Capitolul I
Soarta şi un Spanz de mare viteză l-au adus pe Andrew Macleod în împrejurimile Beverley-ului. Oraşul propriu-zis se află la capătul unui lanţ muntos şerpuitor şi nu are nici o justificare aparentă pentru existenţa sa ori pentru mijloacele de trai. Totuşi, datorită unor motive stranii, populaţia din Beverley nu murea de foame şi micile şi ciudatele magazine care formau singura sa stradă, largă şi adumbrită de copaci, aveau o înfăţişare prosperă. Dar aceasta nu se datora suburbiei aristocratice, întrucît cei din Beverley Green se aprovizionau de la marile magazine din alte zone şi veneau la oraş numai pentru acele produse care fuseseră omise de pe comandă.
Andy îşi parcă maşina sa cu capotă alungită în faţa oficiului poştal şi pătrunse în clădire. Peste cinci minute flecărea cu funcţionarul de la ghişeu, şi subiectul conversaţiei lor era Allison John Wicker, alias Scottie-Ochelaristul datorită obiceiului de a purta ochelari. Scottie era unul din puţinii oameni din branşa lui, căruia îi plăcea să se plimbe. Cînd directorul consiliului de administraţie al Sindicatului Diamantelor a venit într-o luni de dimineaţă la birou şi a aflat că cineva l-a scutit de plictiseala de a deschide seiful antifurt şi antifoc, prin folosirea unui suflai cu flacără oxiacetilenică, pentru Andy era tot atît de clar că isprava era opera lui Scottie, ca şi cum acesta ar fi lăsat o chitanţă pentru cele şapte pachete cu pietre pe care le luase. Gările şi porturile de îmbarcare au fost dintr-o dată inundate cu pichete de poliţie, hotelurile — controlate şi toate comisariatele de poliţie — avertizate.
Andy Macleod, ce-şi petrecea concediul cu o undiţă şi o mulţime de cărţi pe care nu avusese timp să le citească în cursul anului, a fost rechemat de la distracţie pentru a organiza urmărirea.
Pornise în viaţă ca dr. Macleod, criminalist practician la Departamentul Poliţiei, şi a fost antrenat în profesiunea de „prinzător de hoţi”, fară a şti exact cum s-a întîmplat.
Oficial, era încă medic criminalist, un om chemat în boxa martorilor spre a atesta cauza morţii victimei; neoficial, deşi toţi i se adresau cu „domnule”, el era „Andy” şi pentru cel mai tînăr poliţist care bătea străzile.
— A trecut prin Panton Mills acum trei zile, într-un tur turistic. Sînt aproape sigur că a fost Scottie,spuse el. Eu răspund de tot teritoriul de aici pînă la Three Lakes. Poliţia locală jură că tipul nu a apărut pe lîngă Bevearly, ceea ce înseamnă că trebuie să petreacă sub nasul lor. Sînt inteligenţi; m-au întrebat dacă a făcut ceva rău, pe cînd ştiau de o săptămînă descrierea completă a furtului dar şi a lui Scottie.
O fată intră în oficiul poştal în momentul respectiv. Privind razant prin peretele de sticlă al cabinei telefonice, Andy o zări cu admiraţie. Atractivă, drăguţă, frumoasă? Bărbaţilor le plac femeile în costume taillor cu croială dreaptă. Era destul de înaltă pentru o femeie, suplă, dar nu slabă.
— Da, aşa-i, răspunse mecanic şefului său, cu ochii aţintiţi la fată.
Ea îşi ridică mîna, şi el văzu că are un inel pe inelar; un inel de aur cu smaralde micuţe, sau poate că sînt safire — nu, erau într-adevăr smaralde; le prinse sclipirea verzuie ca marea.
Deschise uşa cabinei un inch[1], după ce transmisese partea cea mai secretă a raportului său şi, cu o ureche liberă, a prins murmurul vocii fetei. „Mai mult decît drăguţă!”, a decis, admirîndu-i profilul.
Apoi s-a întîmplat un lucru ciudat. Fata trebuie să-l fi studiat în timp ce el nu o observa. Este posibil ca ea să fi întrebat cine era tipul; probabil că bătrînul şi guralivul diriginte de poştă, căruia Andy îi arătase legitimaţia spre a-i facilita convorbirea, să-i fi oferit informaţii. Andy a auzit pronunţîndu-se cuvîntul „detectiv”. De unde stătea, avea o vedere clară asupra figurii ei.
„Detectiv!” — fata mai mult şoptise cuvîntul, dar Andy l-a auzit — şi a văzut cum mîinile ei se prinseră de marginea tejghelei şi roşeaţa îi fugi din obraji, lăsîndu-i de un alb cadaveric. Chiar buzele şi-au schimbat culoarea într-un mod ciudat.
Atît de absorbit şi de surprins a fost de asta, încît îndepărtă receptorul de la ureche, şi în momentul acela fata se întoarse, iar privirile li se întîlniră. Frică, panică, teroare se citea în acei ochi. În timp ce o fixa cu gura căscată, avu senzaţia că se află în faţa unei fiinţe hăituite şi torturate. Ochii ei îl părăsiră şi fata bîjbîi după mărunţişul pe care bătrînul îl pusese pe tejghea, mîinile tremurîndu-i atît de tare, încît cu greu prinse monedele în palma căuş şi ieşi din clădire în cea mai mare grabă.
Nerealizînd că la celălalt capăt al firului un ofiţer de poliţie nedumerit bătea în furcă insistent, exprimîndu-se într-un mod foarte original, Andy agăţă receptorul negru şi trecu în sală.
— Cine era doamna? întrebă el în timp ce plătea comanda telefonică.
— Aceea, domnule? A, era domnişoara Nelson, din Green — Beverley Green, de dincolo de dealuri. Minunat loc, ar trebui să-l vedeţi. O mulţime de oameni bogaţi locuiesc acolo. Domnul Boyd Salter, aţi auzit de el? Şi domnul Merrivan, un om bogat, deşi cam zgîrcit, şi, oh, o groază de granguri. Este un gen de — cum denumiţi dumneavoastră? — un oraş-grădină, asta este; cîteva din cele mai mari case din ţinut. Familia domnului Nelson locuieşte acolo de mulţi ani, dinainte de a exista un oraş-grădină în acel loc. Mi-amintesc de bunicul său; era un bărbat pe cinste.
Dirigintele era pregătit să ofere biografii detaliate despre persoanele favorite care locuiau în Beverley Green, dar Andy era nerăbdător să o mai vadă o dată, în treacăt, pe fată şi scurtă discuţia.
El o zări coborînd grăbită panta drumului şi ghici că se îndrepta spre gară.
[1] Unitate de măsură englezească, egală cu 2,54 cm.
