I.
Elipsoidul de culoare maro întunecat, din material asemănător lemnului, cu ieşituri-crengi ca nişte braţe, explodă pe cerul noros într-o străfulgerare de energie marcând ieşirea extradimensională.
Energii albastre apărură la extremităţile braţelor stabilizând elipsoidul în aer.
Şi nu prea. În interior, Ras se răsucea incomfortabil pe locul asemănător scaunelor pentru pasageri pus la dispoziţie de arhitectul vasului ciudat.
— Asta nu este ceea ce aş numi un zbor plăcut! Îşi făcu el cunoscută indignarea tovarăşilor săi
— Este împrumutată. Îţi ia ceva timp să înveţi pilotarea unui sai-ner; răspunse fiinţa ectoplasmatică mânuind comenzile magice ale vasului.
Mânuind fiind un fel de a spune. Asurul exista în matricea magică de la prova sai-nerului, matrice controlând atât materia cât şi energia vasului. Într-un anumit sens pilotul, odată ce se integra în matrice, devenea vasul. Ceea ce ar fi fost foarte greu pentru o fiinţă nonenergetică.
Chiar şi asurul se chinuia cu comenzile. Odată stabilizaţi în aer înveli sai-nerul într-o piele de invizibilitate. Populaţia indigenă nefiind obişnuită cu nave zburătoare nu doreau să-i alarmeze
— Doar du-ne întregi la locul de întâlnire; Ossian indică un punct pe harta magică plutind lângă pilot.
Braţele se energizară împingând vasul peste vârfurile copacilor înalţi. Sai-nerul se aşeză într-o poiană largă, braţele servind drept suport în iarba înaltă a junglei ce se întindea în toate direcţiile. Asurul folosi simţurile sai-nerului.
— Câteva forme de viaţă inteligente la marginea junglei; zise el.
— Să sperăm că sunt gazdele noastre; Ossian atinse runa de deschidere a rampei.
Îşi luară precauţii în timp ce păşeau afară, Alkanor ridicând un scut în jurul aventurierilor ieşiţi afară. Ras şi Kinon luară poziţii pe flancuri. Înainte de a coborî Alkanor le făcu semn pasagerilor înghesuiţi în spatele vasului să aşteapte.
De la marginea junglei, văzându-l pe Ossian, ieşiră o duzină de fiinţe. Una, două le recunoscu imediat, vettoni: fiinţe înalte de doi metri, membre groase, piele galbenă, patru braţe, având pe obraji un fel de tentacole subţiri. La fel şi pe spatele gambelor. Restul fiinţelor erau mici, negre, păroase. Ossian îi ştia drept ikalli.
Din câte ştia Alkanor nu erau periculoşi. Nivelul tehnologic şi magic scăzut, dar niciodată nu puteai ştii cu siguranţă. Viziunea magică a elfului întunecat arăta că totul era liniştit.
Ossian începu să vorbească cu băştinaşii. Cei mici gesticulau mult şi arătau mereu înspre vest, unde pitiţi după norii groşi se vedeau creste înalte încununate de coroane de zăpadă.
— Ras, Kinon. Vreun semn că sunt probleme? Murmură el prin comunicarea magică.
Ambii răspunseră negativ. Alkanor ajunse lângă grupul de fiinţe.
— Despe ce este vorba? Întrebă în dialectul lor secret.
— Cei care ne-au contactat spun că este vorba de o forţă răuvoitoare care le distruge lumea.
— Tot timpul este vorba de forţe răuvoitoare; răspunse zeflemitor Alkanor.
— După câte mi-au spus cred că este vorba de ceva serios. După ce asigurăm zona, vom aşeza tabăra aici. Satul lor este aproape. Şi pune la treabă auxiliarii.
— Dacă Corrigan te aude vorbind aşa, te doboară cu un singur pumn!
— Doar spune-le să aşeze tabăra. Şi să auzim ce au de spus gazdele noastre.
Elful întunecat se întoarse la navă. Asurul eliberase comanda şi intrase în armura complicată pe care o purta în medii considerate de el ostile.
Pasagerii din spate discutau între ei în şoaptă, pe cât de în şoaptă pot vorbii piticii.
Cu muşchii bine formaţi şi putere enormă, ca un perete de stâncă, o legendă şi printre pitici Corrigan se juca cu ciocanul greu creat chiar de el. Împodobit cu rune şi protecţii magice o singură lovitură de ciocan dobora un gigant, lucrase la el timp de zece ani. Alţi doi pitici zăceau în grămada de cutii pline de echipamente şi aparate de alchimie pe care le căraseră după ei. Sub ei se găsea cala unde se odihnea sania-pământ.
Lângă pitici, Nyras, misticul elfilor albi îi privea cu mirare, nu avusese ocazia să cunoască modul piticilor de-a glumi. Adus de curând de Ossian elful alb nu participase la vre-o misiune cu aventurierii, Nyras se dovedea a avea calităţi de arcanist dar era aplecat spre arta puterilor naturii. Studiase alături de copacii bătrâni care îşi trimiteau cunoştiinţele de la o generaţie la alta timp de sute de mii de ani.
— Facem tabăra aici. Hai Corrigan, la treabă!
Piticul se uită la Alkanor chiorâş dar se ridică de pe lada pe care şezuse atât de comfortabil.
— L-aţi auzit pe elful întunecat! Face pe şeful, ca toţi din rasa lui. Dar ăsta este de partea noastră aşa că să-l ascultăm, fraţilor.
Piticii se puseră pe lucru. Cutiile fură descărcate în linişte, având ajutorul lui Alkanor şi Nyras, care însufleţi golemi de lemn şi pământ să-i ajute cu lăzile grele.
Instalată repede tabăra era protejată de inscripţii şi simboluri puternice. Dacă vre-o forţă duşmană se apropia aventurierii ar fi aflat de îndată. În plus Alkanor fortificase linia de apărare folosind o vrajă de paralizare. Oricine s-ar fi apropiat de tabără rămânea paralizat pentru scurt timp.
Între timp, piticii instalară un aparat de măsurare magteh. Urma să le ofere răspunsuri despre lumea în care se aflau: atmosferă, gravitaţie, nivel de toxicitate, câmpuri energetice de diferite tipuri.
