Capitolul 1
Vibraţia permanentă a celor patru motoare uriaşe făcea dinţii să clănţăne iar asaltul asupra timpanelor – de nesuportat. Nivelul decibelilor, aprecie Smith, trebuie să fi ajuns la cel dintr-o cazangerie, şi încă una în care se lucra pe rupte, iar frigul cumplit din avionul ticsit de aparatură părea de-a dreptul siberian. Prin comparaţie însă, o cazangerie în Siberia ar fi fost, totuşi, de preferat, reflectă el, fiindcă, în ciuda neajunsurilor ei, n-avea cum să se prăbuşească din văzduh şi nici să se izbească de vreun versant, ceea ce, în împrejurările de faţă, era destul de posibil, ba chiar foarte posibil, cu toate străduinţele pilotului bombardierului Lancaster de a evita o catastrofă. Smith renunţă să se mai uite în întunericul de dincolo de parbrizul ale cărui ştergătoare se luptau inutil cu ninsoarea, şi-şi întoarse privirea către bărbatul din stânga sa, aşezat pe locul căpitanului.
Locotenent-colonelul de aviaţie Cecil Carpenter se simţea în elementul său, mulţumit ca o stridie în cochilie. Comparaţia cu o cazangerie siberiană i-ar fi părut produsul unei minţi delirante. Pentru el, vibraţiile puternice erau, neîndoios, la fel de relaxante ca serviciile celui mai blând masor, zgomotul asurzitor al motoarelor, un bun somnifer, iar temperatura din jur, potrivită pentru un individ pasionat de lecturi uşoare. În faţa sa, pe o măsuţă pliantă, coborâtă din peretele lateral al cabinei, la o distanţă comodă pentru citit, se afla o carte. Din privirea fugară pe care o aruncă pe ilustraţia lugubră a copertei, înfăţişând un cuţit plin de sânge împlântat în spinarea unei june, ce părea a fi goală puşcă, Smith se lămuri că locotenent-colonelul nutrea un dispreţ superior faţă de romancierii contemporani mai serioşi. Carpenter întoarse o filă.
— Colosal, exclamă admirativ, trăgând adânc dintr-o pipă veche ce răspândea un miros de mirişte fumegândă. Pe cinstea mea, tipul ăsta ştie să scrie. Interzisă, fireşte! Tremayne dragă, i se adresă el tinerelului cu chip de copilandru de pe locul copilotului, deci nu ţi-o pot da până ce nu devii major. Tăcu, împrăştie fumul pentru a îmbunătăţi vizibilitatea, apoi îl fixă pe copilot cu un aer acuzator. Ofiţer de aviaţie Tremayne, iar ţi-ai luat mutra aia înfricoşată şi suferindă.
— Da, sir. Adică nu, sir.
— O manifestare a proastei stări de spirit a timpurilor noastre, zise Carpenter cu năduf. Multe nu mai au tinerii de azi, de pildă gustul pentru un tutun fin de pipă sau încrederea în comandanţii lor. Oftă adânc, lăsă grijuliu un semn în carte, ridică măsuţa şi se îndreptă în scaun. Aş zice că orice om are dreptul la puţin calm şi linişte în propriul aparat de zbor.
Deschise hubloul din dreptul său. O rafală de ninsoare pătrunse înăuntru, aducând cu ea uruitul brusc amplificat al motoarelor. Carpenter făcu o grimasă, scoase capul, acoperindu-şi ochii cu mâna dreaptă, înmănuşată. După cinci secunde, descurajat, strânse pleoapele, crispându-se ca de o durere intensă şi se retrase. Închise hubloul la loc, îşi scutură zăpada de pe părul roşu-flacără şi de pe mustaţa stil „ghidon”. Se întoarse spre Smith:
— Nu-i un fleac, domnule maior, să te pierzi noaptea, pe viscol, deasupra unei Europe în plin război.
— Iarăşi, sir? protestă Tremayne.
— Nimeni nu-i infailibil, copile.
Smith îi adresă un zâmbet politicos:
— Vreţi să spuneţi că nu ştiţi unde ne aflăm?
— De unde să ştiu? Carpenter se lasă mai jos în scaun, închise ochii pe jumătate şi căscă prelung. Sunt un simplu mânuitor de aparate. Avem un pilot specialist, pilotul are un radar, iar eu n-am încredere nici într-unul, nici într-altul.
— Ei, poftim! făcu Smith. Când te gândeşti ce gogoşi mi s-au turnat la Ministerul Aviaţiei! Mi-au zis că aţi zburat în vreo trei sute de misiuni şi că ştiţi continentul mai bine decât cunoaşte un şofer de taxi străzile Londrei.
— Cine ştie ce braşoave confecţionate de elemente duşmănoase care se zbat să nu capăt un post călduţ şi sigur într-un birou la Londra! Carpenter se uită la ceas. Te anunţ cu fix treizeci de minute înainte de paraşutarea în zonă. Îşi privi ceasul încă o dată şi se încruntă. Ofiţer de aviaţie Tremayne, grava dumitale neglijenţă în serviciu pune în pericol întreaga misiune.
— Sir?! Neliniştea de pe chipul lui Tremayne spori.
— Ar fi trebuit să am cafeaua gata, exact acum trei minute.
— Da, sir. Imediat, sir.
Smith zâmbi din nou, se ridică din poziţia incomodă în care stătuse, în spatele locurilor de pilot, şi străbătu fuselajul îndreptându-se spre coada Lancasterului – compartimentul sumbru şi îngheţat al bombardierului, adevărat cavou de fier, în care imaginea cazangeriei siberiene reveni şi mai stăruitor. Zgomotul deveni aproape insuportabil, iar frigul îl pătrundea până la oase; pereţii metalici, pe care se prelingea apa, nu făceau cu nimic mai dulce viaţa, după cum n-o făceau nici cele şase scaune de pânză, cu rame metalice, fixate de podea – culmea trăsnită a funcţionalităţii. Numai ideea de a introduce asemenea sadice instrumente de tortură în penitenciarele Maiestăţii Sale ar fi stârnit un val de indignare naţională!
