Date despre autor si opera
Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc.
Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”.
În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene.
A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”).
“Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”.
Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut!
Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe.
“Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar".
Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)
Piesă pentru copii
Personajele:
PĂCALĂ {flăcău cu mustaţă; iie şi ilari, cizme negre, cuşma pe-o ureche) STRĂJERUL (moş)
ÎMPĂRATUL ALBASTRU (costume de epocă) FATA ÎMPĂRATULUI
URSUL (cafeniu închis; de două sau de trei ori mai mare decât statura unui om obişnuit)
Tabloul I
(Peisaj de iarnă un drum înzăpezit într-un sat; ninge Pe toată durata acestui tablou ca şi în tabloul III se vor împrăştia de sus (dintr-un loc nevizihil publicului) confetti albe sau vată (naturală, artificială) etc pentru a da copiilor senzaţia de fulgi de nea, care le plac atât de mult')
PĂCALĂ: (Vesel, cântând, jucând şi fluierând) "Eu sunt vestitul Păcală
Şi-am pomit hoinar prin lume (Rcfrc
Eu sunt vestitul Păcală
Şi fac isprăvi de renume."
— 5 – (Decorul rulează în spate pe toată perioada cântecului dând impresia că Păcală merge Spre sfârşitul cântecului satul se va pierde în depărtare şi va apare palatul împăratului Albastru, iar la poarta sa un Străjer) (Rilmicitaiea cântecului se schimbă:) "Pe-am rămas singur în stradă Fără nici un căpătâi Umblu-n cizme prin zăpadă Pintene port la călcâi." (Strofa I) (Refren: "Se-mbulzesc copii grămadă Şi sprinţari şi jucăuşi Pe Păcală să-i revadă Iar la Teatrul de păpuşi" (Strofa II)
STRĂJERUL: (Cu voce groasă) Care eşti acolo, la poarta palatului? PĂCALĂ: Orh bitn, venit de peste mări şi ţări. STRĂJERUL: Şi ce cauţi aici'
PĂCALĂ: M-am luat cu drumul, şi-am ajuns prin locurile astea pustii, la vreme de iarnă.
STRĂJERUL: Să n-ai cumva gânduri ascunse, vreo rea intenţie. PĂCALĂ: Nicidecum, străjeriile. Eu cutreier pământul în lung şi-n lat.
Mă cunoaşte toată lumea. STRĂJERUL: Dar cum te cheamă, flăcăule?
PĂCALĂ: Cum să mă cheme altfel decât Păcală. Cred că ai auzit de mine!
STRĂJERUL: Păcală? Ha! Ha' Ha! Păi de ce nu mi-ai spus aşa mai de mult?! Te ştie tot poporul (Către sală) Voi îl cunoaşteţi copii pe
Păcală? SALA: Da sau – Nu sau – Da+Nu
STRĂJERUL: Dacă ¡1 cunoaşteţi, bucuraţi-vă că îi avem din nou în mijlocul nostru
| sau – Nu îl cunoaşteţi? El este prietenul vostru, al tuturora.
— 6-
I. Sau – Celor care nu-l cunosc le spun eu că Păcală este ghiduşul I copiilor.
STRĂJERUL: (Către Păcală) Ţie, Păcală, iţi voi permite să intri la palat, dar te va paşte o mare primejdie. PĂCALĂ: Nu-mi pasă câtuşi de puţin.
STRĂJERUL: împăratul Albastru este tare posomorât că fata sa nu se poate mărita niciodată. PĂCALĂ: O iau eu de nevastă!
STRĂJERUL: Nu ăsta-i baiul. Au vrut mulţi voinici ca tine să-i facă pe plac împăratului AJbastru. Dar toţi au dat greş. PĂCALĂ: O să încerc şi eu, încercarea moarte n-are. STRĂJERUL: Ba tocmai că are! Toţi prinţii şi cavalerii care au peţit-o şi-au dat duhul. Le zac oasele la groapa comună. Nouăzeci şi nouă de Feţi Frumoşi au murit până acum, iar dacă te duci şi tu vei fi al o sută-lea.
