NATA: Dar nu oricum, ci prin el însuşi.
MARIA: Nu-i meritul tău!
NATA: De la mine a învăţat acel „eu pot, eu vreau, eu trebuie!” şi, în afara ambiţiei mele, tot acest „eu” n-ar fi existat niciodată!
MARIA: Şi de ce ai făcut-o? Din altruism?
NATA: Nuuu… (Ironică şi, fără voia ei, sinceră.) Pentru că sunt egoistă, pentru că îmi vreau realizate micile mele vanităţi şi, în general, toată filosofia mea încape în trei cuvinte: „e dreptul meu” sau, şi mai simplu, „mi se cuvine”. Aici voiai să ajungi?
MARIA: Încep să înţeleg de ce ai fi vrut ca Radu să plece încă în noaptea asta, cu primul tren, şi de ce toată discuţia aceea ciudată cu Teiu…
NATA: Ar fi putut să-l oprească.
MARIA: Probabil că asta şi urmăreai. Încercând să-l oprească, l-ar fi provocat, i-ar fi rănit orgoliul… şi poate, abia atunci ar fi plecat!
NATA: Aş putea să-ţi amintesc că la 60 de atmosfere am rupt eu însămi biletele. La asta ce-mi răspunzi? (Pentru că o vede pe Jana apropiindu-se.) Sau poate îmi răspunzi dumneata? De ce le-am rupt?
JANA: Ţi-ai dat probabil seama c-ai făcut o greşeală. Acest om e îndrăgostit de foraj. Şi sonda aceasta înseamnă, pentru el. ani de muncă, de căutări…
NATA: Uneori pari mai puţin naivă.
JANA: Şi-ai mai înţeles că acesta ţi-e singurul drum: să-l împingi spre risc, să se opună intervenţiei…
NATA (imprudent): … şi lui Teiu, lui Cristea, tuturor! Pentru că e dreptul lui! Condiţia realizării sale! (Regretând.) Presiunea se mai poate stabiliza.
JANA: Nu, nici dumneata nu mai crezi.
NATA: Atunci, cum? Îţi închipui că vreau să-l fac răspunzător de o eventuală erupţie?
JANA: Nu, pe erupţie n-ai contat niciodată. Ştiai foarte bine că la o anumită presiune noi tot vom interveni. Dar îndemnându-l să nu accepte intervenţia, îţi rămânea speranţa că, la un moment dat, trecând peste hotărârea lui, îl vom rupe de noi, îl vom pierde, îl vom urca în tren.
NATA: N-ai decât să te duci să-i informezi pe Teiu, pe Cristea!
JANA: Ei te cunosc mai de mult şi mai bine…
NATA: Şi chiar dacă ar fi aşa! Chiar dacă ar fi fost un calcul… a fost un calcul exact! Radu nu va interveni!
FLORICEL: Orele 2.15! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracţie, 81 de atmosfere! (În partea opusă a scenei, eventual în biroul lui Teiu, un reflector surprinde discuţia dintre Teiu şi Cristea.)
CRISTEA: Cam amâni, Teiule! Nu-mi place că amâni!
TEIU: şi ce-ai vrea? Să trec „peste” Andone?
CRISTEA: La nevoie, şi „peste”.
TEIU: O să-şi închipuie că am făcut-o pentru liniştea mea. Pentru că o intervenţie la 80-85 ar fi mai puţin periculoasă decât în ultima clipă? Şi, în sfârşit, pentru că echipa e condusă de un fricos… De Teiu!
CRISTEA: Şi dacă ar conduce-o altcineva?
TEIU: „Dacă” nu schimbă nimic! Fără „dacă”!
CRISTEA: La 85, echipa ar fi fost altă dată „acolo”.
TEIU: Va fi şi azi. Nici o grijă!
CRISTEA: Şi la 2.15, ai auzit, ajunsese la 81…
TEIU: Ajunsese! Da! Ştiu! Şi a continuat să crească! Ştiu şi asta! Dar avem datoria să mai încercăm, să-i mai vorbim.
CRISTEA: Dac-ar fi condus-o altcineva, te-ai fi aprins mai puţin…
TEIU: Asta nu-i un motiv…
CRISTEA: Şi i-ai fi vorbit mai uşor… Mai limpede!
