Zecharia Sitchin a fost un scriitor american. El a afirmat că ar fi tradus o parte din tăblițele sumeriene care promovează o explicație a originii omului ce implică venirea unor călători din spațiu numiți annunaki. Aceștia ar fi colonizat pământul și ar fi creat omul, explicând ceea ce știința numea „veriga lipsă”. Sitchin atribuie rasei Anunnaki crearea culturii sumeriene antice precum și a celorlalte popoare. Pretinde că acești annunaki ar fi o rasă de extratereștri de pe o planetă ipotetică, dincolo de planeta Neptun, numită Nibiru, pe care o consideră a fi situată pe o orbită alungită, rotația ei fiind de aproximativ 3600 de ani. El afirmă că mitologia sumeriană reflectă acest punct de vedere, precum și originile noastre ca specie.
Sursa primară pentru versetele biblice din Vechiul Testament, pe care le-am utilizat în această carte, este textul original evreiesc. Trebuie spus de la bun început că toate traducerile consultate principalele fiind menţionate la sfârşitul cărţii sunt doar atât, simple traduceri sau interpretări. Ceea ce contează pentru concluzia finală este ce spune originalul.
Pentru versiunea finală, cea care este utilizată în cartea de faţă, am comparat traducerile pe care le-am avut la îndemână şi apoi cu textul original, utilizând şi textele/poveştile sumeriene şi acadiene asemănătoare, pentru a obţine ceea ce eu consider a fi cea mai fidelă variantă.
Analiza textelor sumeriene, asiriene, babiloniene şi hitite a angajat o armata întreagă de savanţi, timp de mai bine de un secol. Descifrarea scrisului şi a limbii a fost urmată de transcriere, transliteratic şi abia apoi de traducere. în multe cazuri, am putut alege între diferitele traduceri şi interpretări numai verificând unele mult anterioare. în alte cazuri, cercetările moderne au fost cele care au adus o lumină nouă asupra variantelor mai vechi.
Deci lista textelor Orientului Antic care apare la sfârşitul acestei cărţi conţine atât versiunile cele mai vechi, cât şi pe cele mai noi, alături de o lista a puDiicaţinor stununce in care au fost publicate cele mai interesante contribuţii la înţelegerea acestor texte.
Autorul
Toţi oamenii din vechime credeau în zei care au coborât pe Pământ şi care se vor ridica la ceruri după ce îşi vor încheia menirea. Dar nu a fost acordată niciodată credibilitate acestor texte, fiind taxate de oamenii de ştiinţă, încă de la început, ca fiind doar legende.
Scrierile Orientului antic, incluzând aici şi numeroase texte astronomice, vorbesc în mod explicit despre o planetă de pe care au venit pe Pământ aceşti astronauţi sau „zei". Totuşi, când oamenii de ştiinţă au descoperit, descifrat şi transcris o listă antică a corpurilor cereşti, planeta Pluto nu fusese încă descoperită (ea a fost localizată abia în 1930). Cum să accepte ei atunci dovada existenţei a încă unui membru al sistemului nostru solar? Dar acum noi, care la fel ca cei din vechime, cunoaştem că mai există planete şi după Saturn, de ce să nu acceptăm antica dovadă a existenţei celei de-a douăsprezecea planete?
Pe măsură ce ne aventurăm în spaţiu, o privire proaspătă şi o acceptare a vechilor scripturi este mai mult decât actuală. Acum, că astronauţii noştri au aterizat pe Lună, iar navele noastre spaţiale teleghidate explorează şi alte planete, nu mai este chiar atât de imposibil de crezut că o altă civilizaţie, de pe o altă planetă, mult mai avansată decât a noastră, a fost capabilă să-şi trimită astronauţii pe Pământ, cândva, în trecut. Intr-adevăr, o serie de scriitori au speculat ideea că unele monumente antice, cum ar fi piramidele sau sculpturile gigantice, trebuie să fi fost făcute de reprezentanţii unei alte civilizaţii, mult mai avansate, care au vizitat planeta noastră căci, cu siguranţă, cum ar fi putut poseda omul primitiv tehnologia necesară realizării unor astfel de construcţii ? Cum se face, ca să dau alt exemplu, că civilizaţia din Sumer a părut să înflorească brusc fara nici un precursor acum 6000 de ani ?
Dar, deoarece aceşti scriitori n-au reuşit, în general, să arate când, cum şi, mai presus de toate, de unde au venit aceşti astronauţi din vechime, întrebările lor provocatoare rămân pure speculaţii. A fost nevoie de treizeci de ani de cercetări, de întoarcere la sursele antice, de acceptare a acestora ad litteram, pentru a crea în mintea mea un scenariu coerent şi plauzibil al evenimentelor din vechime. A Douăsprezecea Planetă îşi propune deci să ofere cititorului o poveste care să răspundă la întrebările de mai sus. Dovezile aduse de mine consistă, în primul rând, chiar din înseşi textele şi desenele antice.
Am încercat în această carte să descifrez o cosmogonie sofisticată care explică, poate la fel de bine ca şi teoriile ştiinţifice moderne, cum s-ar fi putut forma sistemul nostru solar : o planetă invadatoare a fost prinsă pe orbita solară, iar Pământul şi alte părţi ale sistemului solar au fost create.
Dovezile prezentate de mine includ şi o hartă celestă a unui zbor spaţial către Pământ de pe această planetă, a douăsprezecea. A urmat apoi dramatica înfiinţare a primelor colonii pământeşti ale nefilimilor. Sunt date chiar şi numele liderilor lor, sunt descrise sentimentele lor: iubirea, gelozia, acumulările şi luptele lor, este explicată natura lor „nemuritoare".
Dar, mai presus de toate, A Douăsprezecea Planetă îşi propune să descopere succesiunea evenimentelor care au dus la facerea omului şi metodele avansate prin care acest lucru a fost înfăptuit.
Ea sugerează complicata legătură care există între om şi „zeii" lui şi aruncă o nouă lumină asupra semnificaţiei unor evenimente, asupra Grădinii Edenului, Turnului Babel , asupra Potopului. Şi, omul îmbogăţit biologic şi material de cei care l-au făcut sfârşeşte prin a-şi alunga zeii. Această carte susţine că nu suntem singuri în sistemul nostru solar. Mai degrabă măreşte decât scade credinţa într-o putere supranaturală, pentru că, dacă nefilimii au creat omul pe Pământ, ei nu au făcut decât să îndeplinească un mult mai vast Plan Universal.
