Ellia

Lumea Visurilor este o lume ciudata, fara nici un sens. Este o lume a realităţilor schimbătoare şi a posibilităţilor. O lume perfecta pentru duelurile dintre vrăjitori. In acest moment, în acea lume doi vrăjitori se înfruntă.

          Unul dintre ei era Styros, bătrân lord al magiei a cărui vârstă se măsura în secole, în timp ce celalalt era Darios doar de treizeci şi cinci de ani, un student al magiei care avusese curajul să-şi provoace maestrul la duel. Binenteles fiind în lumea visurilor amândoi arătau mult mai tineri.

          — Nu înţeleg de ce ai vrut sa ma provoci Darios. Ştii ca nu ai destula putere pentru a-mi rezista – spuse bătrânul.

          Tânărul rise şi forma un simbol cu mina în aer.

          — Sa luptam, învăţătorule

          — Foarte bine, vad ca nu te pot convinge sa renunţi. Sa luptam.

          Odată lupta declarata amândoi magicienii îşi aduseră în jur terenul lor favorit. Bătrânul aduse marea, apele adânci cărora nimeni nu le cunoaşte fundul şi a carei tulburări pot aduce dezastrul pentru oameni. Tânărul nu se lasă mai prejos şi aduse munţii înzăpeziţi cu păduri bătrâne care ascundeau creaturi ciudate şi puternice în adâncurile lor.

          Styros chema primul o creatura la atac.

          — Gorila de Lupta distruge-l pe tinerel.

          Creatura sa, o enorma gorila cu spatele alb care stătea pe verticala şi avea o măciucă enorma în mina îşi ridica braţele în sus şi scoase o provocare înainte de a ataca.

          Darios nu se lasă mai prejos, chema şi el o fiinţă în ajutorul sau.

          — Lăncier al Traznetului opreşte cimpanzeul ala nebun.

          Lăncierul Traznetului era un umanoid în zale cu un coif care lasa sa i se vadă doar ochii şi cu o lance a cărui vârf era un traznet stilizat. Când auzi comanda ridica lancea şi ţinti în gorila de trei metri înălţime care venea în fuga să-l zdrobească. Din vârful lăncii ţâşni un traznet care transforma gorilla în carne prăjită.

          — O victorie pentru mine; striga Darios bucuros.

          Bătrânul mag era destul de uimit, Lăncierul Traznetului era o creatura puternica şi un ucenic cum era Darios nu ar fi putut sa o materializeze atât de repede de la începerea duelului. Cel mai bine era să-i plătească cu aceeaşi moneda.

          — Element al Apei distruge Lăncierul.

          Din adâncurile oceanului ţâşni Elementul Apei, de fapt un munte de apa care il învălui pe Lăncier. Acesta se apăra fulgerând cu lancea în jur dar traznetele sale erau lăsate sa treacă de apa care se trăgea din fata lor. Dar forţa îmbrăţişării apei era forţa oceanului. Lăncierul a fost pur şi simplu zdrobit de forţă colosala a Elementului dezlănţuit.

          — Acum atacă-l pe el; ii comanda Bătrânul mag luptătorului său.

          Darios insa se aşteptase la Elementul apei, era unul dintre preferaţii lui Styros pe care tânărul il studiase cu atenţie în ultimele dueluri. aşa ca era pregătit, în minte avea o vraja pe care o declanşa acum. Vintul deveni turbat şi începu sa sufle cu forţa unui uragan, elemental încerca sa se strecoare împingând în un singur loc, dar rafalele erau atât de puternice incit il împrăştiară înapoi în mare.

          Bătrânul magician îşi folosi magia pentru a pregăti un alt monstru, iar acum avea şi forţa de la elementul apei. Era ca şi cum stocai energie magica în o creatura, ca şi într-o baterie, apoi o foloseai când aveai nevoie. Chema o creatura mult ai puternica.