PĂCALĂ: Crezi că eu pier aşa aşa uşor? Ai mai văzut drac mort? STRĂJERUL: Păcală, Păcală, să-ţi fie ţărâna uşoară! PĂCALĂ: Fii liniştit Străjeriile, nu-mi duce mie de grijă. Vezi-ţi de treaba dumitale!
STRĂJERUL: Păcală băiatule, îţi vorbesc ca unui copil de-al meu. Eu te-aş povăţui să faci calea întoarsă, deşi împăratul AJbastru mi-a poruncit să nu las nici un flăcău ajuns la însurătoare să plece ît pe meleagurile noastre până nu-şi încearcă puterile la palat; să rupă vraja care a cuprins-o pe fata împăratului şi asta numai dacă reuşeşte să doarmă o noapte în camera Ursuiui şi să se scoale dimineaţa viu şi nevătămat.
PĂCALĂ: Să mă întorc de unde am purces atâta vreme? Nici pomeneală Străjerule. Poate că aici m-a mânat soarta, aici mi-o fi norocul.
STRĂJERUL: Cum doreşti, dar eu am bunătatea să te previn.
PĂCALĂ: Mulţumesc Străjerule, voi fi cu mare atenţie.
ÎMPĂRATUL ALBASTRU: (/se aude glasul din culise) He, he, dar ce se petrece Ia poarta palatului? (Pauză) Cine ne calcă tărâmurile' (Pauza)
STRĂJERUL: (Şoptit, către Păcală) împăratul Albastru. Am dat de bu-c. (Tare. Că? Tre Î? Mpă? Râtul Albastru) Ia, un. Un nevoiaş? Cere adă? Post.
ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Tânăr îi? STRĂJERUL: (Uzitând) Da. Nu. Este. PĂCALĂ: Sunt Păcală, luminate.
Florentin Smarandache t
Păcală ţi Ursul
ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Ha! Ha! Zii aşa mă! Păi de când am auzit de tineee, trebuia să fi dat ortul popii de-acum un secol. Dar nu e târziu nici la noapte! (Către Străjer) Deschide-i porţile!
(Străjerii/descuiese aud ză>arc grele fi ruginile. Păcală păşeşte sfios înăuntru. Dintr-odată porţile se-nchij. se trag zăvoarele, soldaţi cu suliţe il ţirinj pe Păcală. Se aud râsetele machiavelice ale lm/>âralului. Zgomote de săbii trase din teacă. Intră în scenă împăratul Albastru ţi Fata împăratului.)
ÎMPĂRATUL ALBASTRU: (Către Păcală) Ha! Ha! Popularitatea ta o să scadă de-acum. Te vei face de râs în faţa spectatorilor (Arată spre sală).
STRĂJERUL: îndurare, împărate! Păcală ni-i drag nouă la toţi. Îl iubim pentru năzbâtiile sale. Îndurare!
ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Aşaaa dar! Un împărat nu trebuie să fie milos cu supuşii săi fiindcă mai târziu i se vor sui în cap. Dar îţi acord o şansă Păcală: dacă reuşeşti să stai la noapte cu Ursul de la palat, atunci îţi voi da în căsătorie pe fata mea şi un sfert din împărăţie.
(Slrăjerul plânge.)
Spune Păcală, primeşti târgul? STRĂJERUL: Ursul acesta nu este un urs obişnuit: uriaş, cât un munte de gros. Împăratul Albastru îl ţine în beciul său ca într-o grotă umedă şi rece. Mănâncă în fiecare noapte câte un om.
(Fata împăratului suspină.)
ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Străjeruie, condu-l pe aceste flăcău "neînfricat" în grota Ursului. Şi nu uita, mâine cât mai de dimineaţă să-i dai oasele afară, să nu se strice aerul de la palat.
FATA ÎMPĂRATULUI: Tată, fie-ţi milă, e un voinic fără pereche, cum n-am mai văzut altul până la el.
