PROLOG.
În această carte veţi întâlni trei elemente distincte, dar inevitabil legate între ele. Unul este Flota Comercială – Marina Comercială cum este cunoscută oficial – şi oamenii din serviciul ei, apoi navele Liberty, şi forţele de suprafaţă, de submarine şi aeriene ale armatei germane. Acestea din urmă aveau unica misiune de a urmări şi distruge vasele şi echipajele Flotei Comerciale.
În septembrie 1939, când izbucnea războiul, Flota Comercială engleză era într-o situaţie critică – „jalnică” ar fi poate termenul cel mai potrivit. Majoritatea navelor erau vechi, unele scoase din uz, altele un morman de fiare ruginite şi măcinate de nesfârşite defecţiuni. Dar starea lor era mult mai bună decât condiţiile în care erau siliţi să trăiască cei ce aveau neşansa să lucreze la bordul lor. Această crudă nepăsare şi faţă, de oameni şi faţă de nave avea un singur motiv – lăcomia. Proprietarii de nave de atunci, şi destui dintre cei de astăzi, erau apucători şi total devotaţi zeului lor: profitul. Doreau acest profit cât mai mare, cu orice preţ şi cu minimum de investiţii din partea lor. Centralizarea era cuvântul de ordine al zilei. Monopolurile erau adunate, acumulate în mâinile câtorva nesătui. Salariile marinarilor scădeau şi ei abia mai puteau supravieţui. În timp ce stăpânii lor se îngrăşau; dar nu erau singurii. De acest profit mai beneficiau şi directorii companiilor, chiar şi cei mai puţin comozi şi un număr considerabil de acţionari, toţi aleşi pe sprânceană şi deci privilegiaţi. Tirania proprietarilor, exercitată bineînţeles cu discreţie, era aproape absolută. Navele erau proprietatea lor feudală, iar marinarii erau sclavii. Dacă un marinar se răscula împotriva ordinii prestabilite, ăsta era ghinionul lui. Singura lui şansă era să părăsească vasul şi să dispară din marină, fiindcă oricum, după o asemenea îndrăzneală ar fi fost ostracizat, iar rata şomajului era mare în marină şi singurele posturi libere erau pentru cei ce acceptau de bunăvoie condiţia de sclav. Pe uscat, şomajul din Marina Comercială era şi mai ridicat, iar adaptarea la o viaţă de „marinar de uscat „era foarte dificilă. Celor care îndrăzneau să se revolte nu le mai rămânea nici un loc unde să se ducă. Dar asemenea cazuri erau foarte rare; marea majoritate îşi cunoşteau locul lor pe lume şi se resemnau cu el;
Documentele oficiale încearcă să treacă peste această stare de lucruri, uneori chiar o ignoră – miopie lesne de înţeles. Condiţiile în care se trăia şi se muncea în Marina Comercială şi între cele două războaie şi în timpul celui de-al doilea război mondial, nu constituie unul dintre cele mai glorioase capitole din analele marinei engleze. Guvernele care s-au perindat la putere în perioada interbelică cunoşteau foarte bine problemele Flotei Comerciale, pentru că nu puteau fi mai ignoranţi decât marea majoritate. Fiecare din aceste guverne succesive a formulat o serie de regulamente ipocrite în încercarea 1 de a-şi salva reputaţia. În aceste regulamente existau specificări minime privind cazarea, hrana şi condiţiile de igiena şi siguranţă ale marinarilor. Dacă un căpitan cinstit ar fi încercat să le aplice, s-ar fi putut trezi fără comandă. S-au păstrat declaraţii ale unor martori oculari referitoare la condiţiile de viaţă de pe vasele Marinei Comerciale de dinaintea izbucnirii războiului. Toate an acelaşi ton de tristeţe. Cabinele echipajului erau tot atât de primitive ca şi cele ale unor cerşetori. Inspectorii sanitari au declarat că au întâlnit situaţii când în aceste cabine n-ar fi putut locui nici măcar nişte animale. Camerele erau întotdeauna înghesuite şi lipsite de orice formă de confort. Punţile erau umede, hainele oamenilor erau umede, salteleleşi paturile, acolo unde exista acest lux, erau şi ele îmbibate de apă. Condiţiile de Igienă erau fie primitive, fie nu existau deloc. Frigul era peste tot şi orice formă de încălzire, cu excepţia fumatului sau a sobelor cu cărbuni care miroseau îngrozitor, era rară ca şi orice formă de ventilaţie. Mâncarea era chiar mai rea decât cazarea. După cum spunea un scriitor, nici la azilul celor săraci lipiţi pământului nu s-ar fi mâncat aşa ceva.
