AnnaE
#0

Iona – tema si viziunea despre lume

 

             „Iona”, piesa lui Marin Sorescu, publicată în anul 1968 în revista “Luceafărul”, modifică fundamental concepţia despre teatru, propunând o nouă viziune dramatică. Renunţând la sensul tradiţional al conceptului de teatralitate, această creaţie ilustrează modernitatea viziunii soresciene prin renunţarea la recuzita complicată din teatru clasic, folosind doar elemente decorative cu valoare simbolică: moara de vânt, undiţa, acvariul.

              Tragedia este specia dramatică în care se dezvoltă un conflict prin intermediul căruia un personaj extraordinar, eroul, se opune zeului (momentul de hybris al textului), moment din care destinul eroului se derulează invariabil către moartea acestuia. Aceată definiţie a tragediei este specifică lumii antice, civilizaţiei clasice greco-latine, în care imaginea eroului ca apărător al oamenilor simpli era des cultivată. Conflictul tragic din interiorul tragediei clasice pune în opoziţie formală omul şi zeul, existând în spaţiul acestei tragedii o interfaţă între cele două entităţi: corul.

              Faţă de această construcţie a tragediei clasice, prin care literatura reflectă mentalitatea epocii respective, tragedia modernă se poziţionează diferit, în spiritul noilor valori ale lumii moderne. Astfel, dacă în tragedia clasică raporturile de putere sunt clar conturate, eroul intrând în conflict prin hybris cu zeul, în tragedia modernă decuplarea omului modern de la divinitate, de la credinţă, a făcut ca acest conflict să fie rescris. În absenţa unu zeu, care să facă posibilă salvarea din absurdul existenţei umane, omul modern resimte imposibilitatea configurării unui sens al existenţei ca pe o absurditate a vieţii însăşi. Din această cauză omul modern încearcă să învingă absurdul existenţei prin găsirea unui sens, prin salvarea prin semnificare a lumii. Această încercare este, aşa cum vedem şi în textul lui Sorescu, sortită eşecului, iar acest lucru constitue tragedia omului modern: a fi parte a unei existenţe absurde, într-o lume absurdă şi a nu putea să te salvezi prin nimic.

              Textul lui Sorescu este o parabolă, configurând o descriere simbolică a condiţiei omului modern în interiorul unei istorii de inspiraţie biblică. Trebuie spus însă că din textul biblic nu se păstrează în parabola lui Sorescu decât foarte puţine elemente: numele personajului, condiţia sa de pescar şi faptul că a fost înghiţit de chit. În rest, textul lui Sorescu se dezvoltă într-o direcţie metafizică, în direcţia tragediei de tip“fatum malus” şi nu într-o direcţie orientat teologică, aşa cum se plasa parabola biblică.

               În ceea ce priveste tema, problema singurătăţii omului modern este cea care, în sine, induce toate celelalte probleme pe care omul modern trebuie să le rezolve. În tabloul I Iona îşi pierde ecoul, simbol al înstrăinării de sine. Dispariţia propriului ecou: “Gata şi cu ecoul meu… / Nu mai e, s-a isprăvit. / S-a dus şi ăsta. / Semn rău” pare a-i anula existenţa.Singurătatea omului e efect al decuplării acestuia de la divinitate, în sensul refuzului de a mai considera divinitatea o prezenţă dinamică, care se răsfrânge asupra existenţei umane, modulând-o. Astfel, existenţa divinităţii este pusă sub semnul întrebării, în lumea modernă omul raportându-se la zeu într-o manieră existenţialistă: Dumnezeu fie nu există, fie se manifestă ca o absenţă, plasându-se extern în raport cu creaţia şi neinfluienţând-o în niciun fel.

             În consecinţă, omul este singur în lume, în afara oricărei posibile salvări şi cu toate problemele “pe masă”. Această situaţie în care omul modern se zbate singur să raspundă la toate întrebările “ruseşti” este ceea ce amplifică sentimentul său de singurătate. Există în acest text o situaţie în care Iona ar fi putut scăpa de izolarea sa fată de semeni, momentul în care prin scenă trec cei doi pescari, Iona încercând să iniţieze o relaţie dialogică, însă acest lucru nu se realizează. Discutând tema şi viziunea despre lume, spunem că elementele textului narativ sunt semnificative.