          Un grifon regal se repezi în ceruri asupra lui Darios. Neavând timp sa răspundă chemând un monstru la rândul sau, acesta se feri şi răspunse cu un bombardament de proiectile magice. Grifonul scoase un strigat ascuţit când doi bolti ii loviră aripile şi se retrase în sus rotindu-se în aer, căutând o deschidere pentru a ataca din nou.

          Darios îşi ridica palmele spre grifon şi o plasa din fire translucente il prinse pe acesta trăgându-l la pământ. Dar nu degeaba era grifonul regal numit regele zburătoarelor, ghearele sale rupseră plasa în câteva minute.

          Timp care a fost mai mult decât suficient pentru ceea ce vroia sa facă Darios. Doua creature mici, ca nişte copii dar cu gheare foarte ascuţite şi nişte dinţi ieşiţi în afara apărură chiar lângă grifon şi ii săriră în spate. Animalul se scutura încercând sa scape de ei dar amândoi se ţinură bine şi erau atât de rapizi incit se fereau cu uşurinţă de ciocul ascuţit al fiarei. Ghearele lor smulseră pielea de pe spatele lui. Ca ultim resort grifonul se înalţa în ceruri ca sa scape de ei acolo.

          Bătrânul vru să-şi elibereze grifonul dar ii era frica sa folosească vrăjile directe, ar fi putut să-l distrugă şi pe grifon. Încerca să-i elibereze energia şi sa o folosească pentru el dar creaturile lui Darios il împiedecau. Binenteles ar fi putut sa renunţe la grifon de tot, dar atunci ar fi pierdut toată energia investita în el. Gândurile sale fura întrerupte de o străfulgerare albastra care venea din mâinile tânărului ucenic.

          Scutul absorbi energia loviturii dar Darios avea din nou iniţiative şi continua sa trimită lovituri. Styros trase un cerc de forţă în jurul sau, un cilindru de energie pura, roşiatică se ridica din cerc blocând toate atacurile.

          Văzând ca atacurile sale sunt blocate Darios trecu din nou la chemare.

          — Executor al Morţii ridică-te şi vino în ajutorul meu.

          Un vârtej negru se forma deasupra sa şi din el îşi făcu apariţia o noua creatura. Un demon cu nişte lame lungi care i se alungeau de pe spatele mâinilor, ochii sai păreau doi cărbuni încinşi iar pielea cenuşie ii era brăzdată de dungi roşii. Nu pierdu vremea, cu un urlet se încordă şi lamele parura să-i ia foc. Din o mişcare ajunse lângă bătrân şi izbi scutul.

          Styros ştia ca cilindrul lui nu va rezista mult lamelor demonice, îşi concentra puterea prin braţe şi un şuvoi de foc se scurse peste demon. La peste o mie de grade Celsius ar fi topit orice armura dar nu păru să-l afecteze în nici un fel pe demon care trecu prin el fara probleme.

          — Te-am prins; rânji fericit Darios în timp ce demonul izbea cu tot mai multa forţă în scutul adversarului, la fiecare lovitura scântei săreau în toate direcţiile şi strălucirea cilindrului se reducea; A fost născut în focurile Infernului. Focul tau nu-l poate atinge.

          Bătrânul il înjura în minte, din nou ucenicul sau il luase prin surprindere. Ştia exact ce monştri sa cheme împotrivă sa. Mai revărsă un torent de foc peste demon fara nici un rezultat. Daca nu făcea ceva repede cimpul sau protector avea sa cedeze. Timpul trecea şi optiunie sale odată cu el. Dar inca era un professor al magiei. Dădu o alta forma puterilor sale.

          — Val nimicitor, curata acest pui al Infernului din fata mea!

          Din spatele lui marea se învolbura, un val uriaş se ridica din ea la douăzeci de metri înălţime, apoi la patruzeci de metri înălţime, apoi la optzeci de metri înălţime, apoi se prăvăli peste demon. Forţă il şterse pe demon din lumea visurilor. Dar îşi continua drumul şi pulveriza totul din fata pina se lovi lanţul muntos. Cele doua forte înflăcărară planul astral şi munţii ieşiră învingători. Valul nimicitor se retrase în marea din care se născuse.

