CUPRINS:
CUVÂNT INTRODUCTIV: actualitatea temei; delimitări: paradigma cunoaştere -înţelegere: între psihometrie şi psihodiagnoză clinică, între nomofetic şi ideografic 12
I. PROBLEME DE CONSTRUCŢIE A CHESTIONARELOR DE PERSONALITATE 16
1. Dimensiuni ale personalităţii vs. Structuri ale personalităţii abordabile prin chestionare 16
1.1. Modelări teoretice actuale privind dimensiunile de personalitate 16
Cei cinci superfactori: „Big Five” 18
Modelul şi teoria „Costa & McCrae” privind evaluarea personalităţii prin cei cinci superfactori 25
1.2. Modelări teoretice contemporane privind tipuri preferenţiale de personalitate 31
1.3. Modelări cognitiviste în definirea personalităţii: constructele personale şi stilurile apreciative 38
2. Cerinfe fundamentale în construirea $i experimentarea unui chestionar de personalitate 44
Principale limite şi dificultăţi intrinseci măsurării personalităţii prin chestionare 44
Cerinţe generale şi etape generale 47
3. Probleme privind strategiile de construire a chestionarelor de personalitate 51
Metoda raţională 51
Metoda empirică 53
Metoda analizei factoriale 56
4. Probleme privind modalităţile de construire a iternilor chestionarelor de personalitate 58
4.1. Strategii generale de construire a îtemilor. Problema limbajului 60
Relaţia item – trăsătură: 69
Caracteristici de suprafaţă ale itemilor 72
Caracteristici semantice ale itemilor 76
Cerinţe psihometrice 78
5. Note bibliografice 80
II. CHESTIONARELE DE TIP 'BIG FIVE*
— CEI CINCI SUPERFACTORI 90
1. Strategia de construire pornind de I? Specificul lingvistic 90
Superfactorii personalităţii şl faţetele acestora 99
Date de cercetare privind legătura dintre Big Five şi superfactorii motivaţional! 113
4. Date de cercetare privind semnificaţia superfactorilor personalităţii în raport de sindroameie clinice 116
5. Abordări structurale: modelele de tip circumplex 120
6. Prezentarea inventarelor de personalitate.
Costa & McCrae, NEO Pl-R, NEO FFP şi corelatele ACL „ 127
Cercetările româneşti 130
Note bibliografice 133
III. INVENTARUL DE PERSONAUTATE.
CALIFORNIA – H. GOUGH 139
1. Date despre construcţia testului: concepţia lui Gough privind evaluarea personalităţii 140
2. Prezentarea variantei C. P. I. 1972145
2.1. Cele 18 dimensiuni ale personalităţii „normale”: conţinuturi şi atribute 145
Interpretarea datelor: validarea profilului 160
Strategii în interpretarea corelativă a dimensiunilor relevante ale C. P. I. 170
Studii privind predicţia pentru consiliere educaţionala şi vocaţională 177
Studii privind obţinerea datelor pentru scalele abreviate M. M. P. I. 180
Date despre varianta 1987 ţi modelul cuboid 182
Note bibliografice 192
IV. INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA 19Â
1. Istoric: primul chestionar clinic bazat pe sindroame nosologice şi validări clinice 197
Semnificaţia scalelor de validare a profilului 198
Semnificaţia scalelor clinice 202
Limite în interpretarea datelor 208
Date despre modelui M. M. P. I II 209
Note bibliografice 213
V. CHESTIONARE DE PERSONALITATE CONSTRUITE DE R. B. CATTELL 215
1. Concepţia Iui Catfell privind dezvoltarea personalităţii şi dimensiunile acesteia; tipuri de probe psihologice 215
2. Chestionarul „16 Factori Primari” – 16 P. F. 224
2.1. Prezentarea celor 16 factori primari şi a celor 4 factori secundari 226
2.2. Modalitatea de calcul a factorilor secundari 243
2.3. Denumirea factorilor şi interpretarea caracteristicilor trăsăturilor semnificative pentru comportamentul persoanei 244
3. Chestionarul de personalitate pentru adolescenţi – H. S. P. Q 246
3.1. Sinteze ale cercetărilor axate pe dimensiunile personalităţii în adolescentă şi devenirea lor 248
3.2. Prezentarea celor 14 factori primari şt a celor 3 factori secundari ai perioadei adolescentei şi interpretarea caracteristicilor semnificative pentru comportamentul persoanei 255
