Considerat creatorul romanului romanesc modern, Liviu Rebreanu este autorul unor capodopere ale literaturii nationale, dintre care amintim romanele “Ion”, “Padurea spanzuratilor” sau “Rascoala”. Publicat in 1920, romanul “Ion” este considerat unanim primul roman romanesc de talie europeana, incadrandu-se in tiparele unei creatii realiste si obiective.
Rebreanu marturiseste ca ceea ce l-a determinat sa scrie acest roman a fost un taran care saruta pamantul. Scriitorul aglutineaza in material romanului o serie de intamplari la care asistase sau de care auzise, intamplari consemnate in satul sau natal. Astfel, un vecin care se numea chiar Ion ii marturiseste ca “s-a incruscrit” cu saracia, iar un taran isi alungase fiica de acasa pe motiv ca aceasta ramasese insarcinata cu cel mai sarac baiat al satului. De altfel, o alta fata se casatoreste doar pentru ca a ramas insarcinata, astfel incat isi va lasa parintii fara pamanturi. Toate aceste intamplari l-au inspirit pe Rebreanu in scrierea primul roman modern din literatura romana, dar si in scrierea catorva nuvele aparute inaintea romanului.
Asadar, ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, autor al unor romane realiste, in aceasta sfera fiind inclus si romanul “Ion”. Gratie acestei creatii literare, Liviu Rebreanu ocupa un loc insemnat intre romancierii europeni interesati de problematica taraneasca si de cazurile de constiinta.
Romanul are si un puternic caracter social, scriitorul urmarind o reconstructie geografica exacta a spatiului actiunii, incadrarea personajelor in diferite medii, clase si tipuri, asa cum Balzac descria lumea din lucrarile sale, pornind de la clasificarea lumii animale in regnuri si mizand pe o monografie artistica a universului reflectat. Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.
Titlul romanului reprezinta, de fapt, numele personajului principal al operei, acesta devenind personaj eponim. In lucrarea “Arca lui Noe”, Nicolae Manolescu face observatia ca romanul doric “infatiseaza o varsta a iluziilor si a inocentei genului. Lumea romanului doric este omogena, coerenta si plina de sens.” Eroii, virili, vehiculeaza miturile luptei, vigorii si cuceririi. Observatiile facute de criticul Nicolae Manolescu explica optiunea lui Rebreanu pentru titlul operei.
Tema romanului este prin excelenta una sociala, aflata in concordanta cu programul realist: problematica pamantului in satul ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Astfel, in universal creat de Rebreanu, pamantul are rol de criteriu moral, de criteriu al responsabilitatii, ceea ce explica intr-o masura insemnata motivul pentru care Ion doreste pamanturile lui Vasile Baciu.
Structural, romanul “Ion” este alcatuit din doua parti: “Glasul pamantului” si ”Glasul iubirii”, titlurile celor doua prejudicii pe care Ion incearca sa le amelioreze. Prima parte este alcatuita din sase capitole, in timp ce partea a II-a este alcatuita din sapte capitole. Dand expresie unui principiu al simetriei, titlurile capitolului primei parti fac trimitere la “Glasul iubirii”, iar cele ale partii secunde fac trimitere la “Glasul pamantului”.
In ceea ce priveste compozitia operei, romanul este circular, simetric, inchis. Romanul se deschide cu imaginea drumului care intra in satul Pripas si se incheie cu cea a drumului care iese din sat. Prima fereastra deschisa a romanului o reprezinta scena horei care este organizata pe principiul circularitatii (dansatorii, fetele nejucate, sotiile si batranele sunt dispuse concentric, la fel ca si barbatii). Insasi evolutia lui Ion este circulara, pentru ca el iese din roman tot asa cum a intrat.
Rebreanu isi organizeaza romanul pe doua planuri narative: primul plan urmareste evolutia personajului principal, planul secund urmareste istoria familiei Herdelea. Cele doua planuri sunt reflectate in discurs prin alternanta.
Spatiul actiunii este fictiv, geografia satului Pripas fiind minutios proiectata, iar durata actiunii este de aproximativ doi ani (primele doua zile ocupa un sfert din intinderea discursului).
Spatiul se dezvolta gradat, cel care orienteaza camera si care permite aceasta desfasurare a spatiului fiind Titu Herdelea: sunt cuprinse mai intai localitatile invecinate, apoi satul in care Titu va lucra ca ajutor de notar si in cele din urma calatoria lui Titu catre Romania, traversand o parte insemnata a Ardealului. Ca urmare, Titu Herdelea are rolul unui agent naratorial. Perspectiva naratoriala a romanului este una obiectiva, relatarea evenimentelor se face la persoana a III-a, narator omniscient nu se implica afectiv in relatarea evenimentelor si incearca sa informeze cronologic si documentar cititorul.
Inlaturat din fruntea flacailor din sat, Ion constata ca isi poate capata respectul cuvenit daca devine proprietar funciar. Astfel, el decide sa se casatoreasca cu Ana, deoarece tatal ei, Vasile Baciu, este unul dintre cei mai importanti detinatori de pamant din sat. Asadar, Ion Glanetasu este dispus sa renunte la fata pe care o iubea, Florica, pentru a se casatori cu Ana, motivul fiind strict material. Scena in care Ion o atrage pe Ana sub umbra unui nuc atrage atentia cititorului asupra adevaratelor interese ale lui Ion si modul viclean in care acesta reuseste sa o seduca pe Ana, dovada fiind sentimentele ambigue fata de aceasta: “Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea bine seama daca ii este draga”. Ramasa insarcinata, Ana se va casatori in cele din urma cu Ion si va deveni astfel sotie si mama. Nepasarea lui Ion o va face pe aceasta sa-si curme zilele, fiind urmata si de copilul facut cu Ion (decedat din cauza conditiilor nesanatoase in care mama lui Ion, Zenobia, il creste). Intr-un final, Ion decide sa se reintoarca la Florica, casatorita acum cu fostul sau adversar, George Bulbuc, care il va ucide in cele din urma pe Ion. O alta scena plina de semnificatii a romanului este cea in care Ion saruta pamantul “ca pe o ibovnica”. Aceasta secveta demonstreaza inca o data faptul ca prioritatea principala a personajului eponim este sa capete proprietati funciare care sa-i aduca autoritatea pe care o considera cuvenita intre localnici.
In ceea ce priveste constructia personajelor si relatiile dintre acestea, romanul “Ion” respecta cu mare rigurozitate cerintele realiste. Personajele, tipice in situatii tipice, sunt incadrate in diferite clase, medii si tipuri. Astfel, familia invatatorului Herdelea si preotul Belciug reprezinta intelectualitatea rurala, chiaburimea este reprezentata de Stefan Hatnog, Vasile Baciu si Toma Bulbuc sunt botocani, iar sarantocii au ca reprezentati membrii familiei lui Alexandru Pop Glanetasu. Personajele sunt prin excelenta construite in maniera realista, evolutia acestora depinzand de mediul social in care traiesc. El doreste, asadar, sa urce pe scara sociala sau daca a obtinut deja statutul dorit, sa-l mentina.