ÎMPĂRATUL ALBASTRU: întâi să-şi dovedească curajul de care este în stare. Nu-mi las eu fata pe seama oricui.
PĂCALĂ: împărate, aş avea o rugăminte.
ÎMPĂRATUL ALBASTRU: S-o auzim.
PĂCALĂ: Să-mi împrumutaţi până mâine în zori:
— O traistă cu plăcinte calde şi alta cu aşchii din lemn de brad.
— 9- l-lorenlin Smarantfache
Păcală şi Ursul
— O traistă cu nuci şi un ciocan şi alta cu pietre.
— Iar în a cincea traistă să-mi pui: un brici de bărbierit, o oglindă, săpun şi pămătuf pentru spumă, un băţ, o bardă, nişte scânduri şi cuie.
Să încerc să-i vin de hac Ursului. ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Fie, îndepliniţi-i doleanţele.
(Străjerii! Dispare în culise de unde se întoarce cu cinci irăisli pe care le înmânează lui Păcală.)
— Şi acum duceţi-l unde-i este hărăzit.
{împins cu suliţa de la s/xtte. Păcală este târât în afara. «:<rw/'. (adică în grota Ursului)
Tabloul II.
(Grota Ursului încăpere cam întunecoasă, stalactite, stalagmite Eventual un mic izvoraş Un pat lat pe care doarme un Urs înfiorător de mare, răpănos. Intră Păcală Ursul sforăie îngrozitor)
PĂCALĂ: (Cântând) Scoală-te, scoală-te, puturosule!
URSUL: (Cu lehamite) Nu mă scol, nu mă scol, că mi-e somn de mor!
(Păcală trânteşte trăişlile puternic de pământ. Ursul tresare dinlr-uii vis adânc, holbează ochii înroşiţi.) (Către Păcală. Încercând să-l sperie) Mooor! Mooor! (Amăninţănd cu labele) Mooor! (Păcală rămâne impasibil). Păi nu te sperii? Toţi ceilalţi de cum mă vedeau leşinau "vitejeşte"!
PĂCALĂ: Nu. Am uitat să mă sperii!
URSUL: Te rog să te sperii, că se supără împăratul.
PĂCALĂ: Când te-am văzut aşa gros şi mătăhălos, mi-a pierit frica.
URSUL: Zău?
PĂCALĂ: Nu te mai mira fără rost. Ridică-te în două picioare când îţi intră un musafir în casă URSUL: (Întinzându-sc leneş) Mooor! Mooor! Cine se încumetă să mă oblige?
— 10-
Florentin Smarandache
Păcală şi Ursul
PĂCALĂ Politeţea te obligă! Vrei să arăţi că eşti trăit pe sub pământ-' Bunele moravuri te învaţă să fii cuviincios, respectuos Ţaţă de un om străin.
URSUL: (Acelaşi joc cu labele) Mooor! Mooor! Mooor!
PĂCALĂ: Dar, stai cuminte! La spune, nu ţi-a fost ruşine să creşti de-a valma, fără socoteală, pe cine mai vezi ca tine? URSUL: Mie, ruşine? Ce părere ai?! Hai să ne luăm la întrecere, să vedem care biruie!
PĂCALĂ: Desigur, bună idee, să ne luăm la luptă ca să devenim "prieteni".
URSUL: Să ne batem în săbii, în suliţe sau la trântă?
PĂCALĂ: Nu-mi trebuie. Nu vreau vărsare de sânge, fie el şt de urs. Cu sabia poate orice netot să biruie. Ne vom duela în cuvinte. Să vedem care este mai isteţ la minte. (Pauză).
Dar deşteaptă-te trântore! Ce, te culci odată cu găinile? Urs eşti tu sau papiţoi?
(Ursul priveşte perplex la această fiinţă minusculă care i se răsteşte) URSUL: (Ironic) Cu cine am onoarea?
PĂCALĂ: (Râde mai întâi) Cine sunt eu?! Numai un neisprăvit ca tine poate să nu ştie. Să vedem dacă ghiceşti? URSUL: Oi fi vreun prinţ care peţeşte Fata împăratului? PĂCALĂ: Prinţ cu traistă la el? (Râde cu poftă). Fata împăratului?
