PDF Trisorul de Edgar Wallace carti politiste autori straini

1

Trăiau cîndva un antrenor neînsemnat de cai de curse şi un jocheu care ajunseseră într-o mare încurcătură. Un alt personaj implicat în istoria asta era un agent de pariuri cu o reputaţie dubioasă. Scandalul s-a iscat în jurul unui cal, numit Ectis, favoritul cupei Royal Hunt. Atît jocheul cît şi antrenorul erau deja suspectaţi; erau pe punctul de a primi avertisment şi de a fi excluşi de  la curse aşa încît nu-şi mai puteau permite nici un risc.

Disputa era dacă să menţină calul în starea în care se găsea şi să-l antreneze ca de obicei, sau, cum sugera jocheul, să elimine orice risc printr-o doză mică de drog dată calului înainte de cursă. Amîndoi se puteau aştepta la complicaţii şi neplăceri; dacă lăsau în pace calul, jo­cheul ar fi fost cel învinuit, iar dacă administratorii ar fi bănuit că animalul fusese „doftoricit” şi era verificat, antrenorul ar fi fost, mai mult ca sigur, îndepărtat de la curse cu violenţă.

În cele din urmă, antrenorul şi-a ales propria va­riantă. Ectis urma să fie scos în cursă „descoperit”. Agen­tul de pariuri care le făcea jocul a făcut publicitate calu­lui aducîndu-l din situaţia de favorit în poziţia a doua, a treia, apoi a fost lăsat în voia sorţii pînă cînd a ajuns la cota 100 la 6.

— Nu mai înţeleg nimic, îi spuse antrenorul proprie­tarului cu o zi înaintea cursei. Calului nu i-a mers mai bine nicicînd d-le Braid.

Dl Braid trăgea îngîndurat dintr-un trabuc şi ochii lui negri îl fixau pe antrenorul cel scund cu chip zbîrcit. Era nou „în horă” — cel puţin în Anglia — un om co­mod, docil şi foarte bogat. Nu avea amici printre cei de la curse şi oamenii experimentaţi în acest domeniu îi ur­măreau cu multă curiozitate figura suplă cu păr negru, încărunţit pe alocuri şi cu o faţă prelungă, palidă. Fără să îl compătimească, aceştia îşi exprimau regretul că o „moacă” atît de valoroasă a căzut pe mîinile lui Lingford, antrenorul, şi ale inconştientului său partener Joe Brille, jocheul.

Dar Braid nu avea nici un motiv aparent să-şi plîngă de milă. Avea o căsuţă drăguţă la Ascot unde locuia singur chiar şi în timpul săptămînii, dar se simţea bine în singurătate. Îl puteai vedea în anumite societăţi fumîndu-şi distant ţigara, privind în gol. El paria rar şi pe sume modeste; nu-l contrazicea pe antrenor şi nu îl ur­mărea pe jocheu. Aveai impresia că era sătul de cursele de cai.

— Probabil, spuse el tărăgănat cînd antrenorul ter­mină, probabil agenţii îşi închipuie altceva.

— Aşa-i, d-le — ei cred că Denford Boy este o cer­titudine.

Lingford regreta chiar că nu-l putea conduce pe Ectis spre victorie — ar fi făcut o avere. Dar el îi datora o groază de bani agentului care publicita calul şi ar fi însemnat ca acesta să piardă mai mult de două mii.

Cu o oră înainte da începerea alergării în cupa Royal Hunt, Anthony Braid îl luă deoparte pe antreno­rul său.

— Calului meu i-a cam scăzut cota, remarcă el.

Lingford observase şi el acest lucru.

— Da, domnule — cineva a pariat pe el în tot ţinutul.

Şi pe Lingford îl deranja „chestia” asta deoarece în dimineaţa aceea agentul de pariuri implicat îl acuzase de înşelătorie,

— Da, zise Tony Braid, cu vocea lui gravă. Eu am pariat pe el prin toată ţara! Sînt pe punctul de a cîştiga treizeci da mii de lire.