4. Chestionarul Cattell privind nivelul anxietăţii – C 262
Anxietate aparentă şi anxietate voalată 263
Date privind importanta sexului şi vârstei subiectului în interpretarea nivelului de anxietate 263
4.3. Prezentarea factorului „Anxietate” şi a faţetelor abordate de chestionar 264
5. Testul factorului F 267
Definirea factorului F; modalităţi de structurare a probei; tipuri de sarcini 269
Utilitatea testului 270
6. Note bibliografice 272
VI. CHESTIONARE CONSTRUITE DE HJ. EYSENCK & Co 274
1. Concepţia lui Eysenck asupra personalităţii şi a măsurării acesteia 275
2. Qei 3 superfactori ai personalităţii: conţinuturi şi cercetări experimentale 280
3. Date privind Inventarul de Personalitate Eysenck – E. P. I, şi Chestionarul de Personalitate Eysenc – E. P. Q. 286
4. Note bibliografice 292
VII. INDICATORUL DE TIPOLOGIE MYERS-BRIGGS PRIVIND STILURILE APRECIATIVE -M. B. T. I.; formeleG&F 294
Prezentarea celor 16 structuri tipologice 296
Modalităţi de utilizare în consilierea educaţională, vocaţional şi maritală 315
Alte teste: prezentarea succintă a Inventarului de personalitate Stnger-Loomis
— S. L. I. P. (8 moduri cognitive ale personalităţii şi interacţiuni posibile] 323
4. Note bibliografice 331
VII. ALTE CHESTIONARE – INVENTARE DE.
PERSONALITATE: PREZENTARE SUCCINTĂ 333
1. Chestionarul de nevrozism şi psihopatie Pichot
— P. N. P.: dimensiuni şi specificul interpretării 334
Indexul Corneli – CI: dimensiuni şi interpretare 336
Chestionarul Woodworth-Mathews – WMPDS: dimensiuni şi interpretare 338
Chestionarul de personalitate Guilford-Zimmerman – GZTS: dimensiuni şi interpretare 340
5. Chestionarul de temperament Strelau – STI R; dimensiuni şi interpretare 342
Chestionarul de tendinţe accentuate Schmiescheck: dimensiuni şi interpretare 347
Chestionarul de personalitate Freiburg: dimensiuni şi interpretare 348
Indexul de adaptare şi valori Bills: imaginea de sine, acceptarea de sine, eu! Ideal şi discrepanta dintre ele ' 351
9. Chestionare şi indexuri clinice pentru adolescenţi 354
Chestionare şi indexuri clinice pentru problemele de cuplu 357
Chestionare clinice privind interelafionarea în famiiie 359
12. Note bibliografice 361
ANEXE: Extrase din unele probe prezentate 363
CUVÂNT INTRODUCTIV.
Nu dorim să încheiem acest prim volum privind evaluarea personalităţii prin chestionarele specifice fără a întemeia necesitatea scrierii acestei cârti nu numai pe lipsa materialului documentar de referinţă, sau a unei lucrări de specialitate similare privind transformările şi direcţiile actuale, cât pe nevoia de autocunoaştere tot mai acută a omului contemporan.
Secolul XX a reprezentat un triumf al ştiinţei aplecate spre cunoaşterea realului exterior fiinţei umane. Secolui XXI va trebui să compenseze printr-o egală preocupare pentru cunoaşterea realităţii interioare, a psihicului uman, a structurilor profunde, a dinamicii, a sensurilor formative. Acest lucru cu atât mai mult cu cât, dacă vrem să stăpânim răul din lume, distrugerea şi haosul social, pasul va fi spre cunoaşterea şi înstăpânirea distrugerii şi haosului propriu – spre responsabilitatea profundă a gesturilor şi acţiunilor proprii asumate conştient.
Dacă astăzi, omul obişnuit ştie din ce în ce mai mult despre felul cum este alcătuit şi funcţionează corpul uman, ştie însă foarte pufin despre propriul psihic; liberul arbitru, visul emancipării individului de sub tutela naturii, se dovedeşte, examinat îndeaproape, o himeră. Nu noi suntem adevăraţii stăpâni ai comportamentului, deciziilor, reacţiilor, chiar gândurilor noastre.
Si nici măcar nu este cineva din exteriorul nostru acel pe care să îl putem învinui sau ruga. Mult din ceea ce facem, suntem, decidem, gândim, visăm tine de interiorul profund al fiinţei noastre, de forţele uriaşe ale realităţii psihice,! A fel de uriaşe precum cele care tin laolată structura atomului într-o entitate.