(Ursul se ridică în două labe şi fiare ca un bolid gala să se prăvale.)
URSUL: Şi-o să-ţi fac de petrecanie. Mooor!
PĂCALĂ: (înfricoşat, privind la Urs de jos în sus, dar vorbindu-i în contra sens) Mă Ursuleţule, mă, vino-ţi în fire! Mai întâi de toate, când vorbeşti cu mine să stai jos, ca să nu oboseşti.
(Ursul se reaşează pe [>al nemaipărând uriaş. Păcală răsuflă mai uşurat. SfKtimapare să-i fi trecut.)
Eu sunt constipat şi n-o să-ţi priesc la stomac. Uite (Arată spre trâtşti), îţi propun să guşti mai degrabă nişte plăcinte cu miere Tu te omori după miere, suferi înţepăturile unui roi întreg de albine care te prind la stup.
URSUL: (Ungdndu-se pe bol) Ohooo, ce mi-ar place!
— 12-
Florentin Smarandache
Păcală şi Ursul
PĂCALA: (Către sală. Făcând semne să n-audă Ursul.) îi dau o traistă cu aşchii. (AfHtrte-u).
(li aruncă o aşchie grmsă şi lare Jiu traista cu aşchii. Ursului, iar fKiitru el ia o plăcintă moale, din traista cu plăcinte. Ursul dă să roadă "plăcinta" dar nu ptxile. se văicăreşte, se forţează.)
Nu eşti în stare să mănânci ni#e plăcinte? Şi mai îndrăzneşti să te iei la întrecere cu mine!
(I Ir sul compromis. Înghite cu chiu cu vai toate aşchiile, după care începe să se jeluiască ţinându-se cu labele de burtă:)
URSUL: Mă doare burta Au! Mă doare burta. PĂCALĂ: Ce-ai, eşti bolnav? Din nişte plăcinte? URSUL: (Vrânds-ascundă durerea) A, huuu! N-am nimic. PĂCALĂ: înseamnă că nuci n-o să poţi mânca, niciuna! URSUL: Toată traista cu nuci pe care o ai n-o să-mi ajungă nici pe-o măsea.
PĂCALĂ: Mai mult lauda ce e de tine! Pariezi că nici nu poţi să le spargi! (Către sală în aşa fel încât să nu-l audă Ursul) O să-i dau traista cu pietre, să-şi rupă dinţii în ele. (Aparte-u).
(Păcală li remite traista res/>ectivă.)
URSUL: O să sparg nucile în dinţi, nu ca tine cu ciocanul.
(Păcală sparge nucile cu ciocanul.)
PĂCALĂ: Daaa? N-ai decât, dacă te crezi forjos!
(Ursul se străduieşte din răsputeri să s/xirgă "nucile", până când îşi rupe toţi dinţii şi-i scuipă afară ca nişte mărgele).
URSUL: Naa, c-am rămas fără un dinte în gură!
PĂCALĂ: (Râzând) Mai înainte ziceai că toate nucile mele nu-ţi ajung nici pe-o măsea, dar văd că s-antâmplat invers: toate măselele şi toţi dinţii tăi nu ţi-au ajuns nici pentru o singură nucă! Nu eşti bun de nimic. Dacă trăiai în pădure, ca toţi urşii, mureai de foame. Noroc cu împăratul Albastru care se milostiveşte de tine şi-ţi aruncă nişte resturi ca la câine.
— 13-
Florentin SmaranJache
Păcală şi Ursul
URSUL: Mă jigneşti? Cutezi să mă jigneşti?
PĂCALĂ: Nu te precipita, acum fără dinţi nu mai faci doi bani.
{Păcală scoale din altă traistă: o oglindă, un pămăluf un brici, săpun, fixează oglinda într-un cui în perele şi ince/Ksă se radă calm)
URSUL: Ce faci acolo?
