AnnaE
#0

Testul 1

Limba și literatura română (30 de puncte)

 

1. Se dă textul:

    În curând (Ilie Moromete) ieși din sat și urcă dealul. la câmp înfățișarea sa se schimbă, capătă tarăși acea liniște posomorâtă și închisă pe care o avusese când pornise din curte. Merse o vreme pe întinderea netedă a izlazului, apoi intră pe drumurile de plan, printre porumburi și miriști și se opriî sfârșit în dreptul unei pietre de hotar. Ajunsese la lotul său de pământ.

   Moromete se așeză pe piatra albă de hotar și își luă capul în mâîni. Era cu desăvârșire singur. Dacă n-ar fi fost liniștea miriștilor sau urmele roților de căruță, uscate adânc în pământul drumurilor, care arătau că pe aici au fost oameni, s-ar fi zis că porumburile au crescut singure, că au fost părăsite, că nimeni n-o să mai calce vreodată pe aici și că doar el a rămas ca un martor al unei lumi ciudate ca pierit.

   Moromete însă era departe de a fi rupt de lume și venise aici tocmai pentru că se simțea îngropat în ea până la gât și vroia să scape. Înțelegea că se uneltise împotriva lui și el nu știuse - timpul pe care îl crezuse rdător și lumea pe o crezuse prietenă și plină de daruri ascunseseră de fapt o capcană (fâlfâirea înceată a amenințărilor, întinderea lor de-a lungul anilor și de aici credința în fărâmițarea și dispariția lor) - iar lumea, trăind în orbire și neăsare, îî sălbăticise copiii și îi asmuțise împotriva lui.

                                                                                                                                (Marin Preda, Moromeții)

 

Scrieți pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe:

a) Transcrieți, din fragmentul dat, un cuvânt care conține un diftong.

b) Scrieți câte un antonim contextual pentru fiecare dintre următoarele cuvinte din textul dat: posomorâtă, prietenă.

c) Formulați câte o propoziție în care cuvintele singur și, respectiv, lui din textul dat să aibă altă valoare morfologică.

d) Indicați funcția sintactică a cuvintelor subliniate în textul dat: Ajunsese la lotul său de pământ.

e) Transcrieți o propoziție subordonată din fragmentul dat, din prima parte a textului, precizând, totodată, ce fel de propoziție subordonată este.

f) Alcătuiți o frază în care pronumele relativ care să introducă o propoziție subordonată subiectivă.

g) Menționați rolul utilizării cratimei în structura: n-o

h) Explicați, într-un text de 3-5 rânduri, semnificația enunțului: Moromete însă era departe de a fi rupt de lume și venise aici tocmai pentru că se simțea îngropat în ea până la gât și vroia să scape.

 

2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați evoluția relației dintre două personaje din basmul cult Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă.

   În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:

- prezentarea a trei concepte operaționale de construcție a discursului narativ din basmul cult selectat, semnificative pentru tipologia personajelor alese (de exemplu: acțiune, temă, momentele subiectului, incipit, final, repere spațiale, repere temporale);

- evindențierea relației dintre cele două personaje, prin raportare la conflictul/conflictele din basmul cult dat;

- prezentarea a două secvente/episoade semnificative pentru evoutția relației dintre cele două personaje.

 

Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.

           Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte. pentru redactarea eseului veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris  punct; utilizarea limbii literare - 1 punct; abilități de analiză și de argumentare - 1 punct; ortografie, punctuație - 1 punct; așezare în pagină, lizibilitate - 1 punct)

          În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 500 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

 

Metodica predării limbii și literaturii române/comunicarii în limba română (20 de puncte)

 

       Următoarea secvență face parte din Programa școlară pentru disciplina Limba și literatura română - clasa a III-a (OMEN nr. 5003/2014):

       

       Competența specifică

2.4 Participarea la intercațiuni pentru găsirea de soluții la probleme

     Exemple de activități de învățare:

- dezvoltarea de proiecte interdisciplinare la clasă, în școală sau în comunitate, în cadrul unui grup mic;

- organizarea unui eveniment (serbare, o expoziție cu afișe realizate în ruma lecturilor)

   

     Conținuturi

   

     Funcții ale limbii:

- descrierea de obiecte sau ființe din universul imediat;

- relatarea unei acțiuni/întâmplari cunoscute traite, vizionate, citite;

- oferirea de informații despre universul apropiat;

- solicitarea de informații despre universul apropiat;

- prezentarea de persoane/cărți/activități;

- inițierea unui schimb verbal.

