Două povestiri vesele pentru cei mici, cu tâlcuri triste pentru cei mari
Aceste două povestiri-fabulă, apărute în iarna anilor 1945-46, sunt scrise pe un ton de glumă, într-un moment când nu era timp de glumit, de aceea, sub aspectul lor vesel se ascunde multă amărăciune. Dar azi, când se retipăresc, după patruzeci şi patru de ani, cu toate îngrijorările, care există, cu toate dezamăgirile, avem dreptul şi la speranţă, deci tâlcul lor trist să nu-l punem la inimă, ci doar să-l ţinem minte.
CUPRINS:
FERMA „COŢOFANA VESELA”
Capitolul I.
Ferma „Coţofana, veselă” şi stăpânii ei… 7
Capitolul II.
Vi se prezintă eroul principal şi încă un personaj la fel de important, 1; j. wUkVS, in: 10
Capitolul III.
Cum a început idila între Elvira juncana şi taurul Pamfil 13
Capitolul IV m nlm.
Cristofor dă dovadă că este un mare măgar…15
Capitolul V |.
Cristofor se proclamă împărat.
Capitolul VI…
Părintele Pomană din satul Ghiftuiţi, la slujba de Paşti 27
Capitolul VII.
Animalele se duc la biserică, 31
Capitolul VIII;
Se mărită vaca, şi plătesc găinile 38
Capitolul IX.
Petreceri şi iar petreceri ^
Capitolul X.1
Noaptea când au venit hoţii la găini 48
Capitolul XI.
Hoţii cer despăgubiri. 54
Capitolul XII.
Pregătiri de luptă. 57
Capitolul XIII.
Atacul
Capitolul XIV.
Vaca Elvira trimite veşti. 71
Capitolul XV.
Înmormântarea lui Azor 80
Capitolul XVI.
Sfârşitul împărăţiei.
Capitolul XVII şi porcul sc dovedeşte a fi un mare muzicant… 88
Capitolul XVIII încheiere fericită.
UN PORC MIZANTROP
PARTEA ÎNTÂI.
Capitolul I.
Câteva date despre copilăria şi tinereţea domnului Costică, din care se vor vedea motivele fugii sale. 97
Capitolul II.
Întâlnirea cu Sfântul Ignat.: 103
Capitolul III.
Nea Grigore Inimă-Acră, Mână-Lungă şi Mutulică rămân cu gurile căscate 107
Capitolul IV.
Domnul Costică se instalează la hotel 111
Capitolul V.
Liga pentru protejarea porcinelor 114
Capitolul VI.
Răpirea domnului Costică de către măcelari. 117 li Capitolul VII.
Cel mai iubit cetăţean al oraşului. 127
Capitolul VIII înfruntarea poliţiştilor cu măcelarii. t, '/ 132
Capitolul IX.
Prima dezamăgire. 137
Capitolul X.
Uimitoarea intervenţie a medicului veterinar. 141
Capitolul XI.
În culmea gloriei pământcsti. 145
PARTEA A DOUA.
Capitolul XII, _
Apare un personaj nou, invizibil oamenilor. i.„ „„. 150
Capitolul XIII.
Primele mustrări de conştiinţă.
Capitolul XIV.
Doi purcei amărâţi îşi povestesc necazurile. ICO.
Capitolul XV.
Domnul Costică iscăleştc maldăre de hârtii 163
Capitolul XVI.
Pătimirile.
Capitolul XVII.
Ura populară.
Capitolul XVIII.
La Curtea cu Juraţi 173
Capitolul XIX.
Viaţa la ocnă.
Capitolul XX.
Banda Câinelui-Itoşu.
Capitolul XXI întoarcerea în oraş.
Capitolul XXII.
Purtarea celor trei asociaţi.
Capitolul XXIII.
A doua întâlnirc cu Sfântul Ignat 195
Capitolul XXIV.
Mutulică a vorbit.
Capitolul XXV.
Happy end.
Ferma „Coţofana veselă”
CAPITOLUL I.
Ferma „Coţofana veselă” şi stăpânii ei.
Dacă ieşi din Bucureşti pe bariera dinspre miazănoapte, puţin după ce treci de aeroport, din şoseaua asfaltată se desparte un drum, la stânga, tăind câmpul şi pierzându-se curând într-o linie de salcâmi. Dincolo de această plantaţie se află ferma domnului Ionescu, botezată de vecini „Coţofana veselă”, nume cam neobişnuit, dar ales nu fără motive; fiindcă în unul din cei doi ulmi mari de la poartă şi-a făcut cuibul, împreună cu perechea ei, o coţofană zglobie şi guralivă, întotdeauna bine dispusă. Ea însă nu are nici o legătură cu întâmplările care se vor povesti mai departe.
Prin urmare, dincolo de salcâmi se află ferma domnului Ionescu. Acesta este un ins mărunţel, oacheş, cu părul albit pe la tâmple iar în creştet rărit, cu o fărâmă de mustaţă, sură, zbârlită, şi cu o pereche de ochelari în ramă neagră, cai'e, nu ştiu cum, îi dau o privire posnaşă. De dimineaţă până seara, stăpânul fermei se plimbă pe proprietatea sa, cu o unealtă în mână: ba un cuţitaş de altoit, ba o foarfecă de tăiat iarba, ba o greblă, ori o stropitoare. într-un cuvânt, înfăţişare şi apucături de om la locul lui. în istoria împrejurimilor, nu se cunoaşte vreo gâlceavă, vreo nemulţumire sau vreo încurcătură provocată de el.
Ferma „Coţofana veselă” se învecinează cu alte ferme, mai mici sau mai mari, proprietăţile unor oameni muncitori şi potoliţi. Nu departe, în spre apus, se poate vedea satul Ghiftuiţi, de ale cărui autorităţi ţin aceste ferme.
Locuitorii lui se ocupă cu aprovizionarea oraşului, unde duc lapte, ouă, păsări, legume şi fructe, de ale lor sau cumpărate de la alţii, sunt adică şi precupeţi. După cum arată chiar numele satului, treburile oamenilor merg în plin. De altfel, ne găsim într-o regiune binecuvântată de Dumnezeu.
Prin aceste locuri nu i s-a întâmplat nimănui nimic rău; nu s-a auzit de cineva să scapete, cum nu s-a auzit de vreun furt, cu atât mai puţin de vreun omor. Folosindu-se de binefacerile progresului, de clocitori, de îngrăşăminte, de irigaţii sistematice, oamenii n-au avut să se plângă nici măcar de neplăcerile obişnuite în îndeletnicirea lor, molimi, secete şi altele.