TEIU: Ce vrei să spui?
CRISTEA: Ce-ai auzit! Româneşte: s-o conducă altcineva!
TEIU: Dar n-a fost intervenţie la care să nu fi fost „acolo”…
CRISTEA: Ai fi mai nimerit, de data asta, „aici”.
TEIU: Eu răspund de intervenţie! Eu hotărăsc!
CRISTEA: Asta ar fi al doilea motiv: dac-ar conduce-o altul, ai răspunde mai mult… Ai trece mai curând „peste”… Ai hotărî mai uşor!
TEIU: Şi cine s-o conducă?
JANA (care s-a apropiat între timp): Nu-i o problemă, cine! Cristea are dreptate!
CRISTEA: Tu nu te amesteca, Mincule!
JANA: E dreptul meu să mă amestec! E metoda mea şi nimeni n-o cunoaşte ca mine!
CRISTEA: Asta-i altă problemă…
JANA: E aceeaşi, nea Cristea!
CRISTEA: Dar e mai grea. Să răspundă mai marii!
JANA: Dar dacă dumneata ai fi cel mai mare – şi ai fi director, ministru – şi eu ţi-aş telefona că la noi situaţia e aşa şi aşa… ce-ar hotărî ministrul?
CRISTEA (neacomodându-se dintr-o dată cu noua calitate): Ar întreba mai întâi: care e părerea lui Teiu? Că nu se poate, trebuie să aibă şi el o părere!
JANA: Teiu n-o să accepte, tovarăşe ministru. Sunt fiica lui. Nu-l întrebaţi pe Teiu.
CRISTEA: Atunci, să-ntrebăm pe altul. Cine mai e pe-acolo?
JANA: Ar fi tovarăşul Cristea, comunist, om în vârstă.
CRISTEA (flatat): Atunci, vorbiţi cu Cristea! Să vă judece el.
JANA: Dar e o problemă specială, tovarăşe ministru!
CRISTEA: Cum adică… specială?
JANA: Pentru prima oară în petrol, o fată vă cere permisiunea să conducă echipa de intervenţie.
CRISTEA: E vorba chiar de tine?
JANA: De mine.
CRISTEA: De când te ştiu, Mincule, ai făcut greutăţi ministerului!
JANA: Dar sunt inginer, tovarăşe ministru! Şi intervenţia se face după un sistem al meu. după o metodă proprie.
CRISTEA (prins între Jana şi Teiu): Tu ce zici, Teiule?
TEIU: Nu zic nimic.
JANA (ministrului): E dreptul meu!
CRISTEA (mai departe, lui Teiu): Zice că-i dreptul ei!
JANA: Şi ar fi o nedreptate…
CRISTEA: Auzi, zice că e o nedreptate. Ce să-i răspund, Teiule? (Şi pentru că Teiu ridică din umeri, traducând.) Zice să-ţi răspund c-au mai rămas câteva… (Apoi, din nou lui Teiu, cu toată autoritatea ministrului.) Dar trebuie lichidate şi ele, Teiule! Asta nu-i un răspuns! (Şi-apoi, decisiv.) Notează! Ordin de zi: azi, 11 iunie, pentru prima oară în istoria petrolului…
TEIU (ultim protest): Tovarăşe ministru, gândiţi-vă…
CRISTEA: Dacă tovarăşul Cristea acceptă să lucreze sub conducerea ei, se aprobă! Semnat, ministru – Cristea. (Şi pentru că s-a apropiat şi Pandele.) A doua semnătură, adjunctul meu, Pandele!
TEIU: S-a înţeles, tovarăşe ministru!
CRISTEA: Şi spuneţi-i lui Cristea să plece îndată la sondă! Pandele să-l urmeze! (Apoi Janei) Şi nici şefa echipei să nu mai piardă vreme!
PANDELE (ca la o presimţire): Tovarăşe Cristea! Ne descurcăm singuri! Poate că n-ar fi nevoie…
CRISTEA: E dreptul ei. Pandele! Ea a găsit soluţia!
PANDELE: Dar o fată, acolo, e pentru prima oară…
CRISTEA: Fiecare lucru s-a întâmplat cândva prima oară.