          — Bine jucat tinere, dar chiar crezi ca poţi să-mi faci fata.

          — Eu cred ca m-am descurcat destul de bine.

          — Pina acum tinere ucenic, pina acum.

          O serie de fulgere invadară întreg spaţial astral cu o singura tinta. Darios. Lumina rezultata din cicnirea fulgerelor de aura sa defensive ar fi putut orbi cu uşurinţă. Puterea fulgerelor era atât de mare incit scutul sau se sparse în mii de bucatele, ca şi când ai lovi o oglinda cu un ciocan. Dar îşi făcuse treaba, il apărase de fulgere.

          Bătrânul râdea, o mina de piatra cu nişte ţepi impresionanţi cobori să-l zdrobească de tot pe Darios.

          Tânărul magician nu-şi aştepta soarta liniştit. Cu o iuţeală neobişnuită, la un magician se feri din calea pumnului de piatra după care se rostogoli cit mai departe de el. In lumea astrala era foarte greu sa scapi cu adevărat de cineva. Darios avea nevoie de timp pentru a ridica o apărare solida. Din instinct materializa un zid de piatra în urma sa. Pumnul lovi zidul cu putere dar acesta rezista. Prima oara. A doua lovitura il demola complet.

          „Pe naiba” se înciuda Darios ridicând un oval de titaniu în fata pumunului ca un scut. şi de data asta titaniul se dovedi mai puternic decât piatra, pumnul se izbea neputincios de el nereuşind sa treacă. Încerca să-l ocolească dar ovalul se interpunea mereu intre el şi Darios.

          O idee ii veni în minte şi rapid formula o noua vraja. Când o termina dematerialize ovalul de metal lăsând drum liber pumnului. Dar când acesta se năpusti la atac il întâmpină cu un spray de acid care în câteva bătăi de inima „mânca” pumnul reducându-l la o masa topita de protoplasma. Ştiind ca bătrânul inca era mai puternic decât el rosti doua cuvinte care prinseră forma în o avalanşă de bolovani care căzu peste Styros.

          Valuri seridicara din mare şi cele doua forte se anulara una pe alta într-o cicnire spectaculoasa. Din spatele bolovanilor navali un fel de triceratop cu un singur corn care gonea cu toată viteza pe care o putea dezvolta corpul sau voluminous. Puterea loviturii sale era considerabila iar coarnele sale de os puteau sparge şi un zid de piatra.

          Mai multe tentacole se răsuciră în jurul creaturii. Din mare un kraken gigant se ridica deasupra valurilor. Pentru putin timp păru ca krakenul va putea să-l retina, dar triceratopul se smulse din strimsoare şi îşi repezi coarnele în trupul gelatinos al caracatiţei. Nici un organ vital nu fu atins de zbuciumările triceratopului, tentacolele krakenului aveau nişte gheare ascuţite la capăt cu care sfâşiară spatele monstrului de uscat. Daca vre-un vârf ar fi reuşit sa traca de armura naturala a dinozaurului atunci un puternic venin paralizant ar fi fost inject şi victoria caracatiţei asigurata.

          Un stol de păsări micuţe dar cu ciocuri din bronz foarte ascuţite apărură şi se repeziră la creatura marii. Fiecare impunsaura de cioc ar fi reprezentat doar o pişcătură, dar sute de împunsături erau dureroase. Păsările nu atacau la nimereala, căutau ochii krakenului, pe care acesta ii avea deasupra apei. Forţat de păsări creatura se retrase în adâncul marii lăsându-şi victima în pace.

          Atât aşteptase Darios, îşi retrase triceratopul şi stolul de păsări, folosind energia lor şi a lui pentru a chema în ajutorul sau o creatura mult mai puternica.

          — Sarpe-dragon a lui Xin, arată-te!