 

     Cerință

     Prezentați valențele formative ale activității  didactice organizate pe grupe, utilă în formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată. Dedesubt sunt date reperele necesare:

 

a) Descrieți modul de integrare a activității pe grupe pentru secvența dată.

b) Numiți trei forme de organizare a activității didactice, altele decât activitatea pe grupe.

c) Menționați două metode de instruire utilizate pentru formarea/dezvoltarea competenței specifie din secvența dată.

d) Precizați două mijloace didactice/suporturi tehnice de instruire, specificând rolul lor în formarea sau în dezvoltarea competenței specifice din secvența dată.

e) Argumentați necesitatea corelării activității pe grupe cu celelalte forme de organizare a activității didactice în vederea formării/dezvoltării competenței specifice din secvența dată.

 

Elemente de pedagogie școlară (15 puncte)

 

    Redactați un text de aproximativ o pagină cu privire la eficiența procesului de învățământ. În redactarea textului veți avea în vedere următoarele repere:

- precizarea semnificației conceptului de proces de învățământ;

- enumerarea a trei condiții/factori de creștere a eficienței procesului de învățământ, prezetând în ce constă, la nivelul învățământului primar, una dintre aceste condiții/unul dintre acești factori.

AnnaE
#2

Rezolvare subiect - Metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română (20 de puncte)

 

   Prezentați valențele formative ale activității didactice organizate pe grupe, utilă în formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată. Dedesubt sunt date reperele necesare:

 

a) Descrieți modul de integrare a activității pe grupe pentru secvența dată.

    

    Împărțiți în patru grupe, elevii povestesc despre evenimentele petrecute în propriile familii, cu diverse ocazii speciale. Ei dau detalii despre momentele trăite în acele împrejurări. Cu aportul învățătorului, copiii încep și mențin schimburi verbale tematice. De-a lungul conversației purtate în fiecare grup, elevii aduc în discușie persoanele dragi alături de care au desfășurat anumite activități, cele care, venind în vizită, le-au povestit întâmplări din filme ori din cărțile citite în copilărie, cele care le-au descris înfățișarea orașului/cartierului.satului/uliței (așa cum era cu câteva decenii în rumă) și cele care le-au depănat amintiri frumoase din anii de școală. La final învățătorul spune motivele pentru care oricărui eveniment din viața privată trebuie să îi acordăm mereu atenția cuvenită. În baza concluziilor formulate frontal, două grupe întocmesc planul necesar pentru organizarea unei serbări școlare, iar celelalte două realizează un afiș în același context educațional. Ideea centrală privește asemănarea găsită între viața unui fluture și durata unui eveniment personal ori a unui moment în care, datorită povestirii de calitate, i-a marcat într-un fel sau altul. Pe axa timpului, fiecare punct culminant poate fi la fel de scurt și la fel de intens precum viața unui fluture.

 

b) Numiți trei forme de organizare a activității didactice, altele decât activitatea pe grupe.

    În faza preliminară, activitatea instructiv-educativă s-ar putea derupa în felul următor: După anunțarea obiectivelor operaționale, învățătorul le cere micilor școlari să se gâmdească la doua-trei evenimente semnificative din viețile personale sau la unele povestiri auzite în medii informale. Acele povestiri fie le-au influențat opiniile, fie le-au generat emoții, fie i-au amuzat ș.a.m.d După momentul de reflecție, individual, copiii își notează pe fișe ideile care, ulterior, vor fi prezentate în grupele ce se vor forma.

    Atunci când sarcina privind notițele este îndeplinită, ei fac schimb de fișe pentru a-și exprima părerile despre ideile scrise. Aprecierile făcute reciproc pot aduce plusuri de valoare muncii depuse în comun, în secvența următoare. E ceea ce numim evaluare încrucișată/interevaluare. Iar mai apoi, în perechi, ei își oferă câteva sugestii în privința posibilelor desene în care se pot transforma relatările conforme cu cerințele didactice.

 

    c) Menționați două metode de instruire utilizate pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată.