PÂNDELE (lui Teiu): Măcar azi să mai fi fost dumneata. O singură dată. O zi.
TEIU: A zis ministrul că-s cam bătrân. Pandele…
PANDELE: Şi nu vei mai fi niciodată „acolo”?
TEIU: …şi c-ar fi nevoie de cineva şi „aici”… De cineva care a mai fost de multe ori „acolo”.
PANDELE: N-o opreşti?
TEIU: Dacă-mi dai voie să-i spun că tu mi-ai cerut-o… şi c-am oprit-o în numele tău… (Şi pentru că Pândele nu acceptă.) Hai, du-te… (Şi ca o încurajare.) „Ce s-ar face fetele…” (În timp ce Pândele şi Cristea dispar, un reflector ni-i readuce pentru câteva clipe pe Radu, revenind de la sondă, şi Nata.)
RADU: Îi văd, îi aud vorbind, şi nu pot înţelege de ce numai eu sunt neliniştit.
NATA: Toţi sunt… Nu toţi arată!
RADU: Şi dacă în realitate sunt siguri de ei şi nu se tem de nimeni şi nimic?
NATA: Ar fi puţin naiv… În cazul unei eventuale erupţii, responsabilitatea şi riscul rămân în primul rând ale lor!
RADU: La asta nu m-am gândit. Şi poate n-ar fi trebuit să mi-o spui… Nu trebuia s-o ştiu! (În colţul opus, continuă discuţia dintre Jana fi Teiu.)
TEIU (Janei, pregătită să plece): Nu pleca! Mai rămâi…
JANA: Când te rugam şi eu în urmă cu ani, nici nu voiai să auzi. Şi te răsteai la mine (imitându-l, probabil): „Noaptea asta, Mincule, mai am puţină treabă!”
TEIU: Şi, vezi să fii atentă!
JANA (cu înţelegere): S-au inversat rolurile…
TEIU: Şi când ai să ajungi la baraca de intervenţie, să suni de trei ori… Să ştiu c-ai ajuns.
JANA: Am să sun.
TEIU: Şi să-ţi aminteşti că odată, înaintea unei intervenţii, mi-ai scris aşa, o lozincă: „Eroismul înseamnă dăruirea vieţii pe parcursul unei întregi vieţi…”
JANA: Şi dumneata mi-ai spus, la plecare, că uneori oamenii îşi pot trăi viaţa într-o singură clipă.
TEIU: Asta a fost aşa… ca să râdem.
JANA: Şi din prag te-ai mai întors o dată.
TEIU: Asta a fost atunci, când ai plâns.
JANA: Şi m-ai tras de urechi (imitându-l): „De ce eşti copil, Jana Mincu? Cine n-ar voi să trăiască 1000 de ani? Şi să trăiască cu adevărat… şi să trăiască puţin, cât de puţin, chiar şi atunci când nu va mai fi? …”
FLORICEL: Orele 2.30! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracţie, 85 de atmosfere! (Jana va dispărea odată cu Floricel, nu mai înainte de a-l privi lung pe Radu, care s-a apropiat de Teiu.)
RADU: Presiunea a trecut şi de 85.
TEIU (simţindu-i agitaţia): Da, s-ar părea că a trecut!
RADU: Pentru dumneata, poate şi pentru alţii, amânarea intervenţiei ar fi legată de un risc.
TEIU: Şi-atunci? Ce-ai hotărât?
RADU: S-ar cuveni poate să renunţ la dreptul de a hotărî.
TEIU: Nu. Nici asta n-ai fi în stare. Nu eşti omu’ să renunţi! Şi nu e un simplu drept! Răspunzi pentru sondă!
RADU: Şi totuşi, nu mă pot hotărî! Taie-mă, spânzură-mă, dă-mă în judecată, intentează-mi proces!
TEIU: Nu un proces… Sau, nu unul obişnuit! Pentru că, de data asta, rechizitoriul va anticipa crima!
RADU: Dar e absurd. Acest Radu Andone, pe care dumneata vrei să-l judeci, a aplicat primul un nou sistem de foraj* a străbătut nesfârşite straturi de mame şi argile, a învins brecia…
TEIU: Nu, n-am învins-o cu totul.
