Ellia

Fata era mulţumită. La petrecerea, din o discoteca la moda de la marginea oraşului, se distrase bine iar băiatul de care se ţinea era superdragut chiar daca nu prea deştept. Se trase mai aproape de el. Senzaţia de securitate pe care i-o dădea apropierea era plăcută.

          Băiatul avea şi el motive sa se simtă bine. O fata frumoasa la braţul sau şi în mod sigur ca era doar începutul.

          Fara ca cei doi sa ştie erau urmăriţi. Creatura era de mărime unui dog german şi o fata care ar fi putut aduce a o încrucişare dintre un câine şi un porc sălbatic. Dar aici se termina asemănarea, avea un corp acoperit de o platoşă plina de ţepi iar muşchii aproape plesneau prin ea. Ritul i se mişca în timp ce mirosul sau ultrafin analiza mediul din jur şi prada. Un firicel de saliva i se scurgea printre colţi. Cu o singura sforţare a muşchilor supradimensionaţi străbătu distanta dintre acoperişurile a doua clădiri, se opri pentru a mirosi din nou prada apoi sari din nou. Acum se aflau în raza sa de vedere, aştepta doar semnalul pentru a ataca. Nu avu mult de aşteptat.

          Tinerii ajunseră într-un loc unde strada era mai prost luminata, umbrele devenind din ce în ce mai lungi şi mai persistente. Băiatul strânse fata mai aproape sperând la un sărut. Dar timpul lor se terminase. Umbra trecu prin aer şi ii dărâmă la pământ. Înainte sa se poată dezmetici creatura musca din capul băiatului, sânge şi creieri explodară în toate direcţiile. Trupul se mai scutura în câteva spasme scurte dar era deja mort. Fiara continua sa muşte din cap în timp ce fata tremurând cu mina la gura de-abia găsi puterea de a se tiri cit mai departe de masacru. Bestia îşi ridica capul masiv când o simţi ca se îndepărtează prea mult şi emise un sunet înfundat din git arătându-şi colţii.

          — Tsk, tsk, ce mizerie.

          Una dintre umbre prinse substanţă şi deveni un bărbat bine îmbrăcat într-un costum de culoare cenuşie la ultima moda. Mângâie bestia pe cap, care scoase un sunet asemănător cu cel a unei pisici când toarce, apoi se apropie de fata. Aceasta ar fi vrut sa fuga dar propriul corp nu o mai asculta de parca devenise de piatra.

          Bărbatul în mingie fata, mina coborându-I pina ajunse deasupra inimii.

          — Suflet tânăr, energie pura, va fi un adevărat festin. Bruto ai grija de prietena noastră.

          Bestia îşi arata colţii şi începu sa mârâie. Se pregăti de salt. Toţi muşchii din corp i se încordară şi sari. Ochii fetei se măriră de groaza în timp ce strigatul ei de groaza pieri în întuneric. Dar bestia nu ajunse niciodată la ea, în mijlocul saltului fu interceptata de alta umbra care o proiecta într-un zid.

          — Ajunge.

          Noua umbra se dovedi a fi un om îmbrăcat simplu în haine largi cu o pelerina pe spate. Jumătate din fata ii era ascunsa sub gluga iar cealaltă sub o masca de obraz. Mâinile ii erau protejate de o pereche de mânuşi de piele fara degete.

          — Nu te saturi Malaras de atâta moarte?

          Bărbatul în costum privi spre creatura lui care începea sa se mişte din nou revenindu-şi de pe urma ciocnirii cu cărămizile din care era făcut zidul, apoi îşi transfera întreaga atenţie spre noul-venit.

          — De ce te bagi unde nu te priveşte Călătorule. Nu este lumea ta. Ce-ţi pasa ce se întâmplă cu creaturile astea primitive? Pleacă şi găseşte-ţi alt colt liniştit unde să-ţi spui poveştile.

          — Nu te pot lăsa sa continui. şi în plus este o dimensiune artificiala, nu ştii cine a creat-o.

          — Nu contează. E destula substanţa pentru ce am eu nevoie, oricun oamenii sunt condamnaţi. Ii interesează doar banii şi sexul, îşi pierd interesul fata de restul lucrurilor. Aproape în fiecare zi iau numele Lui în derâdere. In curând lucrul cel mai important pe care il au, imaginaţia, va fi pierduta, vor deveni nişte automate. Ura şi invidia care ii macina va face restul. Deja sunt pierduţi.

          — Poate, demonule. Poate ai dreptate, poate sunt pierduţi. Dar speranţa inca exista printre ei sunt cei care vad în lumea sufletului, cei care nu şi-au pierdut legătura cu El, cei care pot sa se bucure de adierea vintului, de zborul vulturilor prin văzduh şi de bucuriile celor din jur. Cit timp ei vor exista tu însuţi eşti în pericol de a fi aruncat înapoi de unde ai venit. Ţi-e frica demonule.