      Metode de instruire potrivite pot fi acestea două: povestirea și exercițiul (planul de idei). Povestirea este optimă pentru a da curs: descrierilor de persoane din cercul de viață restrâns (alături de care s-au consumat momente rare), oferirii/solicitării de informații despre universul apropiat sau relatării unor întâmplări trăite/vizionate/citite de sine ori ale unora trăite/văzute/lecturate de oameni cunoscuți. Iar exercițiul constând în realizarea planului de idei privește organizarea serbării și a schiței afișului de rigoare. Ambele necesită atenția maximă a elevilor, gândirea, capacitatea de a recepta/reda mesaje, abilitatea de a ordona procedeele de lucru, spontaneitatea și creativitatea dovedite în capacitatea de a găsi soluții/idei unanim acceptate ș.a.m.d. Succint, ambele necesită tot ceea ce înseamnă efort intelectual susținut, absolut indispensabil pentru atingenrea scopului: postarea afișului care anunță desfășurarea sebării. Tot ambele metode pregătesc elevii pentru situații reale de viață; de exemplu, organizarea de evenimente festive importante fie pe plan personal, fie pe plan profesional.

 

    d) Precizați două mijloace didactice/suporturi tehnice de instruire, specificând rolul lor în formarea sau în dezvolatării competenței specifice din secvența dată.

 

     Suporturile tehnice instructive, alese având în vedere scopul derivat din competența specifică 2.4., sunt acestea: videoproiectorul și telefonul inteligent. Prin intermediul videoproiectorului, școlarii urmăresc înregistrarea unei serbări asemănătoare cu cea care este în mintea lor, serbarea aceea e o bună practică de luat în seamă. Iar cu ajutorul telefonului intelogent, folosind aplicații apecializate de design digital, ei văd șabloanele unor afișe care se apropie de preferințele lor. Odată familiarizași cu respectivele aplicații, pot crea ei înșiși forma finașă a afișului dorit.

     În interesul formării/dezvoltării competenței în cauză, rolul amândorura este să faciliteze demersul didactic. Drumul spre scop se scurtează fiindcă: itemii sunt mai inteligibili, sarcinile sunt mai ușor de îndeplinit, preocuparea pentru realizarea lor crește de vreme ce sunt puse la dispoziție instrumente moderne, se încurajează digitalizarea procesului de învățământ într-o anumită proporție.

 

    e) Argumentați necesitatea corelării activității pe grupe cu celelalte forme de organizare a activității didactice în vederea formării/dezvoltării competenței specifice din secvența dată.

 

     Argumentăm astfel necesitatea folosirii combinate a formelor de organizare a efectivului clasei:

     Prin combinare. elevii experimentează și alte moduri organizatorice în afară de cel mai des întâlnit: frontal. În cazul de față, înainte de a grupa elevii în vitutea scopului lecției curente, considerăm că este constructiv maniera de lucru în formele sugerate la litera B: individual, într-un trio constituit în interes interevaluativ, în perechi; individual, pentru a favoriza adunarea gândurilor/amintirilor de transpus în propoziții conforme cu fiecare item; într-un trio bazat pe evaluare încrucișată pentru a-i obișnui cu ascultarea opiniilor colegilor spuse despre calitatea conținuturilor din fișe și cu faptul de a le accepta recomandările sau de a căuta împreună cea mai bună abordare a temei cerute; în perechi pentru a-i familiariza cu faptul de a schimba păreri o posibilă idee de lucru independent - de pus în aplicare acasă - ori de a căuta împreună idei interesante.

      Dacă există înțelegere și eficiență la nivel micro, atunci, cu certitudine, ambele atribute vor exista și la nivel macro. Încurajăm trecerea graduală spre munca de grup (mediu sau mare). În acest mod, pe de o parte, micii școlari își (re)descoperă stilul de învățare, își măsoară ritmul de lucru și potențialul (per total). își apreciază disponibilitatea/capacitatea de a coopera.

     În concluzie, experimentând mai multe moduri de organizare de-a lungul activității, îndeosebi de la vârsta la care sunt în plină formare, elevii ajung adulți de regăsit în categoria ce pot fi buni colegi  la locurile de muncă- și buni colaboratori în breslele pentru care vor opta. 

     Prin urmare, ei se formează din vreme în spiritul cooperării, competență a secolului XXI.

AnnaE
#3

Rezolvare subiect - Elemente de pedagogie școlară (15 puncte)

 

Redactați un text de aproximativ o pagină cu privire la eficiența procesului de învățământ.

