MARIA (ca pentru sine): Brecia…
TEIU (luând funda de pe perete şi desfăcând-o): O brută!
RADU: Bruta la care te referi avea un admirabil principiu.
TEIU: Îmi închipui… „Admirabil!”
RADU: „Cine-i născut pentru locul întâi nu-l poate accepta pe al doilea!”
TEIU: O brută roasă de ambiţie.
RADU: Un om care, la marile manevre din ‘39, a avut curajul să piloteze un avion care nu fusese nici măcar încercat. La 3000 de metri deasupra Ozanei!
MARIA: Şi a căzut…
TEIU (ironic): Dacă nu cădea, ocupa locul întâi…
RADU: Ca de obicei! Morală!
TEIU: Nu, morala abia urmează: n-ai niciodată dreptul, de dragul locului întâi, să rişti vieţile celor din jur!
FLORICEL: Orele 23.30! …
INTERPRETA (întrerupând scena): O clipă, vă rog! (Lui Teiu) La orele 23.30 l-aţi prevenit deci din nou că el, personal, „de dragul locului întâi”, continuă să rişte vieţile celor din jur…
TEIU (neînţelegând încă): Trebuia să-l previn… Era o datorie!
INTERPRETA: Şi tot la 23.30 eraţi hotărât – şi Radu ştia acest lucru – ca la apariţia primului simptom eruptiv, cu sau fără aprobarea lui, să începeţi intervenţia. Ei, bine…
TEIU: Înţeleg. Dacă n-a fost cumva o greşeală de tactică? Şi dacă nu cumva, l-am eliberat de răspundere?
INTERPRETA (ca o scuză): Pentru nespecialişti…
TEIU: Chiar şi pentru nespecialişti: intervenind abia în ultima clipă, In momentul primului simptom eruptiv, îţi rămâne totdeauna un anumit risc, un procent de neprevăzut. Iar pentru a interveni pe parcurs, deci înaintea acestui prim simptom eruptiv, fiind vorba de un foraj experimental, aveam nevoie de aprobarea lui Radu Andone.
INTERPRETA: Şi el ştia acest lucru?
FLORICEL (reluând): Orele 23.30! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracţie, 67 de atmosfere!
RADU: 67… sau 77… sau 87!
TEIU (interpretei): Ştia… (Apoi, lui Radu) Sperăm totuşi că vei înţelege acest lucru înainte de 87!
RADU: Voi înţelege sau nu… Dacă nu există puncte noi de vedere, m-ar bucura să întrerupem discuţia. (Îi urmăreşte cu privirea pe cei care părăsesc biroul, apoi se întoarce spre Jana, surprins parcă de îndrăzneala de a fi rămas.) Dumneata?
JANA: Aşteptam să fiu întrebată.
RADU: Tot în legătură cu sonda?
JANA: Nu. O consultaţie.
RADU: Nu s-ar putea amâna?
JANA: Ar fi păcat.
RADU: E o problemă complexă?
JANA: Despre un om complex… Mi-a fost şi profesor…
RADU (iritat): Şi aflându-te în biroul lui, nu te-ar putea da afară?
JANA: Mi-e teamă că-i în stare.
RADU (îmbunat): Ţi-e antipatic?
JANA: Cunosc oameni care ar susţine contrariul.
RADU: Trebuia să-i dezminţi, să protestezi…
JANA: N-ar fi ajutat. S-a creat în ultima vreme această Impresie – care n-a fost suficient combătută – că toate fetele de vârsta mea se îndrăgostesc ca la comandă de inginerii de vârsta lui.
RADU: Dumneata însă, nu mă îndoiesc, n-ai „suferit” de această impresie.
JANA: Ca să fiu sinceră… Nu.
RADU: Şi faţă de nimeni.
JANA: De nimeni. Dar Pandele, vedeţi, e de părere că n-ar fi exclus să mă induc singură într-o gravă eroare. Adică, spune el, să „sufăr” (ca şi cum ar fi spus să „iubesc”), că doar nu-s de piatră, dar neavând criterii de comparaţie – pentru că aş „suferi” de fapt prima oară -, nici să nu ştiu cât de mult sunt în stare să „sufăr”.
RADU: Adică, n-ar fi cu totul exclus…
JANA: N-ar fi… Dar fără ştirea mea. (Se aude sunând telefonul.)
RADU: E curios că, în momente de mare încordare, oamenii ajung să-şi spună lucruri la care s-ar fi aşteptat cel mai puţin. (Apoi, ridicând receptorul.) Da, Andone… I-am explicat mai înainte lui Teiu… Cum? Nu va rezista până la 100? Vreau argumente! Da, scrise! Şi nici scrise! Nu admit nici o intervenţie! (Revenind spre Jana.) Oamenii aceştia nu vor să înţeleagă că nu-mi pot semna singur înfrângerea, capitularea!
