Ellia

      Iapa lui Vodă este prima povestire din volumul Hanu Ancutei, scrisă in 1928. Cartea este aidoma ca și Divanul persian, o suită de povestiri în ramă. Prin acest procedeu epis este creat un spațiu în care mai multe povestiri, relatează întâmplări după un anumit ceremonial, în literatura universală, exemplul cel mai cunoscut este Halima sau O mie și una de nopți, dar acesta mai apare si la Boccaccio, Chauncer sau Turghiev.

       Această povestire începe prin a introduce cititorul în contextul acțiunii narate. Astfel, ne familiarizăm încă din incipit cu spațiul și timpul acțiunii, precum și cu personajele operei. 

      Acțiunea este plasată într-un timp și spațiu mitice, caracterizate de belșug și toamne roditoare. Așadar, într-o „depărtată vreme”, s-au adunat la Hanu Ancuței toți oamenii ce veneau din „Țara de jos”, a căror destinație era „Țara de sus” (Moldova). 

Expozițiunea : ,,Hanu – Ancuţei’’ este o colecţie de nouă povestiri scrise de Mihail Sadoveanu, auzite la Hanu -Ancutei şi transmise din generaţie în generaţie. Una dintre ele este ,,Iapa lui Vodă’’.Iar asta se întâmpla într-o ,,depărtată vreme’’, când se spune că au căzut ploi năprasnice vara , iar culturile de toamnă au fost pe măsură.

      În acel an s-au adunat la Hanu Ancuţei toţi oamenii ce veneau din „Ţara de jos” şi voiau să ajungă în „Ţara de sus’”, Moldova. Stăteau la focuri şi pârleau,,hartane’’ de viţel sau de berbec , „ori clean şi mreană din Moldova”. Se simţeau la adăpost căci acest han semăna cu o cetate şi „nici habar n-avea dinspre partea hoţilor”. Iar în aceste zile „grase şi vesele” stătea nemişcat acolo un răzăş străin căruia îi plăcea voia bună şi veselia. Era un om înalt, cărunt, nici tânăr nici bătrân şi cu faţa „adânc brăzdată”. Avea nişte ochi ageri şi o mustaţă tuşinată. Se vedea că este un om trecut prin viaţă şi sociabil.

Intriga: Îl chema Ioniţă comisul, era de la Drăgăneşti şi venise pe un cal roib, pintenog de trei picioare şi slab i se puteau număra oasele, şi care stătea cu „şaua naltă” , „într-un dos de părete”. Deşi arăta astfel comisul se lăuda cu el spunând că nimeni nu mai are cal ca al dumnealui. Moş Leonte aprobă în batjocură . Comisul Ioniţă nu a fost de acord cu replica lui Moş Leonte şi-şi laudă din nou calul spunând că este dintr-o viţă aleasă şi se trage dintr-o iapă la care s-a uitat cu uimire chiar Vodă Mihalache Sturza. „Este o istorisire pe care aş putea să v-o spun” completă comisul. Auzind provocarea comisului Moş Leonte îl asigură că va fi ascultat şi îl rugă să îşi înceapă povestirea.

Desfășurarea acțiunii: Comisul Ioniţă îşi începu istorisirea amintindu-şi de vremurile tinereţii când se afla tot la Hanu Ancuţei, însă la care era hangiţă altă Ancuţă, mama acesteia. Venise cu iapa pe care tot o lăuda şi stătea cu alţi oameni care „acuma-s oale şi ulcele”. Deodată toţi cei prezenţi văzură un boier ieşind dintr-o droşcă şi îndreptându-se spre ei. Era un boier voinic, cu barbăroşă, şi cu un lănţug de aur la gât. Politicoşi , oamenii îl invitară la masă şi-i spuseră Ancuţei să-i aducă o oală cu vin pe care a platit-o comisul „trei parale”.Intrând în vorbă răzăşul începu să i se plângă boierului de o „pricină” pe care a moştenit-o de la strămoşii săi. Era vorba despre un vecin de la Drăgăneşti care i-a furat pe nedrept o bucată de pământ . Hotărât, Ioniţă comisul insistă spunând că este țn stare să meargă, înarmat cu acte şi dovezi, şi la Vodă , iar dacă nici el nu-i va face dreptate să-i pupe iapa nu departe de coadă. La această replică toţi cei prezenţi țncepură să râdă, inclusiv boierul.

 

Punctul culminant :Pus pe fapte, răzăşul plecă, iar a doua zise înfăţişă la curte spălat şi aranjat. Imediat o slugă apăru şi-l întrebă cu ce treabă a venit. După ce auzi totul, soldatul îi dădu voie să intre în camera lui Vodă.

        Ionita îl recunoscu imediat pe boierul necunoscut din ziua precedenta ce era chiar Vodă. Acesta iî intrebă pe răzeș ce va face dacă nu i va da dreptate în disputa cu vecinul. Ca răspuns, răzeșul îi arătă că iapa era chiar in curte.
        Atata haz a facut Vodă de răspunsul răzesului, încât l-a bătut pe umăr și i-a amintit zâmbind de oala cu vin pe care i-o plătise la han.

        Și iată de aceea se mândrește acum Ioniță comisul cu roibul său, pentru că se trage din iapa lui Voda, care râncheza si ea tot la fel, speriind-o cealalta Ancuță.