Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu din romanul lui Camil Petrescu
Alaturi de Eugen Lovinescu, cel care ramane de altfel principalul teoretician al modernismului in literatura romana, Camil Petrescu, romancier, dramaturg si poet publica o serie de articole si chiar studii cu un pronuntat caracter teoretic. Un asemenea articol este si cel intitulat “Noua structura si opera lui Marcel Proust”. Pentru a-si justifica aderarea la programul modernismului lovinescian, Camil Petrescu porneste in acest articol de la ideile filosofice ale lui Henri Bergson si de la cele al lui Edmund Husserl. Neincrederea in capacitatea stiintelor de a reprezenta instrumente eficiente ale cunoasterii lumii determina, pe parcursul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, o schimbare de paradigma in literatura europeana. Acesta este momentul in care, de fapt, se pun bazele fenomenologiei moderne. Henri Bergson opereaza o distinctie majora intre timpul ca realitate masurabila, neutra si exterioara constiintei si un timp subiectiv, al constiintei, pe care il numeste durata.
Pornind de la aceste consideratii, Camil Petrescu isi incheie articolul cu afirmatia “eu nu pot vorbi onest decat la persoana I”, fapt care il va determina sa publice in anul 1930 romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”. Romanul subiectiv, de analiza psihologica, Camil Petrescu propune o lume vazuta prin filtrul mintii unui intelectual aflat in mediul citadin, deschis catre instrumentele autocunoasterii: introspectia si reflectia.
Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.
Titlul romanului indica cele doua prejudicii pe care Stefan Gheorghidiu va incerca sa le amelioreze. Substantivul “noapte” indica trairea in constiinta si abolirea principiului cronologic, iar cuvintele “prima” si “ultima” sunt granitele temporale ale unor experiente pe care personajul principal al romanului le va trai si care ii vor modifica in cele din urma viziunea: iubirea si razboiul.
Tematica romanului camilpetrescian este centrata pe experientele definitorii pentru evolutia lui Stefan Gheorghidiu: experienta iubirii si cea a razboiului il vor schimba odata pentru totdeauna pe tanarul intelectual, care iese cumva mantuit din intamplarile relatate.
Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”. In jurul acestuia va gravita intreaga actiune, din prisma sa fiind redate si celelalte personaje, cat si mediul de desfasurare a actiunii. Student la Facutatea de Filosofie, el este modelul intelectualului inadaptabil, vazand lumea incojuratoare ca pe una incapabila sa-i inteleaga aspiratiile. Nemultumit de implicarea Elei, sotia sa, in lumea mondena si suspectand-o ca il inseala, Stefan ajunge sa se izoleze de o realitate pe care incearca sa o refuze. Experienta razboiului, insa, il va determina sa-si schimbe o buna parte din viziuni; altfel spus, Gheorghidiu va reveni dupa front mantuit. Intelegand ca relatia cu Ela trebuie incheiata, Stefan ii marturiseste acesteia ca-i lasa tot “trecutul”, parasind-o definitiv. Personaj prin excelenta specific unui roman modernist, Stefan Gheorghidiu este deschis la introspectie si reflectie, iar mediul in care evolueaza in cea mai mare parte a economiei romanului este cel citadin, bucurestean in speta. Faptul ca personajul este student la Filosofie indica inclinatia spre meditatie a tanarului.
Trasaturile de caracter ale personajului pot fi foarte bine evidentiate prin intermediul actiunii. Urmand sa intre in razboi, statul roman ii va inregimenta pe cei apti de razboi, printre ei aflandu-se si studentul la filosofie, Stefan Gheorghidiu. O scena plina de semnificatii a romanului camilpetrescian este cea de la popota, cand Stefan asista la o discutie despre un barbat achitat de instanta in ciuda faptului ca si-a omorat sotia fidela (el fiind infidel). Discutia dintre soldati care va implica si dezbaterea termenilor de dragoste si fidelitate ii va retrezi aminterea celor doi ani si jumatate de casnicie cu Ela lui Stefan Gheorghidiu.
In urma decesului unchiului Tache, Stefan, casatorit cu frumoasa Ela, mosteneste in mod neasteptat o mare parte din averea raposatului. Rudele, scandalizate de acest fapt, ii cer sa-si cedeze partea, lucru pe care Stefan il face dupa un parastas jenant, in ciuda protestelor sotiei sale. Acesta este momentul in care se produce prima mare ruptura in interiorul cuplului: Stefan era suficient de detasat de nevointele materiale ale lumii in care traieste, in timp ce Ela nu se sfieste sa-i spuna ca nu trebuie sa renunte asa de usor la mostenire. Investind bani ramasi intr-o afacere care va scapa foarte greu de faliment, la propunerea celuilalt unchi, deputatul Nae Gheorghidiu, Stefan se reintoarce la Facultate, unde va scrie o lucrare care ii va aduce stima din parte colegilor si va deschide cuplului usile catre o lume noua, plina de mondenitati si care va reprezenta o noua granita aparuta intre cei doi soti. Secventa simbolica, revenirea de pe frontul transilvanean, in toamna lui 1916, a lui Stefan poate fi considerata a fi incheierea procesului de “mantuire” al acestuia. Tanarul Gheorghidiu, care acum se simte total strain de Ela, o anunta pe aceasta ca va divorta si ii va lasa tot “trecutul” lor ei (posesiunile cuplului).
Personaj prin excelenta modern, Stefan Gheorghidiu are o viata interioara complexa, specifica unui intelectual care nu poate accepta lumea inconjuratoare. Gheorghidiu are trairi interioare violente, se dovedeste a fi nesigur in ceea ce o priveste pe Ela, suspectand-o ca l-ar insela. Avand dorinta de a arata ca nu este afectat, Stefan Gheorghidiu disimuleaza, ceea ce ii sporeste intr-un fel framantarile: “Ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma sinteam imbecil si ridicol si naiv”. Contrariat de faptul ca Elei ii place sa se lase in voia tentatiilor mondene, devenind foarte preocupata pentru tot ceea ce inseamna lux, distractie si escapade, Gheorghidiu intelege ca Ela nu are acelasi mod de a vedea iubirea: “As fi vruto merei feminina, deasupra acestor discutii vulgare”.
Conturandu-se ca o persoana prea putin ocupata de modul in care arata si in care se imbraca, considerand aceste preocapari frivole, superficiale, el va ajunge sa-si compare la un moment dat camasa sa cu cea a domnului G: el avea “mansetele prea largi si cu corturile sucite inafara”, in vreme ce “domnul G. avea mansetele bine intinse, mici”. Caracterizarea directa apare in cateva secvente in care este evidentiat portretul fizic: “eram inalt si elegant”. Trasatura dominanta a sa este, asa cum afirma el, orgoliul. De fapt, chiar relatia cu Ela se bazeaza pe orgoliul iesit din comun al personajului-narator: “cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”.
Spre deosebire de romanele traditionale, in romanul camilpetrescian conflictul interior al protagonistului este mai bine conturat. Model al intelectualului pe care lumea inconjuratoare nu-l intelege si nu-l ajuta, pentru care sentimentele contradictorii in ceea ce o priveste pe Ela sunt puternic, Stefan este strapuns de un conflict launtric iesit din comun. Gheorghidiu traieste iluzia faptului ca s-a izolat de lumea inconjuratoare si incearca sa inteleaga daca Ela l-a inselat sau nu. Un motiv important care a dus la ruperea relatiei este participarea lui Ela in lumea mondena, dispretuita atat de mult de tanarul Stefan, discrepantele dintre aspiratiile celor doi fiind cu adevarat semnificative.