JANA: Şi dacă nesemnând se întâmplă o nenorocire? Dacă se pierde zăcământul? Dacă ar muri un om?
RADU (încercând să evite): Îmi închipui că omul pentru care ai putea „suferi” ar interveni imediat…
JANA: Tocmai în această problemă voiam să vă consult. (Cu sentimentul grav al unei declaraţii de dragoste.) Ce-ar trebui să fac dacă acest om ar refuza să intervină?
RADU (necontrolându-se): Am dreptul să amân până la 100 de atmosfere. Limita legală…
JANA (continuând): Nu mai e nici ea sigură. Nu mai e legală! Abia vi s-a comunicat. Şi nu-i vorba de legi.
RADU (persiflant): Ştiu… De încrederea celor din jur… De responsabilitate… De o mie de alte lucruri…
JANA (mult mai simplu): Da, va trebui să ne întâlneşti, să ne spui „bună ziua”, să ne întrebi „Ce mai faci, Mincule?”, „Ce mai faci, Teiule?” De o mie de alte lucruri!
FLORICEL: Orele 24.00! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracţie, 71 de atmosfere.
JANA (lui Radu): Apoi vor fi 72… 73…
RADU: Ştiu să număr şi singur.
JANA: Am rămas la 73.
RADU: Încearcă mai bine să te transpui în situaţia mea!
JANA: Am încercat.
RADU: Uitând însă că eşti Jana Mincu.
JANA: Încercând să uit…
RADU: Şi închizând ochii! Spunându-ţi că în jur nu e nimeni!
JANA (închizând ochii şi repetând): „În jur nu e nimeni”…
RADU: Şi că presiunea n-a ajuns decât la 71; că ţi-au rămas 20 de şanse din 100: aproape o treime! Şi că tu nu poţi renunţa! De ce-ai deschis ochii?
JANA: Pentru că v-am auzit vocea… şi vocile altora…
RADU: Dar e vorba de căutările tale, de creaţia ta! Şi crezi în ele! Nu poţi admite eşecuri! Şi eşti convinsă că presiunea se va stabiliza… Eşti liniştită!
JANA: Vă tremură vocea…
VOCEA LUI FLORICEL (ca de foarte departe): Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracţie…
JANA: Şi şansele scad. Au mai rămas 28! 27! Şi cei din jur vă întreabă…
RADU: Trebuia să uiţi că eşti Jana Mincu.
JANA: Dar n-am putut uita că există o Jana, un Teiu, un Cristea…
RADU: E condiţia realizării tale!
JANA: Dar realizarea aceasta are valoare doar prin ei, pentru ei! Şi nu te poţi realiza în afara lor, împotriva lor! (Pe ultimele cuvinte a intrat Cristea.)
CRISTEA (înmânându-i lui Radu o hârtie): Raportul! Argumentele!
RADU (refuzându-l): Tocmai îi explicam tovarăşei Jana că nu voi mai citi astăzi nici un raport.
CRISTEA: În locul dumitale, mai că aş face o excepţie.
RADU: Îmi place să cred că glumeşti. (Apoi, Natei şi lui Horia, care au apărut în pragul uşii.) Vă rog, intraţi. Tovarăşul Cristea a ales cel mai potrivit moment pentru glume.
CRISTEA: Când presiunea trece de 70, nu prea mi se întâmplă.
HORIA (bătăios): Coloana-i calculată pentru 100!
NATA (în şoaptă): Nu te-amesteca, Horia! Jocul acesta nu mai e pentru tine!
CRISTEA: Iar eu arătam în raport, negru pe alb, de ce coloana ar putea să cedeze în jurul lui 90-95.
FLORICEL: Orele 0,30! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracţie, 74 de atmosfere! (În timp ce muzica accentuează tensiunea momentului un reflector ne-o va descoperi pentru câteva clipe pe interpreta Janei, chiar lângă pian, în apropierea Măriei Andone.)
INTERPRETA: Dar nu mai înţeleg! Nu se poate! Parcă abia au fost 71 de atmosfere. Când s-a adus noul buletin? Să fi trecut de atunci o jumătate de oră?
MARIA: Nu ştiu. Nu mai puteam urmări. Se adunaseră acolo şi Cristea, şi Nata, şi Horia, într-un târziu şi Pândele, biroul devenise parcă mai mic, mai neîncăpător, şi mă copleşise senzaţia că se strânge mereu în jurul meu… Iar mie îmi rămânea să alerg de la unii la alţii, încercând să-i urmăresc, să-i înţeleg, să găsesc un drum, o ieşire! (Un reflector ni-i descoperă, într-un colţ al biroului, pe Nata şi Horia; se aude un fluierat prelung de tren.)
HORIA: Trenul de 0,40! Am impresia că n-ai să-l mai prinzi!