RADU: Şi a avut doar neşansa ca. în ultimul moment, în mult aşteptata zi a primului său mare succes şi a festivităţii, să constate apariţia unor presiuni interioare!
TEIU: De aici şi începe rechizitoriul: s-a ajuns la 85 de atmosfere, şi asta la o coloană la care se ştie absolut precis că va ceda înainte de 100.
RADU: Dar presiunea se mai poate stabiliza. Chiar şi acum, în această clipă. S-ar putea să fie un fenomen limitat. Să intrăm în extracţie normală!
TEIU: E la fel de posibil şi contrariul: să crească!
RADU: Şi atunci?
TEIU: Eşti dator să alegi între cele două variante.
RADU: Ştiu: omorârea deliberată a sondei…
TEIU: Dar, omorârea înseamnă în acelaşi timp şi evitarea erupţiei, evitarea neprevăzutului.
RADU: Pentru mine echivalează ou o înfrângere: sistemul de foraj al lui Radu Andone s-ar dovedi prin aceasta falimentar! Ideile mele – se va spune – n-au dus la nimic! Înfrângere! Eşec!
TEIU: Un eşec temporar. După sistemul Janei. în două săptămâni intrăm în normal. Totul va fi în ordine.
RADU: Eu însă vreau să-mi joc cartea până în ultima clipă!
MARIA: Dar gândeşte-te, Radule!
RADU (Măriei): M-am gândit. Şi mă gândesc de mult. De pe vremea când mă invitai la serbările de sfârşit de an – tu ştii că n-am lipsit niciodată – şi aşteptam ca profesoara de muzică Maria Andone să treacă la pian, şi mă gândeam, ascultându-te, cât de mult te-a mistuit şi pe tine cândva, o pasiune, dacă ani la rând, în numele ei, ai continuat să-ţi rupi din orele de somn ore de repetiţii şi să transformi – în vis cel puţin – micile voastre festivităţi în marile tale recitaluri. Şi eram singurul om, care la sfârşit nu te aplaudam niciodată.
MARIA (disperată): Nu m-ai aplaudat?
RADU: Şi te compătimeam că ţi-a lipsit curajul de a fi perseverat, curajul marii verificări, curajul Ozanei!
MARIA: Radule…
RADU: De asta am tot amânat! De asta nici acum nu pot hotărî! Nu pot! Şi vreau verificarea! Cu orice risc! Până în ultima clipă! Singura care-mi poate spune cine sunt, cât pot şi ce merit…
TEIU: Dar am trecut de 85. Ne apropiem de 90. Şi asta, la o sondă la care, îţi repet, nu avem certitudinea că va rezista până la 100 şi unde nu-i vorba de succesul sau insuccesul unui recital. Alege!
RADU: De ce mi-ai spus să aleg?
TEIU: Nici într-un caz pentru a te speria. Erupţia, oricum, va fi prevenită. La primul simptom eruptiv, noi tot vom interveni. Dar amânând până în ultima clipă, dumneata ai acceptat totuşi un anumit risc: al întâmplării, al accidentului, al neprevăzutului. Şi aceasta, în numele unei aşa-zise afirmări a personalităţii umane, în numele orgoliului care ti se vrea satisfăcut. Al unei coroane de lauri! Alege! E ultima clipă când mai poţi să alegi!
MARIA: Poate am greşit şi noi, Radule? Poate am trecut prin viaţă prea uşor? Poate ar trebui să ne oprim o clipă şi să privim în urmă? (Se aude sunând de trei ori telefonul şi, pentru câteva clipe, apare imaginea Janei, de undeva, de foarte departe.)
TEIU (ca pentru sine): A ajuns la baracă… Ai grijă, Jana! Mi-ai promis.
JANA: „Cine n-ar voi să trăiască 1000 de ani? Şi să trăiască cu adevărat… şi să trăiască puţin, cât de puţin, chiar şi atunci când nu va mai fi? …” (Imaginea Janei dispare.)
RADU (lui Teiu): De ce mi-ai spus să aleg?
TEIU: M-ai întrebat cândva, ce înseamnă „cu” şi „fără” Radu Andone.
FLORICEL: Orele 3.00. Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracţie, 93 de atmosfere.
CORTINA.