PDF Anunnakki Versus Anunnakki de Aryana Havah

Un altfel de PREFAŢĂ

AMINTIRI DIN (I)REALITATEA IMEDIATĂ

Probabil că nu aş fi scris niciodată în stilul ce urmează această prefaţă. Sunt de peste trei decenii un cercetător asiduu al ufologiei (fenomenului OZN) şi sunt familiarizat cu ceea ce de regulă sunt numite teoriile ce ţin de SETI[1] şi CETI[2], de contactanţi, răpiri, întâlniri de diverse grade, crash-uri[3], războaie cosmice şi catastrofe mai mult sau mai puţin planetare[4] sau civilizaţionale.

Cunosc lucrările Aryanei Havah şi cu prilejuri anterioare mi-am exprimat pe larg părerile vizavi de ele, aşa că nu am să revin asupra subiectului ci am să încerc să-i dau prezentei prefeţe o notă de (i)realism prin faptele ipotetice totuşi pe care urmează să le descriu, de fapt am să fiu chiar în tema cărţii…

Totul a început printr-un telefon. Ce a urmat apoi fiecare dintre dumneavoastră, chiar şi eu putem avea ce păreri dorim…

Vreau să supun atenţiei un alt punct de vedere, legat de un fapt posibil (i)real dar cum veţi vedea greu de demonstrat. În economia faptelor ce urmează să le relatez aş dori să înţelegeţi că nu vreau să fiu partizanul niciunui punct de vedere, ci doar un narator cât de cât obiectiv al evenimentelor descrise.

Era o dimineaţă de iulie, soarele abia răsărise si datorită căldurii de peste noapte, nu putusem să dorm şi preferasem să navighez pe NET până în zori, când şi obosit şi toropit de căldură am adormit în fotoliu la birou în faţa calculatorului…

La un moment dat pe la 07.00–07.30 m-am trezit buimăcit de telefonul mobil care suna în neştire, multe apeluri de la acelaşi număr… Cineva sunase de multe ori şi insista.

Pentru a înţelege ceea ce urmează, am să vă spun că cel ce suna era un amic, ofiţer superior din armată, iar ca pregătire avea specializarea „trupe de comando”. Trecuse de câteva ori în ultimii ani prin iadul din Irak şi Afganistan, iar mai înainte avusese încă cel puţin alte cinci misiuni de luptă de durată prin Africa şi America Latină.

Îl cunosc foarte bine şi pentru mine este mai presus de orice bănuială de impostură, pe care cred că a-ţi încerca-o, legat de istorisirea ce urmează… Mai mult, nu este un fan al science-ficton-ului sau al ozenisticii. Dar există şi un dar…

Intrând în subiect, trebuie să spun că în dimineaţa cu pricina amicul meu venea dintr-un scurt concediu de şapte zile ce-l făcuse la munte, solitar cu cortul undeva prin Retezat. La apropierea de Bucureşti maşina i-a semnalizat printr-un senzor că mai avea benzină pentru doar câţiva zeci de kilometri, deci s-a orientat spre cea mai apropiată benzinărie.

Conform relatării, fiind ora 05.00–05.10, la benzinărie nu mai era nimeni altcineva care alimenta, ci undeva lateral doar un Hummer kaki cu gemuri fumurii „torcea” cu motorul pornit, dar în jur nu era nimeni.

După ce a alimentat, a plătit şi s-a îndreptat spre maşina sa, un „tout terrain” pentru reluarea călătoriei. Dar atunci a observat că uşa din dreptul şoferului de la Hummer era deschisă şi pe scaun stătea un, să-i spunem, „individ” în cizme, dar care nu avea haine ci era în totalitate acoperii de solzi verzi exact ca un crocodil iar pe cap avea un fel de creastă ca o şopârlă… „Individul”, să-i spunem aşa, l-a observat, nu s-a sinchisit cu nimic, s-a dat jos din maşină l-a privit, a scos nişte sunete ascuţite către cineva din maşină, părea iritat s-a urcat şi a demarat în trombă…

Cât timp amicul meu l-a privit, a apreciat că avea 1,90–2,00 metri înălţime şi avea ochii galbeni, cu pupile verticale ca de pisică. În mod ciudat maşina nu avea număr de înmatriculare, nici pe faţă, nici pe spate.