NATA: Nu te-ai trezit cu totul, Valhoria.
HORIA: Şi mai spuneai că aşa şi pe dincolo, iubire, metode moderne…
NATA: E un proces prea complicat pentru tine, Valhoria! Şi când spun proces…
HORIA: Mă gândesc la sancţiuni!
NATA: Nu fi meschin. Trăieşti în plină dramă.
HORIA: Dramele trec, sancţiunile rămân.
NATA: Presiunea a trecut de 74! Trezeşte-te!
HORIA: Din moment în moment se va interveni. Sunt cât se poate de treaz.
NATA: Fără aprobarea lui Radu Andone?
HORIA: Cine ştie? Ar putea uita să i-o ceară.
NATA: Cu atât mai bine, Valhoria…
HORIA (ca pentru sine): Să te ferească Dumnezeu să te iubească femeile.
NATA: Radu nu va putea uita niciodată că i-a fost călcată în picioare marea lui şansă de afirmare.
HORIA: Se va resemna. S-au resemnat şi alţii.
NATA: Un resemnat e capabil de ură, de resentimente. Trebuia să închini, Valhoria, şi pentru resemnaţi. (Un reflector ni-i descoperă, în alt colţ, pe Jana şi Pândele.)
JANA: Când ai sosit, Pândele? Nici nu te-am văzut…
PANDELE: „Foaie verde trei lalele, unde-i chef, hop şi Pandele!”
JANA: Şi-aş putea să jur c-ai trecut pe la sondă.
PANDELE: De dragul lui Cristea. Neînsurat, săracu’. Fără copii. Suflet de om şi dânsu’ vorba nevesti-mi.
JANA: Nici nu eşti însurat, Pândele, de ce minţi?
PANDELE: Pun răul în faţă!
JANA: Şi abia dac-ai fi fost, s-ar fi zbuciumat săraca, ar fi plâns, te-ar fi oprit, poate…
PANDELE: „Plâng o ţară, iarăşi rid/ pleacă, zic, să nu te văd…” Nu se poate conta pe femei… Nu-s serioase!
RADU (care tocmai s-a apropiat): Tovarăşul Pandele! Tocmai mă miram că nu eşti aici. Că n-ai început şi dumneata să-mi vorbeşti de presiuni, coloană, intervenţii!
PANDELE: Păi. ce să mai încep, tovarăşe inginer? Că eu mi-am dus şi baritul, am pregătit şi pompele, un ordin să mai fie, şi gata!
FLORICEL: Orele 1.00. Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracţie, 76 de atmosfere!
RADU: Ei bine, tocmai acest ordin nu-l vei primi. Nu voi da acest ordin. Presiunea se mai poate stabiliza. Şi-atâta timp cât se mai poate stabiliza, refuz să intervin. înţelegi? Refuz!
INTERPRETA (Manei Andone): Şi Pandele nu i-a răspuns?
MARIA: Nu i-a răspuns nimeni. De ce să-i fi răspuns? Din toate aceste izbucniri şi din toată această zgomotoasă siguranţă am înţeles cu toţii că nici el nu mai credea în stabilizarea presiunii. (Un reflector îi descoperă pe Radu şi Nata.)
RADU: Din nou penibil, ridicol?
NATA: Din nou. Cred că e o trăsătură de caracter.
RADU (încercând o justificare): Era totuşi normal… simţeam nevoia să strig!
NATA: Dar ai strigat prea tare. Ca atunci când ţi-e teamă, când ceri ajutor.
RADU: Şi totuşi, în jurul lui 100… Există legi, obligaţii morale!
NATA: Pentru tine tot ar fi inutil. Nu ţi se va ierta niciodată c-ai amânat până în ultima clipă.
RADU: Şi-atunci, ce vrei? Să nu mai aştept? Să intervin?
NATA: Să înţelegi că, jucând totul pe o carte, e stupid să-ţi opreşti 30 de bani de tramvai…
RADU: Ultimul buletin indica 76.
NATA: …Să uităm pentru o clipă de sonde, de presiuni, de foraj…
RADU: Dar e absurd!
NATA: …şi să plecăm într-o minunată excursie.
RADU (cucerit, totuşi): Tu eşti nebună, Nata!
NATA: Să nu putem fi acuzaţi că am ratat, cine ştie, ultima noastră noapte, ultima clipă de dragoste…
RADU: Uneori mă întreb dacă m-ai iubit vreodată.
NATA: Şi eu m-am întrebat în privinţa ta. Şi n-am aflat. Poate te-am intrigat doar. Ca un parfum ciudat, ca un surâs ciudat, ca o femeie ciudată. Ce te surprinde?
RADU (repetând oarecum o scenă anterioară): Nimic. Sau poate felul tău de a gândi.
NATA: Nu te minţi. Gândim la fel: ne punem aceleaşi întrebări, găsim aceleaşi răspunsuri. Sunt un fel de oglindă care, fidelă, te reflect.