PĂCALĂ: Mă^fac frumos, nelăţos ca tine. Fata împăratului s-ar înspăimânta dacă te-ar vedea cât eşti de urât!
URSUL: Fata împăratului mi-e tare dragă! Din gelozie t-am ucis pe toţi peţitorii ei, de aceea te voi ucide şi pe tine.
PĂCALĂ: (Impasibil) Mie nu-mi place de Fata împăratului Albastru şi nici nu vreau să mă însor cu ea: e prea scofâlcită şi răzgâiată. Am venit aici să te învăţ pe line cum s-o cucereşti, cum să te porţi, să te laşi de năravuri. (/j/re timp s-a terminat de ras. Ii arată obrazul.) Vezi ce chipeş m-am făcut?
URSUL: (Admirativ) Bărbiereşte-mă şi pe mine.
PĂCALĂ: înduri tu atâta?
URSUL: Cu dragă inimă, ca Fata împăratului să se îndrăgostească de mine.
PĂCALĂ: Bineee! Dar să nu" te superi. Ai laţele pe tine de-un cot, şi-o să-mi vină greu să te bărbieresc. URSUL: Hai, încearcă. PĂCALĂ: Ţine-te tare.
(Aranjează două scânduri pe "podea". Înlinde-te colea. Cu alte scânduri mai scurte prinde în cuie labele din fală şi pe cele din sfxile. Ale Ursului, două câte două.)
URSUL: Dar ce-mi faci?
PĂCALĂ: Ca la operaţie, trebuie să stai nemişcat.
URSUL: La operaţie, doctorul te-amoarte, ca să nu simţi durerea.
PĂCALĂ: N-ai nici o grijă! M-am preocupat de toate.
(loamă a/) ă [K urs. A/xji il face cu săpunul numai sfmmă. Ia bâta şi începe să-i bală blana de sar numai clăbuci)
URSUL: Aoleu! Ce mai e şi asta! Aoleu!
PĂCALĂ: Trebuie să ai răbdare să scărmănăm blana, prea e îmbâcsită şi jegoasă
URSUL: Dar observ că dai cu bâta-n mine!
— 14- i'larenttn Smarandache
Păcală şi Ursul
PĂCALĂ: Nu dau în tine, dau în blana ta ca s-o înmoi, să se ia părul Tu n-ai văzut că toţi oamenii îşi săpunesc bine faţa înainte de a se rade9 URSUL: (Cu jumătate de gură) Ba da.
(Păcală scoale o bardă mare şi se apucă să smulgă periu/e pe urs.)
Au! Au! Moor! Moor! PĂCALĂ: Te rog să nu faci gălăgie că scoli vecinii. Aude împăratul Albastru.
(Ursul se lănguie înfundat, se zvârcoleşte. După un timp:)
Am obosit. Cu siguranţă că nu te-ai bărbierit în viaţa ta! Ai stat bărbos de când te-a născut maică-ta.
(Păcală desface scândurile în care erau prinse labele ursului, care abia mai respiră.) la acum batista asta. (/întinde o batistă) şi apără-mă de muşte! Că am trudit destul pentru tine. Vreau să mă odihnesc până dimineaţă în patul tău şi să nu mă deranjeze nimeni.
(Păcală se lungeşte şi adoarme, sforăind uşor. Ursul arată zgămhoil. Prăpădit ca vai de el. Abia meiiţinându-se pe picioare. Lumina din grotă se intensifică. Apar zorile. H dis-de-dimineaţă. Ursul cu batista il apără de muşte pe Păcală. De afară se aude glasul răguşit al împăratul Albastru şi bocetul Petei.)
ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Străjeriile, dă oasele lui Păcală afară, că se împute aerul! STRĂJERUL: Numaidecât, împărate (Frecându-se la ochi buimac de somn străjerul pătrunde în grotă scârţâind prelung uşa.)
URSUL: (Cu degetul la bat. Repezit) Ssst! Linişte, că doarme domnul dumnealui! (Arătândspre Păcală) (Străjerul surprins de halul în care a ajuns Ursul se împiedică de stalagmite şt cade.)