 

      Prin proces de învățământ înțelegem activitatea didactică minuțios pregătită de profesor, în virtutea căreia instruiește, evaluaeză și formează elevul sub toate aspectele. Activitatea decurge în temeiul unei proiectări structurate în concordanță cu rigorile documentelor curriculare,u cerințele psihopedagogice și didactice, respectiv cu managementul clasei. Totodată, activitatea decurge și în deplină concordanță cu specificul învățământului primar. Aici, îl privim din două perpective complementare: a stadiului de dezvoltare a inteligenței micului școlar - operațional concret - și a competenței de a învăța să înveți și, implicit, să devii. Prima perspectivă este reflecția principiului accesibilității, iar a doua este prelungirea domeniului parcurs în preșcolaritate, denumit capacități și atitudini în învățare. Acesta din rumă este deosebit de important pentru reușita actilui educațional-formativ, caracterizat de eficiență maximă.

     În cele din urmă trecem în revistă factorii de mediu și condițiile inerente ce influențează prcesul în discuție. Garantat, raportul de cauzalitate determină in(eficiența) activității instructiv-formative. Ne oprim asupra curriculumului ascuns, bogat în experiențe de învățare informală. Cu titlul de exemplu, luăm trei factori: conduita profesorului  per ansamblu (oglindită în ethosul școlii), influențele părinților (beneficiari indirecți ai ofertei curriculare), cultura și civilizația comunității locale. Cumulate, efectele lor redau calitatea vieții școlare. Cu alte cuvinte, pozitivitatea.negativitatea este consecința cumului de factori ce gravitează în jurul comunității școlare.

    Ne reține atenția ultimul factor, parte din mediul extern. In(direct), acesta exercită influențe asupra vieții școlii. Exercitarea influenței se realizează în condiții interne sau externe, determinate de factori intrinseci ori extrinseci. În altă ordine de idei, comunitatea școlară își trăiește viața în lumina factorilor dezvoltatori ori în umbra celor negativi. Prin urmare, intensitatea luminii/umbrei este egală cu forța a doi factori puternici: mediu ereditate. Concret vorbind, într-o zonă economic defavorizată există o probabilitate mai mare de a întâlni frecvent subiecți cu comportamente deviante și cu grave tulburări de învățare, proveniți din familii cu educație precară, inactive sau implicate activități desfășurate în afara legii sau la limita ei. În atari circumstanțe, putem vedea efectele nefaste ale factorului ereditate. În comunitatea școlară, grupurile de învățare pot fi realmente nefavorabil afectate. E imperios necesar să se acționeze pentru a preîntâmpina/combate acțiunile,fenomenele perturbante. De exemplu, consilierul educativ poate convoca întrunirea decidenților în scopul luării măsurilor ce reduc impactul distructiv. În caz contrar, faptul în sine va deteriora calitatea actului educațional.

 

     Conchidem astfel că profesorului îi stă în putere să gestioneze situațiile de învățare în așa fel încât gradul lor de eficiență să atingă zilnic pragul maximal. Atingerea gradului pe termen scurt determină și atingerea lui pe termen lung - chiar și pe fondul currculumului ascuns. De aceea profesorul trebuie să dea constant dovadă de măiestrie și de voință, în beneficiul grupului său de învățare și, bineînțeles, al comunității lui școlare aparținătoare.

      Gândind la valențele formative ale curriculumului ascuns și acționând în consecință, profesorul întărește spiritul uniunii în propria clasă. Pe scurt,ajunge să reducă simțitor numărul momentelor de criză și să elimine, treptat, factorii care le generează. Situațiile tensionate apărute frecvent pe verticală și pe orizontală sunt, drept vorbind, oportunități de învățare pentru toți actorii actului (non)educațional.

      Din acest considerent calitatea de manager a profesorului trebuie privită cu mult interes, știind că el acționează pentru a-și eficientiza colectivul de elevi și proiectul didactic. Prin definiție, aceasta comportă multiple roluri de jucat (aproape) instantaneu și întotdeauna impecabil. Tema ne determină să aprofundăm și conceptul de sintalitate, în paralel cu sintagmele diagnoza clasei, dinamica grupului și învățare socială. Rațiunea e de a valoriza puterea în beneficiul tuturor. Astfel, negreșit, trecem prin dimensiunile managementului clasei: socio-culturală, psihologică și ergonomică.