Contrariat, a căutat să vadă dacă mai fusese martor cineva la eveniment, dar a constatat că era singur în parcarea staţiei de benzină. Observând că la intrare era o cameră video, l-a întrebat pe cel ce vindea la staţie dacă funcţiona, dar acesta a răspuns în doi peri că aceea camera video este doar… „de decor”!!

Trecând de momentul de „perplexitate” s-a gândit că ar putea fi vorba de o farsă, bine regizată şi şi-a reluat drumul.

Cred că sunteţi de acord cu mine că omul nostru era totuşi frământat de contradictoriul sau să-i spunem stranietatea întâmplării.

Pentru că lucrurile nu s-au oprit aici; după câţiva kilometri a văzut acelaşi Hummer tras pe dreapta cu toate patru uşi deschise şi la câţiva metri de maşină, pe câmp de data aceasta, erau doi aşa-zişi indivizi, de culoare verde închis, ce păreau că se ceartă sau discută ceva foarte aprins.

Unul dintre ei părea mai înalt cu 10–15 centimetri decât celălalt şi nu avea cizme în picioarele a căror labă semăna cu cea de şopârlă când păşea, dar avea şi un fel de… coadă!

Pe şosea treceau multe camioane în ambele sensuri, ai căror şoferi făceau semne spre „creaturi” dar nu a oprit nimeni. Cei doi au părut total nestingheriţi când amicul meu i-a fotografiat cu telefonul mobil.

După câteva minute (3–5 minute) conform relatării, cei doi s-au suit calmi în Hummer, au întors spre sensul contrar celui de venire spre Bucureşti şi cu o viteză uluitoare au dispărut în trombă iscând o adevărată panică pe şosea şi zeci de înjurături ale celorlalţi participanţi la trafic.

Amicul nostru a revăzut fotografiile de pe telefonul mobil şi a pornii glonţ spre Bucureşti cu gândul să vină la mine pentru a ne sfătui ce facem cu fotografiile care erau uluitoare.

Partea tragică a poveştii este că la momentul ajungerii la mine telefonul arăta clar că se făcuseră 11 fotografii doar în locul pozelor ecranul rămânea verde la listarea fotografiilor. Ecranul era verde şi… atât. Nici o imagine!

Am fost împreună cu el la reprezentanţa firmei ce asigura service-ul telefonului dar singurul răspuns a fost că a fost fotografiată o sursă de lumină foarte puternică de… culoare verde! Nu am putut recompune nimic din ceea ce a fost fotografiat.

Nu vreau să spun nimic despre cele ce au urmat momentului marii dezamăgiri, dar pot să vă spun că timp de două săptămâni am ascultat povestea de zeci de ori, am căutat alţi martori, dar totul a fost marcat de un eşec total.

Amicul meu este la această oră undeva pe un teatru de operaţii militare şi, probabil, că între două ambuscade se mai gândeşte şi acum la întâmplarea ciudată pe care a trăit-o, foarte ciudat în mod singur şi fără puterea de a o dovedi material.

Un lucru este sigur, trăim într-o lume pe care numai credem că o cunoaştem, avem o vagă impresie că suntem stăpânii ei, când de fapt cred că suntem nişte subchiriaşi în tranzit pe o planetă care nu ne-a aparţinut niciodată şi unde de fapt nici nu ştim care ne este menirea…

La softul care ne conduce ar fi interesant de ştiut la cine este butonul „Delete” sau măcar cel „On” şi „Off”.

Dar, stimaţi cititori, această relatare este doar „jurnalul” filmului ce vi l-a pregătit Aryana Havah în această carte, care este deosebit de incitantă şi unică în mesajul ce îl transmite!

Dr. Emil Străinu,

Directorul Centrului de Studii şi Cercetări Psihotronice şi Ufologice

emilstrufo@gmail.com