          Demonul începu sa rida, un ris care il făcea sa tremure în întregime iar acel ris il schimba. Mâinile începură sa crească, gheare ţâşniră acolo unde înainte erau degete, costumul exploda din interior, muşchi acoperiţi de piele verde îşi făcură loc printre rămăşiţe. Încetul cu încetul tot corpul I se schimba pina ajunse la forma lui originala. Adică o creatura de trei metri înălţime cu nişte picioare ca trunchiul de copac şi braţe care puteau tăia otelul iar pe spate aripi de liliac care puteau sa il poarte oriunde în lume în câteva minute.

          Sirene de politie se făcură auzite în apropiere, multe, foarte multe.

          — Mi-am luat libertatea de a chema politia sa vadă ce e cu tine – rânji Călătorul

          — Prostule. Am eu grija de tine, iar ei – arata cu mina spre umbre – vor avea grija de prietenii tai.

          Un gabarezu (un demon de trei metri înălţime cu aripi imense de liliac şi cu mai multe coarne pe cap) şi un corungan (o creatura de doi metri înălţime cu un cap ce semăna cu cel a unui taur şi pe umeri avea doua membre lungi de treizeci de centimetri care se terminau cu nişte guri fara dinţi) păşiră înainte din umbre şi se îndreptară spre maşinile de politie care se opriseră la marginea aleei. Poliţiştii rămaseră cruciţi când văzură creaturile parca ieşite din cele mai negre coşmaruri a lor dar erau numeroşi şi se îmbărbătară unii pe alţii sa înainteze.

          Primele focuri au fost trase în aer dar monştrii nu se opriră. Corunganul îşi ridica gurile de pe umeri şi trimise un torent de foc peste o maşină de politie. In doar câteva secunde aceasta se transforma într-un morman de fiare fumegânde. Ce mai rămaseră din poliţişti deschiseră focul din plin, cei doi demoni fiind umpluţi cu gloanţe. Ceea ce nu ştiau poliţiştii era ca pielea lor era mult mai rezistenta decât orice armura şi ii apara nelăsând nici un glonţ să-i rănească grav. Gabarezul îşi folosi şi el puterile psihice, poliţiştii apucaţi de o groaza subita o luară la fuga în toate direcţiile, doar câţiva mai viteji sau mai nebuni rămaseră sa lupte. Sau cei mai prosti după cum demonstra corunganul revărsându-şi asupra lor şuvoaiele de foc în timp ce gabarezu ii sfârteca cu ghearele sale extrem de ascuţite.

          — Ii vezi, fug ca nişte animale speriate – rise demonul – şi tu vrei sa ii salvezi. M-am saturat de tine. Omorâţi-l; le comanda celor doi servitori a sai.

          — Credeam ca vrei sa ai grija personal de mine.

          — Sunt satul de tine. Omorâţi-l odată, eu am grija de fata.

          Cei doi se apropiară de Călător pregătindu-se de atac. Acesta nu se mişca de pe loc, îşi duse braţele lângă corp în forma în X apoi cu o mişcare brusca le depărtă în fata deschizând pumnii şi rosti o porunca. Aerul din alee se trase în jurul demonilor, se auzi un sunet ca o pocnitura şi cei doi demoni dispărură fara urma.

          — Drăguţ truc, ma bucur ca l-am învăţat – mormăi Călătorul.

          Demonul ajunsese lângă fata când îşi dădu seama de dispariţia celor doi subalterni. Enervat se întoarse către Călător.

          — Începi sa ma plictiseşti. Ma voi ocupa de tine chiar acum.

          Călătorul nu-l baga în seama. Degetele sale trasară rapid un simbol în aer. Zeci de funii de lumina albastra apărură în jurul demonului legându-l fedeleş. Dar funiile nu erau destul de puternice pentru a-l retine mult timp. Cu un urlet de furie acesta se încordă şi funiile explodară diparind.

          — Tâmpitule, crezi ca vei reuşi sa ma opreşti? Eu sunt Malaras. Unul dintre cei Înalţi, te voi face fărâme!

          Cu o viteza nebuna demonul sari la atac ridicând ghearele pentru o prima lovitura. Nimic de pe aceasta lume nu putea rezista acelor gheare care ar fi trecut prin cel mai rezistent otel ca prin brânză.

          Călătorul se dădu în spate şi rosti o Porunca trasând un nou simbol în aer. O lumina strălucitoare il înconjura pe demon paralizându-l. Ştia ca vraja nu va rezista puterii demonului pentru mai mult decât câteva secunde, dar cele câteva secunde ii ajunseră, o lama scurta ii apăru în mina şi-o împlânta în pieptul demonului.