— Chiar, domnule?

Antrenorul se simţi uşurat. La început crezuse că era vorba de un complice de-al lui Brille şi că jocheul îl înşelase şi pe el.

— Ei bine, veţi avea răsplata banilor cheltuiţi. Brille zice că...

— Nu mă interesează ce zice Brille, spuse proprieta­rul încet. Nu el va alerga. Am adus un jocheu din Franţa! Şi, domnule Lingford, mi-am schimbat şi antrenorul. Per­sonal i-am predat calul domnului Sandford de vreo oră şi dacă te apropii de el, te dau pe mîna administratorilor. Pot să-ţi dau un ultim sfat?

Uimit, antrenorul nu reuşi să-i dea răspuns.

— Sfaturile mele, spuse Anthony Braid, sînt de fapt două. Unu: du-te în arenă şi pariază pe Ectis. Vei cîştiga destul ca să-ţi ajungă tot restul vieţii, deoarece nu cred că vei mai antrena vreun cal vreodată, şi doi: să nu încerci niciodată să-i înşeli pe cei „licenţiaţi” la bursa din Johannesburg. La revedere!

Ectis cîştigă cu trei lungimi, iar dl. Anthony Braid dobîndi un nou pseudonim în rîndul gloatei rău famate de la curse. El care fusese cunoscut drept „Tipul” şi „Figura” (nume de altfel sinonime) va fi numit „Trişorul”. Şi numele ăsta îi venea ca turnat. El îi fusese aruncat într-o zi, în biroul său din City, cînd reuşise să-l „prindă” pe Aaron Trosky, de la Societatea pe Acţiuni Trosky cu considerabila sumă de cincizeci de mii. Nu e mai puţin adevărat că şi Trosky, în virtutea credulităţii lui naive, încercase să-l „prindă” pe dl. Anthony Braid cu o sumă mai mare, într-o afacere de drepturi în exploatarea mi­nieră, dar asta nu avea nici o importanţă.

— Eşti un Trişor, nimic altceva, hohoti Aaron cu vocea  sugrumată. Aşa ţi se spune şi asta eşti!

— Ieşi şi închide uşa, îi zise Anthony.

Nepotolit după experienţa lui Trosky, un oarecare Felix  Fenervy îi făcu Trişorului o propunere în domeniul ex­ploatării platinei. Se credea foarte isteţ. Anthony examină hărţile, citi raportul destul de incomplet ce fusese întoc­mit de inginerii firmei (ei nu ar fi putut să-l înşele nici măcar pe un funcţionăraş de pe strada Commissioner) şi îl invită pe domnul Fenervy la masă. Anthony avea şi el o propunere în afacerea cu platina, o fîşie de pămînt secătuit din Rhodesia de Nord. De ce să nu unim cele două teritorii şi să formăm trustul „Consolidated Platinum”, sugeră blajin Tony. Vom obţine astfel profit integral din ambele fundaţii. Ideea îl înfierbîntă pe Fenervy. Dimineaţa următoare îi plăti „victimei” sale suma de douăzeci şi trei de mii de lire direct în bancă, fiind sigur că va scoate bani buni.

Acestea se puteau spune despre Anthony Braid, omul a cărui bogăţie nu o putea evalua nimeni în afară de bancherul lui, pînă în dimineaţa în care veni în vizită la cel ce avea să-i închidă uşa în nas; cel pe care Anthony îl iubea, dar care nu ţinea la el, ba dimpotrivă, prezenţa lui îl irita. Faptul că Tony Braid îl plăcea sau nu pe Lordul Frensham era mai puţin important, oricum sentiinentele lui se îndreptau spre un alt membru al familiei. Lipsa de bunăvoinţă a Lordului Frensham sau ura lui Julian Reef îl lăsau total indiferent.

— Anthony Braid, domnule, îl anunţă majordomul.

Lordul Frensham se rezemă de spătarul fotoliului masiv, din spatele biroului său, îşi trecu degetele tremurînde prin părul bogat, cenuşiu şi se încruntă.