                Problema configurării realităţii, a modului în care omul modern se gândeşte pe sine ca element al lumii cunoscute, este sugerată simbolic prin prezentarea spaţială a lui Iona. Textul are o structură simetrică în ceea ce priveşte plasamentul lui Iona în raport cu chitul, tablourile 1 şi 4 plasându-l exterior peştelui, pe când tablourile 2 şi 3 îl pleasează în burta acestuia. Aceste poziţionări sunt relevante simbolic dacă avem în vedere percepţia generală a lui Iona cum că toate lucrurile sunt peşti, căci dacă întreaga lume reprezintă o “închidere” atunci plasamentul exterior/interior este irrelevant. De aici şi senzaţia că oriunde te-ai plasa eşti captiv. Percepţiile spaţiale ale lui Iona sunt şi ele tulburate, simbolizând, încă o dată, această incapacitate a omului modern de a defini domeniul realului.

                Iona întruchipează în mod alegoric singurătatea şi căutările omului modern. Caracterizarea directă este realizată de autor prin intermediul indicaţiilor scenice, care individualizează drama existenţială a personajului. Fiecare tablou surprinde eroul în altă etapă a călătoriei şi a devenirii sale. Prin multitudinea trăirilor, Iona devine imaginea generică a omului modern. Sugestive sunt notaţiile autorului din primul tablou:“explicative”, “înţelept”,“imperativ”, “uimit”,“vesel”, “curios”, “nehotărât”, “făcându-şi curaj”. În concordanţă cu aceste stări, limbajul personajului asociază diverse registre stilistice: colocvial şi metaforic, ironic şi tragic, acest amestec fiind o caracteristică a teatrului modern. În text, regăsim şi procedee moderne de caracterizare precum introspecţia şi monologul interior: “Eu cred că există în viaţa lumii o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă… până se ajunge la o singură mamă, una imensă şi bună…”

                 Din punct de vedere al particularităţilor de construcţie, piesa Iona, subintitulată „tragedie”, conţine 4 tablouri în care protagonistul, personaj creat după modelul biblic, rosteşte un monolog pe tema singurătăţii, temă care se grefează pe o supratemă, a fiinţei umane aflate într-o dramatică luptă cu destinul impus de o instanţă divină, întotdeauna absentă.

                În ceea ce priveşte limbajul, Iona încearcă să înţeleagă cine este, făcând un efort de anamneză, încercând să definească lucrurile fundamentale (familia, lumea, existenţa socială etc.), însă anamneza nu se produce decât odată cu rostinea numelui: „- (Strigă) Ionaaa! […] – De fapt, Iona sunt eu”. Iona rosteşte iluminat, aşa cum spune autorul în didascalii, iar rostirea produce realitatea identităţii sale, produce anamneza de care personajul are atâta nevoie.

Topics: marin sorescu, iona, tema si viziunea despre lume, tragedie, specia dramatica, parabolă, particularitați de construcție, comentariu lietrar, subiect bacalaureat, subiect titularizare
AnnaE
#1

Iona – caracterizarea lui Iona

 

             Marin Sorescu a fost un scriitor complex, apartinand literaturii postbelice alaturi de Nichita Stanescu, integrandu-se incurentul literar neomodernism.

             Opera literara “Iona” a fost publicata in 1968 in revista “Luceafarul”, fiind inclusa in triologia cu titlu simbolic “Setea muntelui de sare”, alaturi de “Paracliserul” si “Matca”. Volumul are un titlu sugestiv pentru conturarea dorintei nesfarsite a omului de a cauta un absolut pe tot parcursul vietii. Paralela este expresiva “Cum un munte de sare nu-si poate potoli setea niciodata, nici omul nu va inceta sa viseze la o realitate la care probabil nu va ajunge niciodata”. “Iona” deschide o directie a meditatiei filosofice asupra omului si a vietii lui.

             Scrierea operei are doar aparent legatura cu mitul biblic, scriitorul imprumutand doar numele personajului si cele 3 zile in care Iona a stat in burta chitului. Mitul biblic il arata pe Iona ca un simplu pescar, ducandu-si existenta de pe o zi pe alta. Pentru a-l verifica, Dumnezeu il insarcineaza pentru a merge in cetatea Ninive sa-i duca cuvantul spre oamenii care si-au pierdut increderea in el.

