romani. S-a stabilit, astfel, un grup de complotişti compus din reprezentanţii clerului grec şi Henry Bulwer, ambasadorul Marii Britanii la Constantinopol. Acestora s-au alăturat imediat moşierilor liberali care considerau ca domnitorul Cuza nu le mai reprezenta interesele. Totul a culminat cu o lovitura de stat, în care domnitorul a fost forţat, sub amenitarea armei, sa abdice de către aşa-numita Monstruasa Coaliţie, o asociere politica de moment dintre conservatori şi liberali. La ora 4 dimineaţa, pe data de 22 februarie 1866, un grup de conspiraţionişti înarmaţi l-a forţat pe Cuza sa abdice după care l-a condus pana la granita. Domnul Unirii a murit în exil.

          8. Nicolae Titulescu – Victima conspiraţiilor naziste?

          Considerat cel mai bun diplomat roman din perioada interbelica, Nicolae Titulescu este creditat de o parte a istoricilor drept victima unei adevărate conspiraţii politice ai carei autori ar fi fost cercurile care guvernau Germania lui Hitler şi Italia lui Mussolini. Pentru a-şi atinge scopurile, diplomaţia fascista nu s-a dat în laturi de la folosirea pe scara larga a asasinatelor politice. In aceasta direcţie, cancelaria de la Berlin întocmise deja o adevărată „Lista Neagra” pe care figurau nume importante ale politicii europene interbelice precum Engelbert Dolfuss, Alexandru I Karagheroghevici – regele Iugoslaviei, Eduard Benes, Albert I – regele Belgiei, Louis Barhou, Armand Călinescu, I. G. Duca, Nicolae Iorga şi Nicolae Titulescu. Acesta din urma a fost în mai multe rânduri Ministru de Externe al României şi delegat permanent al statului roman la Liga Naţiunilor de la Geneva. Întreaga sa activitate s-a bazat pe problemele majore ale politicii externe a României. Învinuit de apartenenta la Francmasonerie, dar şi la ideile de stânga, Titulescu a rămas toată viaţa un patriot convins. O prima încercare de asasinat a avut loc în anul 1934, în apropiere de Zagreb, în momentul în care o bomba a explodat pe calea ferata la câteva secunde după ce trecuse un tren în care se afla Titulescu alături de alti diplomaţi. O alta încercare nereuşită a avut loc în anul 1936, la Paris. Serviciile şi agenţiile secrete naziste nu se lăsă, astfel încât Titulescu ajunge sa fie demis, urmărit, suspectat şi anihilat politic din ordinul expres al regelui Carol al II-lea. Exilat în Elveţia, apoi în Franţa de către rege, Nicolae Titulescu a continuat propagarea ideilor sale printr-o serie de articole şi conferinţe cu tematica social-pacifista. Pe data de 17 martie 1941, Titulescu moare brusc, analiza sângelui sau demonstrând ca a fost vorba de un asasinat prin otrăvire. In octombrie 1944, ziarul Fapta publica un articol în care denunţa otrăvirea lui Titulescu de către Franco Trandafino, un presupus agent Gestapo.

          7. Manuc Bei – Primul spion din Valahia?

          Cel mai cunoscut han al Bucureştilor a fost reşedinţa unui personaj pe cat de putin cunoscut, pe atât de misterios. Este vorba de Manuc Bei, un negustor şi hangiu armean născut în oraşul Rusciuk, pe malul bulgăresc al Dunării. In urma activităţilor sale cu caracter comercial, ajunge bogat în scurt timp. Iniţial negustor de grâne, Manuc a fost considerat de către contemporanii sai, drept cel mai bogat şi influent om din Balcanii acelei perioade. Urca repede treptele puterii, astfel încât ajunge uşor în slujba vizirului Mustafa Alemdar, pasa peste Bairaktar. Iniţial, Manuc intenţiona sa ocupe tronul Valahiei, dar planurile sale sunt zădărnicite de căderea protectorului sau. Deschide un han celebru în Bucureşti care-i poarta şi astăzi numele. Devine creditorul principal al domnitorului fanariot Constantin Ipsilanti, pe care-l sponsorizează cu suma de 160.000 de taleri. In timpul războiului Ruso-Turc din anii 1806-1812, Manuc este mediatorul dintre Armata Imperiala Rusa şi o garnizoana rebela din Giurgiu. In acelaşi timp, Manuc Bei se lansează într-un adevărat rol de agent dublu, acceptând misiunea Înaltei Porţi, în care trebuia sa trateze cu ruşii încheierea păcii în termeni propice pentru puterea otomana. Pacea dintre ruşi şi turci semnata la Bucureşti în luna mai 1812, prevedea insa cedarea unor teritorii ruşilor, fapt ce a provocat furie la Istanbul. Manuc Bei este învinovăţit făţiş de către turci, fiind nevoit sa fuga în Basarabia pentru a-şi salva viaţa. In anul 1817, Manuc moare într-un accident de călărie şi este îngropat la Biserica Armeneasca din Chişinău.

          6. Conspiraţia din spatele asasinării lui Barbu Catargiu.

          Barbu Catargiu a fost, fara îndoială, una dintre cele mai ilustre figure ale politicii româneşti din secolul al XIX-lea. Jurnalist şi politician roman de succes, Catargiu a ocupat funcţia de prim-ministru al României pana pe data de 20 iunie 1862, când a fost asasinat. Acest politician conservator a fost, de fapt, primul prim-ministru al statului roman, patriot desăvârşit, demn urmaş al unei vechi familii boiereşti, al cărui motto după care se călăuzea era „Totul pentru Tara, nimic pentru noi”. A fost un exigent bărbat de stat, care a servit drept model pentru tinerii sai adversari liberali din acea perioada, Mihail Kogălniceanu şi Ion C. Brătianu. Datorita calităţilor sale, a fost numit iniţial Ministru al Finanţelor de către Alexandru Ioan Cuza. A făptuit o serie de reforme revoluţionare, astfel încât istoricii il considera şi astăzi drept cel mai european om politic al epocii sale. A interzis totuşi adunările publice, inclusiv adunarea de comemorare a Revoluţiei de la 1848, fapt care i-a adus animozităţi. Personalitatea sa cu convingeri puternice i-a făcut pe adversarii sai din ambele tabere politice sa se unească în „Monstruoasa Coaliţie” care apoi l-a mazilit pe Cuza. Radicalii liberali şi ultraconservatori au decis se pare, asasinarea premierului Barbu Catargiu. Ultimul sau cuvânt politic a fost: „Pacea, domnilor, pacea şi odihna sunt scăparea tarii, şi voi prefera moartea mai înainte de a calca sau a lăsa sa se calce vreuna din instituţiile tarii”. Pe data de 20 iunie 1862, pe când părăsea clădirea Parlamentului din Bucureşti şi se afla în trăsură alături de Prefectul Capitalei, Principele Nicolae Bibescu, Barbu Catargiu a fost asasinat prin împuşcare. Desi nu a putut fi dovedit vinovat niciodată, asasinul sau prezumtiv se pare ca a fost Gheorghe Bogaţi. Moartea lui Barbu Catargiu a fost cu adevărat o crima politica perfecta.