RADU (privindu-se în această „oglindă”): Arăt prost?
NATA: Nu. Răvăşit doar. Ca la capătul unei nopţi refuzate.
RADU: Nopţile care n-au existat.
NATA: Nopţile care vor veni. Excursiile de la capătul fiecărei zile.
RADU: Ai o obsesie.
NATA: Nerespectarea traseului, fuga din obişnuit şi saltul mortal.
FLORICEL: Orele 1,30! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracţie, 78 de atmosfere!
RADU: 78… (Apoi, Natei) Uneori, mă întreb de ce nu m-ai părăsit până azi!
NATA: Jumătatea frivolă din mine şi-ar fi dorit, fireşte, o viaţă uşoară, un amant, doi amanţi, o maşină… Cealaltă însă, un bărbat în care să creadă. (Căutându-i privirea.) Şi am crezut!
RADU: În mine?
NATA: În cel oare ai fi putut deveni.
RADU: Şi nu voi deveni?
NATA: Ai început să te îndoieşti de tine însuţi! Nu mai vrei cum voiai altădată! Şi cine nu vrea, cum n-a vrut nimeni până la el, nu devine!
RADU: Nu-nţeleg unde vrei să ajungi.
NATA: Să perseverezi, vreau! Să ai curaj, vreau! Să-ţi aminteşti de acel miraculos „eu pot, eu vreau, eu trebuie!” Şi-n orice condiţii: Împotriva oricui şi a orice! (Un reflector îi luminează pe Teiu şi Jana.)
TEIU: Nu prea arăţi veselă, Mincule!
JANA (ca pe o descoperire): Se schimbă oamenii greu…
TEIU: Ne înşelăm, uneori, crezând că se schimbă uşor.
JANA: Poate ar fi trebuit totuşi să intervenim.
TEIU: Vorbeşti prostii, Mincule! Petrolul contează!
JANA (neînţelegând): De asta şi spuneam…
TEIU: Petrolul din oameni!
JANA: Îţi place să glumeşti…
TEIU: Îmi pare rău! In fiecare om sunt vreo 2-3 picături!
JANA: Chiar şi în Radu Andone?
TEIU: Se înţelege! Şi în el! Suntem o ţară foarte bogată!
JANA: Şi ca să ajungem la cele 2-3 picături…
TEIU: Tocmai asta-i! Trebuie să forăm! Să forăm zi şi noapte i Şi naiba ştie ce te-or mai fi învăţat şi pe tine la facultate… că la zăcăminte. stai rău de tot, Mincule! (În colţul opus se continuă discuţia dintre Radu şi Nata.)
RADU: Şi dacă în ultima clipă voi hotărî să intervin?
NATA: Vei pierde nopţile albe şi excursiile…
RADU: Dar tu, Nata, înţelege!
NATA: şi va trebui să-ţi găseşti un alt „tu”, mai modest, mai înţelegător, mai comod.
RADU (înţelegând): Ca de obicei, deci: „nu”.
NATA: O singură şansă…
RADU: O şansă?
NATA: S-ar putea, cine ştie, ca dintr-un banal compromis, dintr-un calcul meschin…
FLORICEL: Orele 2.00! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracţie…
NATA (luându-i buletinul din mină şi întrerupând-o): S-ar putea, spuneam, să încerc să mă obişnuiesc cu ideea acelui „da”, puţin blazat, puţin frigid, pe care-l arunci unui bărbat oarecare. (Continuând citirea buletinului.) 78 de atmosfere. Eşti rugat să treci pe la sondă. (După ce Radu părăseşte scena, Măriei Andone, care s-a apropiat de ea.) Am impresia că am început să te intrig.
MARIA: Ultima voastră discuţie a lămurit totul.
NATA: E un reproş?
MARIA: Nu, dar nu mi-au plăcut niciodată şantajele.
NATA: Crezi că trebuia să-i ascund că-l iubesc?
MARIA: Nu te minţi! Te iubeşti doar pe tine. Şi ai vorbit mult prea mult despre acel „tu”, singurul oare l-ar putea înţelege, pare i-ar voi binele… ca să te mai pot crede şi eu. NATA: Mă aşteptam la o învinuire mai gravă.
MARIA (făcându-i pe plac): Există şi un altfel de „tu”.
NATA (ironică): Sentimentală, naivă, romantică, în stare să descopere noi sisteme de intervenţie…
MARIA: Şi care te alarmează, te sperie, tocmai pentru că simţi că-l iubeşte şi ea. Şi-i un alt fel de a iubi.
NATA: Mai bine ţi-ai aminti că eu i-am insuflat lui Radu dorinţa de a se realiza. Eu am continuat opera fratelui dumitale.
MARIA: S-ar fi realizat oricum.