          Un sarpe-dragon de treizeci metri lungime, mai exact un dragon cu trup de şarpe şi picioare scurte cu gheare se înălţa din spatele munţilor şi se repezi spre bătrân. Chiar daca corpul lui era ca de şarpe avea pielea groasa de dragon, solzi mai buni decât orice armura din lume şi gheare care puteau tăia metalul. Coada sa se termina într-un vârf de sulita. Parca era luat din vechile legende.

          Cu furie se arunca asupra krakenului. Nici nu intra în raza de acţiune a tentacolelor, lansa din gura un şuvoi de traznete acre se împrăştie prin apa prăjind caracatiţă.

          Bătrânul rinejea liniştit, din nori reveni grifonul, care intre timp scăpase de pasagerii lui nedoriţi. Ghearele lui se împlântară în spatele sarpelui-dragon. Durere il făcu sa urle şi sa coboare din înălţimi spre munţi, de care se lovi cu toată forţa intrând în ei.

          Grifonul zbura de pe spatele creaturii în momentul în care atinseră muntele şi fu ameţit de izbitura, sarpele-dragon în schimb ieşi nevătămat prin cealaltă parte a muntelui. Puterea sa il protejase dezintegrând pământul şi stânca prin care trecuse. Cu o lovitura de coada il proiecta pe grifon cit colo în cer. Nu se lăsa şi il urmări incinerându-l cu o singura răsuflare de foc.

          Din partea bătrânului un demon cu aripi se ridica să-l întâmpine, cu gheare lungi şi colţi ascuţiţi părea gata să-l sfârtece pe sarpele-dragon. Acesta insa nu dorea sa intre într-o lupta corp la corp, îşi deschise gura din nou trimiţând un torent de energie distructiva în pieptului demonului zburător.

          Bătrânul îşi văzu şi ultima speranţă distrusa. Putea sa mai aducă şi alte creaturi dar acestea nu ar fi făcut fata sarpelui-dragon. Singura lui şansă era magia directa, dar nu proiectile energetice pe care creatura le-ar fi absorbit cu uşurinţă. Pe partea cealaltă Darios era sigur de victorie, sarpele-dragon a lui Xin nu il dezamăgise niciodată. Întotdeauna când il chemase câştigase bătălia.

          Sarpele-dragon se încolăci de câteva ori prin aer după care se propulsa pe bătrân cu o viteza infiioratoare.

          Mâinile bătrânului trasară un cerc în aer. Chiar când sarpele-dragon ajunse la câţiva metri de el un vârtej intuecat, ca o gaura neagra se învârti intre ei. Cu viteza cu care se deplasa monstrul ii fu imposibil sa se mai ferească, intra direct în ochiul vârtejului dispărând odată cu el.

          — Asta ar trebui să-ţi fie o lecţie tinere. Niciodată sa nu crezi ca o lupta se termina pina nu se termina.

          Tânărul era obosit, energia pentru a aduce sarpele-dragon a lui Xin ii luase tot ce mai avea. Ridica un scut slab care bara doi bolti din partea lui Styros. Bariera translucenta nu putea insa rezista mult. Cu un ultim efort întinse palma aruncând o unda de soc focalizata spre adversar.

          Styros bara acest ultim efort cu propriul sau scut. Era insa şi el obosit, deschiderea gaurii negre il obosise peste măsură cerând o grămadă de energie. Acum el spera ca tânărul sau ucenic sa fie mai obosit decât el. Il lovi cu o vraja hotărâtoare. Paralizie totala.

          Darios simţi cum îşi pierde puterile, fierul îngheţat il cuprinse din talpi pina la creştet. Vru sa rostească descântecul care ar fi anulat efectul vrăjii dar îşi dădu seama ca nu mai poate vorbi. Fiind atât de obosit vraja acţionase mult mai repede şi corpul sau era deja aproape îngheţat. Nici o alta vraja nu ii mai era disponibila, singurul lucru pe care il putea face era sa gândească pozitiv pina când vraja ii va paraliza şi gândurile.

          Duelul il pierduse.