              Dorind sa nu duca la indeplinire, Iona s-a imbarcat intr-o corabie, dar vazandu-i impotrivirea, Dumnezeu a iscat o furtuna puternica. Pescarii, stiind ca Iona este vinovat, l-au aruncat in apele involburate. Dupa 3 zile in care a stat in burta unui chit, avand timp sa mediteze asupra consecintele faptelor sale, a fost eliberat si a continuat drumu. El s-a asezat la umbra unui vrej de ricin, simtindu-se liber, dar D-zeu a uscat ricinul, amintindu-i lui Iona ca nimeni nu este liber cu adevarat.

           Opera literara “Iona” de Marin Sorescu apartine genului dramatic si este o parabola moderna de tip drama, cultivand categoria estetica a absurdului.

            Parabola este o povestire epica sau dramatica de tip alegoric ce are la baza invataturi morale sau biblice al caror targ descifreaza sensul parabolei.

            Alegoria este procedeul artistic prin care datorita unei insiruiri de metafore, epitete, personificari, comparatii se trece de la o reprezentare abstracta la una concreta, materiala.

            Drama este specia literara a genului dramatic in versuri sau in proza care prezinta o actiune cu un conflict puternic si personaje conflictuale, ce sunt angajate in lupta cu destinul sau cu sinele.

            Absurdul este categoria estetica specifica genului dramatic prin care sunt evidentiate fapte sau elemente ciudate, bizare al caror inteles este ilogic.

           “Iona” este personajul principal, masculin, neomodernist, simbolic, alegoric. Este inspirat de personajul biblic, Iona, fiind un personaj care aspira spre absolut.

           Este un pescar pasionat care intruchipeaza omul obisnuit ce aspira spre libertate si spre ideal, simbolizate prin marea care il fascineaza.

           Marea inseamna libertate, iluzie. Visul lui Iona de a instala o scandura in mijlocul marii – simbol al statorniciei in jocul neobosit al apelor.

           El este un simbol, nu o individualitate, un om singur care se zbate nepuncios intre limitele sale “Toti ne nastem morti”, “Trupul e inchisoare a sufletului”. Trasatura fundamentala a personajului este revolta provenita din faptul nu se poate exterioriza. Are un singur tel in viata, acela fiind de a prinde pestele cel mare, de aceea devine o victima a propriului ideal, mergand pe drumul sau cautandu-si scopul.

           Datorita meditatiei la posibilele solutii de a-si implini idealul, el se pierde pe sine. Fiind inghitit de un chit, el intra intr-un spatiu inchis, un labirint care ii naste dorinta de a se elibera.

           Dedublarea arata faptul ca personajul ajunge la dedublarea verbala si a propriei fiinte. El vorbeste cu sine, se striga. Iona sufera de singuratate si cauta sa o depaseasca, fiind instrainat, el vrea sa comunice cu cineva. El vorbeste, chiar daca nu i se raspunde, aceasta fiind conditia omului intr-o lume in care ceilalti tac sau nu aud.

           Labirintul este un simbol al drumului pentru cunoasterea de sine. In mitologie, labirintul semnifica spatiul initierii prin cunoastere, iar iesirea din labirint inseamna renastere. Spintecand burta pestilor este doar un act instinctiv, nu rational. In peste, Iona descopera ca este condamnat la eterna conditie de prizonier si cauta comunicarea cu ceilalti, dar se zbate neputincios.

           Metafora pestelui semnifica spatiul singuratatii absolute al unui exil fortat. Inauntru, el  se gandeste la problemele existentiale, iar in ultimul tablou apare batran, dar plin de intelepciune si inspaimantat de orizontul care i se arata, “sirul nesfarsit de burti de peste”. In final, isi spinteca propriul abdomen cu speranta de a-si regasi libertatea”.

            Sinuciderea reprezinta incercarea de salvare prin cunoasterea de sine.

           Gestul de a-si spinteca burta nu trebuie asadar inteles ca o sinucidere, de vreme ce nicio actiune din text nu se manifestase in planul realitatii, ci tot simbolic: omul a gasit calea, iar aceasta se afla in sine.