Mai aSes din acesta perspectivă privite lucrurile observaţia unora dintre gânditorii cei mai sceptici ai acestui secol îşi dezvăluie întreaga semnificaţie – dacă va fi să mai existăm, secolul ce vine va trebui să fie un seco! Al fiinţei noastre profunde, al transcendentei. Un secol în care omul va fi responsabil de sine, sau nu va mai fi de loc. Un secol în care vom căuta temeiul fiinţării în acel imago dei din noi înşine, renunţând I? Himera egocentrismului pentru a putea da curs şi sens potentelor creative într-un mod constructiv şi armonic pentru realitatea din jur.
Jung încă din 1956 în „Şinele descoperit” vorbeşte de modul paradoxal, „dubla gândire” prin care trebuie să lucreze mintea omului de ştiinţă dacă doreşte să înţeleagă ceva din realitatea psihismului uman. Pe de o parte intervine cunoaşterea asigurată prin educaţia ştiinţifică, care se bazează în principal pe adevărul statistic furnizând o imagine raţională şi realistă a lumii, imagine în care individul concret apare ca un fenomen marginal fără a juca un rol decisiv. Pe de altă parte, concomitent, va trebui să intervină în judecată al doilea tip de gândire, diametral opus, care porneşte de I? Situarea individului în centrul cunoaşterii, „dat existenţial iraţional, care este adevăratul purtător al realităţii, omul concret opus omului „normal”. C? Psihodiagnostician, mai ales utilizând datele obţinute prin instrumente de evaluare cuantificabile precum chestionarele de personalitate, este dificil, dar absolut necesar, să-fi asunni responsabilitatea de a vedea dincolo de informaţiile normalizate modul cum acestea sunt integrabile în ecuaţia personală a omului viu pe care îl ai în fafă. Sä ai în aceiaşi timp o limpede gândire analitică şi o intuiţie sintetica privind aspectele dinamice specifice persoanei.
Psihodiagnoza este un pas. Mărimea reală a acestui pas, modul cum putem să cunoaştem pentru a ajunge I? Înţelegere, sensu! Normativ sau ideografic al demersului însuşi rămâne o decizie personală a fiecăruia dintre psihologi, decizie care tine şi de cât de largi şi aprofundate sunt cunoştiinfefe sale, cât de responsabil este dispus să se implice în interpretări, depăşind tentafia unui demers diagnostic reducţionist şi asumându-şi dificila sarcină a unei înţelegeri centrate pe subiect, pe structura de profunzime. Un astfel de pas nu cere formaţia unui erudit, dar cere instinctul cercetătorului pentru care fiecare aspect deschide noi posibilităţi, formulează noi ipoteze care se cer corelate, verificate, care conduc spre noi aspecte tot mai structurate şi mai coerente, dar fără a ucide misterul, „corola de minuni” a unicatului fiinţei vii într-un adevăr încremenit şi trelevant pentru viaţă.
Fără a ambiţiona spre decizii definitive, pentru că viaţa iraţională şi proteică nu va putea fi niciodată supusă şi cuprinsă într-o dogmă.
Ceea ce ne putem dori este sa păşim cu sfilä dar conştienţi în sanctuarul zeului, nu cerându-i supunere sau îndurare, ci încercând să cuprindem şi sä ne integrăm armoniei şi ordinii creaţiei primordiale. Atunci, abia atunci vom putea spune, odată cu Jung, cä nu numai cunoaştem dar şi înţelegem, nu numai ne înţelegem pe noi înşine, dar înţelegem şi pe cel asemenea nouă şi totuşi mereu unic om obişnuit. Când omul obişnuit al planetei se va întoarce spre sine pentru a-şi apropria profunzimile insondabile ale psihismului propriu, înţelegând astfel frumuseţea şi forfa fiinţei umane, oamenii nu vor mai fi un pericol pentru Terra. Psihologia este un ghid, poate fi un prim pas. Truda şi victoria asumate individual ne pot mereu îmbogăţi viaţa.
I.
