Cochet, bărbatul îşi netezi părul cu latul palmei. Trebuia să fie prezentabil pentru a-şi întâlni victima după toate regulile artei.
Nervii lui Jerome Angust erau deja încordaţi la maxim atunci când vocea stewardesei anunţă că, din cauza unor probleme tehnice, avionul avea să întârzie o perioadă nedeterminată.
„Asta mai lipsea”, îşi zise el.
Detesta aeroporturile şi perspectiva de a rămâne în acea sală de aşteptare pentru o perioadă incertă de timp îl exaspera. Scoase o carte din geanta de voiaj şi se cufundă înciudat în lectură.
— Bună ziua, domnule, îl salută ceremonios cineva.
Abia de-şi ridică nasul din carte şi îi răspunse la bună ziua cu o politeţe maşinală.
Bărbatul se aşeză lângă el.
— Sunt enervante, nu-i aşa, întârzierile astea?
— Da, mormăi el.
— Măcar de-am şti câte ore avem de aşteptat, ne-am putea organiza cumva timpul.
Jerome Angust încuviinţă din cap.
— E bună cartea? întrebă necunoscutul.
„Asta îmi mai lipsea, se gândi Jerome, să apară şi un pisălog care să mă bată la cap!”
— Hm, hm, răspunse el, dându-i de înţeles că vrea să fie lăsat în pace.
— Dumneata eşti un norocos. Eu nu sunt în stare să citesc într-un loc public.
„Şi atunci vii să-i deranjezi pe cei care pot s-o facă”, oftă în sinea lui Angust.
— Detest aeroporturile, continuă bărbatul. („Şi eu, din ce în ce mai mult”, îşi spuse Jerome.) Naivii cred că aici poţi întâlni doar călători. Ce eroare romantică! Ştii ce soi de oameni poţi vedea aici?
— Pisălogi? scrâşni din dinţi cel care continua să se prefacă absorbit de lectură.
— Nu, zise celălalt, fără să se simtă vizat. Cadre aflate în călătorie de afaceri. Călătoria de afaceri este în asemenea măsură negarea ideii de călătorie încât nici n-ar trebui să poarte acest nume. Ar trebui să se cheme „deplasare a unui comerciant”. Nu găseşti că ar fi mai corect aşa?
— Eu sunt în călătorie de afaceri, rosti rar şi apăsat Angust, gândindu-se că necunoscutul avea să-şi ceară scuze pentru gafa sa.
— Precizarea e inutilă, domnule, se vede.
„Mai e şi mojic, pe deasupra!”, se enervă Jerome.
Fiindcă regulile politeţii fuseseră deja încălcate, se simţi îndreptăţit să nu mai ţină nici el seama de ele.
— Domnule, nu pricepi că n-am chef să stau de vorbă cu dumneata?
— De ce? întrebă necunoscutul cu candoare.
— Pentru că citesc.
— Mă-ndoiesc.
— Poftim?
— Poate doar îţi închipui că citeşti. Lectura e cu totul altceva.
— Auzi, n-am chef de prelegeri. Mă calci pe nervi. Chiar dacă n-aş fi citit, nici nu mi-ar fi trecut prin cap să stau de vorbă cu dumneata.
— Se vede imediat când cineva citeşte. Cititorul împătimit se transpune în altă lume. Dumneata erai aici.
— Nici nu ştii cât de rău îmi pare! Mai ales de când ai apărut dumneata.
— Da, viaţa e plină de mici neplăceri de genul ăsta care o fac cu atât mai stupidă. Nemulţumirile astea mărunte îţi dezvăluie absurditatea existenţei mai bine decât toate problemele metafizice.
— Poţi să-ţi bagi filosofia dumitale de doi bani în…
— Nu fi necuviincios, te rog.
— Necuviincios eşti dumneata!
— Texel. Textor Texel.
— Ce tot îndrugi acolo?
— Recunoaşte că e mai uşor să vorbeşti cu cineva când îi ştii numele.
— Nu ţi-am spus că nu vreau să vorbesc cu dumneata?
— De ce eşti atât de agresiv, domnule Jerome Angust?
— De unde ştii cum mă cheamă?
— Scrie pe eticheta genţii dumitale. E trecută şi adresa.
Angust oftă.
— Bun. Şi ce pofteşti?
— Nimic. Să stăm de vorbă.
— Mi-e groază de oamenii care vor să stea de vorbă.
— Îmi pare rău. Ar fi cam greu să mă împiedici: nu e interzis.
Jerome se ridică şi se mută vreo cincizeci de metri mai încolo. Degeaba: pisălogul îl urmă şi se postă lângă el. Enervat, îşi schimbă din nou locul, înghesuindu-se între două persoane, socotind că astfel se afla la adăpost. Asta nu păru să-1 stânjenească pe necunoscut care se proţăpi în faţa lui şi-şi reluă atacul.
— Ai cumva necazuri profesionale?
— Vrei să vorbim de faţă cu toată lumea?
— Şi care ar fi problema?
Angust se ridică din nou şi-şi reluă vechiul loc: dacă tot era să se lase umilit de un pisălog, măcar să se lipsească de spectatori.