          Pe o raza de un cartier în jur se auzi urletul de durere a demonului. Oamenii se ascundeau sub paturi, dulapuri, în subsoluri, oriunde credeau ca pot scăpa de urletul care pusese frica pura în adâncul sufletelor lor. In aleee demonul se zbătea, urla, lovea în jur cuprins de durere. Nici nu putea sa scoată pumnalul din piept. De fiecare data când încerca o lumina alba il ardea pe tot corpul. Călătorul trecu pe lângă demon şi se apropie de fata. Bruto încerca sa intervină dar un alt set de funii apăru şi il lega bine. Se zvârcoli el încercând sa le rupă dar Călătorul se saturase şi arunca în creatura un bolt de foc care il transforma în cenuşă pe loc.

          — Idiotul, remarca el în timp ce îşi trecea mina peste fata fetei. Aceasta intra automat într-un somn adânc – Dormi, când te vei trezi nu îţi vei mai aduce aminte de nimic.

          Propriile sale puteri începeau sa slăbească. Trimiterea demonilor înapoi de unde veniseră şi paralizarea lui Malaras ii luaseră mai multa energie decât crezuse. Intre timp demonul reuşi să-şi scoată lama din piept şi o aruncase pe jos. Acum se sprijinea de un perete încercând să-şi revină.

          — Buna lama, nu-I asa? Călătorul ridica mina şi lama ii reveni cuminte, ca la ordin în palma – E sanctificata de către preoţii din ceruri, făcută special pentru lupta împotriva rasei tale.

          Demonul scoase un sunet înfundat din git şi se ridica în picioare.

          — Te voi rupe în bucăţi, ne-am jucat destul.

          În mâini ii apăru o sfera de foc negru pe care o arunca în Călător.

          O aura albastra-alb il înconjura pe Călător şi mingea de foc se împrăştie într-o ploaie de scântei când o atinse. In rest nici un efect poate doar o diminuare a aurei. Călătorul nu mai aştepta. Daca lupta mai continua mult demonul avea sa câştige, avea mult mai multa putere la dispoziţie. aşa ca porni la atac. O noua sfera il lovi pe la mijlocul distantei dintre ei dar armura de forţă il proteja în continuare. Demonul încerca atunci o lovitura de sus în jos cu ghiarele dar pe braţul Călătorului se materializa un scut şi-l ajuta sa deflecteze lovitura în timp ce împlânta cuţitul în pieptul demonului, o data, de doua ori.

          La fiecare lovitura se adauga şi puterea sa proprie. Energie albastra care il şocă pe demon şi-l făcea să-şi piardă forţele. Lama intra în bărbia demonului aruncându-I capul pe spate apoi cu o mişcare rapida ii taie un brat care inca încerca să-l rănească. Dar şi puterea Călătorului se dipersa cu fiecare împunsătura. Adunându-şi forţele împlânta adânc lama exact în centrul demonului după care rosti cuvintele care aveau sa trimită demonul inpoi în planul realităţii din care venise fara putinţă de a se mai întoarce. Asta daca era destul de extenuat incit sa nu se poată împotrivi. Demonul ştia asta şi se zvârcolea sa scape, fiecare cuvânt insa il lovea psihic cu puterea unei avalanşe forţându-l sa stea pe loc. O lumina albastra il înconjura pe demon de parca sute de tentacole traznet se ridicau din sol să-l traga în jos, unde sub el apăruse un vârtej întunecat.

          — Ma voi răzbuna Călătorule – mai apuca sa spună înainte ca sa fie înghiţit de vârtej.

          Aleea redeveni întunecată. Călătorul stătea şi privea în jur. Nimic nu mai rămăsese în urma demonilor, doar cenuşa ce fusese cu câteva minute înainte Bruto şi care era împrăştiată de vint. Cadavrul băiatului inca zăcea pe caldarâm, pentru o secunda se gândi ce va crede politia dar gândul trecu repede, îşi îndreptă atenţia spre fata. Aceasta dormea liniştită şi când avea sa se trezească nu avea să-şi aducă aminte de nimic.

          „S-a terminat” mai gândi el. In depărtare se auzeau din nou sirenele poliţiştilor care îşi făceau curaj sa vina înapoi. „In timp va deveni doar o legenda”. Se apleca şi puse în mâinile fetei un inel. „Poate o va ajuta sa vadă mai bine. Poate va aduce şi alţii în lumina.” Timpul bătăliei se apropia pentru ei, astfel le dădea o şansă pentru cei câţiva care vor şti să-şi găsească salvarea.

          „M-ai întrebat de ce ii ajut demone, o fac deoarece ii ei zace posibilitatea unor lucruri nemaivăzute şi nemaiauzite în aceasta lume, dar din păcate mai întâi vor trebui să-şi deschidă inima.” filosofa Călătorul în timp ce completa o noua vraja. Un portal apăru lângă el deschizând calea spre Nexus. Pasi în portal cu sufletul împăcat. Îşi făcuse datoria.

  
Attachments