PROBLEME DE CONSTRUIRE A CHESTIONARELOR DE PERSONALITATE
1, DIMENSIUNI ALE PERSONALITĂŢII VS. STRUCTURI ALE PERSONALITĂŢII ABORDABILE PRIN CHESTIONARE
1.1. MODELĂRI TEORETICE ACTUALE PRIVIND DIMENSIUNILE DE PERSONALITATE.
Teoriile privind trăsăturile personalităţii au influenţat poate cel rnai mult instrumentele psihodiagnostice de măsurare. Acest tip de teorii operează cu o afirmaţie fundamentală, care! A rândul ei se bazează şi este validată pe o certitudine empirică privind faptul că personalitatea poate fi definită ca o structură de trăsături, de moduri caracteristice de comportament, cunoaştere, reacţie, simţire.
Teoriile începutului de secol aveau o viziune ceva mai simplistă în sensul utilizării frecvente, în scop diferenţial, a unor liste/enumerări de atribute, adjective, denumiri de comportamente. Abordările moderne dezvoltă posibilităţile oferite de analiza factorială în sensul, pe de o parte, a încercării de a izola şi defini psihologic dimensiunile bâzâie în structura personalităţii şi, pe de alta, în ultimii 10 ani, de a depăşi o descriere a personalităţii prin factori bipolari relativ independenţi (cărora doar capacitatea de inferenţă a psihologului 1e poate da o viziune sintetică, referitor de exemplu I? Modul cum se îmbină aceştia în comportamentul real, caracteristic persoanei).
Se încearcă acum, prin tehnici de calcul denumite circumplexe, să se ajungă I? Stăpânirea şi cantitativă a modalităţilor de interrelaţionare/interdeterminare a factorilor şi faţetelor lor într-un model geometric cară să aproximeze sistemul personalităţii.
În principiu, prin trăsătura de personalitate se înţelege, cf. Dictionary of Psychology, 1985, (Ti) o dispoziţie sau o caracteristică subiacentă, care poate fi folosită ca o explicaţie pentru regularităţile şi consistenţa comportamentului persoanei. Acest sens implică o bază explicat' să, de regulă o teorie asupra personalităţii. Cum vom vedea, datele majorităţii chestionarelor de personalifate nu pot fi inrei pretate fără o cunoaştere exacta a teoriei pe care se fundamentează instrumentul
Discuţiile recente privind statutu! Contemporan al abordărilor personalităţii prin intermediul dimec-iioni'or Pervin, 1994, (2) încearcă să reia problemele anterioara privind rolul trăsăturilor în explicaţia comportamentului, în sensul dezbate-ii vechii dihotomii între descriere şi explicaţie: în ce măsură denumirile trăsăturilor sunt principalii descriptori ai comportamentului, ai personalităţii constituite, sau sunt doar o legitimă, dar nu singura şi nici cea mai importantă, formă generatoare a unui comportament distinctiv pentru persoană.
Cu peste 2o de ani înainte Wiggins, 1973, (3) încerca să întemeieze realitatea ontologica a trăsăturilor, argumentând contra opiniei curente care 1e privea ca pe simple ficţiuni cognitive ţ = concepte strict teoretice. Argumentul se întemeia pe faptul că trăsăturile reprezintă paternuri/modele de comportament
! Observabile (regularităţi în gândire, acţiune, simţire}, nu simple dispoziţii psihice.
În aceleşi timp, îşi rezerva dreptul de a căuta adevăratele explicaţii 1a alte nivele, în măsura în care structura explicaţiilor poate să nu semene cu structura de suprafaţă a trăsăturilor fenotipale, McCrae & Costa, 1994 (4}.
În psihodiagnoza contemporană, datele de cercetare aduc din ce în ce mai multe argumente în favoarea conceperii trăsăturilor ca şi constructe explicative. În „Personalitate şi vârsta adultă”, McCrae & Costa, 1990, (5) definescftrâŞturâle&a „dimensiuni ale diferenţelor individuale privind tendinţele dea apare/prezenta paternuri/modele consistente de gândire, simţire şi acţiune”. Această definire devine importantă pentru a putea înţelege modul cum reliefarea prin instrumente adecvate a acestor trăsături/paternuri, ne dă dreptul să inferăm în legătură cu specificul gândirii, acţiunii, simţirii persoanei respective. Şi tot această definire ne dă dreptul să vorbim, în cadrul psihodiagnozei, despre trăsătură ca despre o proprietate a unui individ care justifică plasarea sa de-a lungul acestei dimensiuni a psihismului (v. bipolaritatea factorială), sens în care putem spune că trăsăturile sunt o explicaţie pentru comportamentul persoanei.
