Viewing Single Post
AnnaE
#1

REZOLVARE SUBIECTE:

 

1.

a) Coasă

b) sordidă = murdară; somptuoase = opulente;

c) De obicei, este un om calm. (adjectiv); 

   El percepe unde sonore din cele mai fine. (subtantiv);

d) obosită — atribut adjectival;

    avea      —  predicat verbal;

e) să stau la pândă ca o santinelă în misiunea severă de a vedea tot. — propoziție subordonată completivă indirectă;

f) Eu înțeleg/ care este motivul supărării tale/.

g) În structura s-a (odihnit) cratima marchează pronunțarea apropiată a două cuvinte cu valori morfologice diferite; pronumele reflexiv s- și verbul auxiliar a.

h) Eroina se simte martoră inoportună a existenței celorlalți, prin imposibilitatea de a se odihni când ceilalți o fac. Luciditatea extremă, care îi facilitează observarea peisajului exterior și a celui interior, sufletesc, al celorlați, nu-i permite să se odihnească, eroina fiind asemenea unei santinele „la pândă” și „veșnic nemulțumită”.

 

 

2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să rezentați particularitățile de constructie ale unui personaj dintr-o nuvelă studiată, aparținând unui autor din programa pentru examen. În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:

— prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din textul epic studiat;

— prezentarea a trei elemente de structură ale textului epic, semnificativ pentru construcția personajului ales (de exemplu: conflicte, episod narativ, intrigă, relații spatio-temporale, tipologii de personaje, tehnici de caracterizare a perosnajelor etc)

— evidențierea a două trăsături ale personajului ales, ilustrate prin două episoade/scene narative semnificative.

 

      Ioan Slavici este unul dintre cei patru scriitori clasici români care s-au remarcat în secolul al XIX-lea, prin inaugurarea romanului realist obiectiv, cu profil psihologic. Literatura lui Slavici descrie personaje complexe, dominate de conflicte puternice, pe fondul modificărilor pe care le aduce capitalismul în societatea tradițională rurală.

     Nuvela Moara cu noroc este o creație literară care se înscrie în formula realismului cu influențe psihologice și este considerată o capodoperă a speciei:„o nuvelă solidă, cu aspect de roman” (george Călinescu). Nuvela a fost publicată în volumul Novele din popor, din 1881.

    Protagonistul nuvelei este Ghiță, un personaj complex a cărui personalitate se schimbă, pe parcursul nuvelei, transformându-se dintr-un om onest într-un cârciumar care trăiește cu obsesia banilor și comite fapte grave, culminând cu crimă, în numele obsesii.

    Inițial, el este tânăr cizmar dintr-un sat ardelean, care este interesat să progreseze pe plan social. Prin urmare, el își propune să ia în arendă cârciuma Moara cu noroc, urmând să-și deschidă, mai târziu, cu banii obținuți, un atelier de cizmărie cu câteva calfe. Planul pe care-l prezintă familiei o face pe bătrână, soacra lui Ghiță, să fie rezervată, fiind credincioasă principiului că omul trebuie să fie mulțumit cu sărăcia lui. Ghiță se dovedește, însă hotărât și se mută cu familia la Moara cu noroc, un loc aparent privilegiat, dar cu rezonanță negativă.

    Ghiță se dovedește întreprinzător, harnic și priceput în ocupația de cârciumar, previziunile sale se adeveresc și el ajunge să câștige mai bine. dar echilibrul sufletesc al personajului se ruinează în momentul în care la cârciumă își face apariția Lică Sămădăul, șeful porcarilor care îi impune să-i fie partener în afaceri, devenindu-i iscoadă. Intimidat de prezența autoritară a lui Lică, Ghiță acceptă, mai ales că vede în acest pact un prilej de a se îmbogăți mai repede. Ghiță dă dovadă de caracter slab în confruntarea cu porcarul. personajele sunt în opoziție; Lică este ferm și autoritar, Ghiță se dovedește slab și ușor de stăpânit.

    Ghiță trăiește un puternic conflict interior, fiind scindat între dorința de e redeveni om cinstit și obsesia pentru bani, cea din urmă împlinindu-se numai prin tovărășia lLică. Lupta interioară se răsfrânge în exterior, prin faptul că trăiește stări sufletești contradictorii și prin reacțiile agresive față de cei dragi.

    Măcinat de obsesia pecuniară, Ghiță se transformă dintr-un om optimist și vesel, într-o persoană ursuză, irascibilă, care trece rapid de la o stare sufletească la alta: „se aprindea pentru orișice lucru din nimic, nu mai zâmbea ca mai nainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”. Curând, personajul ajunge să regrete că are familie, care îl împiedică în planurile sale. El se dezumanizează treptat și comite gesturi care ies din sfera raționalului. De exemplu, își îndeamnă soția să joace cu Lică, folosindu-se de ea ca să pastreze prietenia cu Lică. Ghiță se lasă și mai mult influențat de Lică atunci când depune mărturie în favoarea lui și se face vinovat de sperjur. În încercarea de a se reabilita moral, se împritenește cu jandarmul Pintea căruia intentionează să i-l predea pe Lică. este și aici duplicitar, pentru că nu vrea să piardă avantajul prieteniei cu Lică.

    Personajul conștinetizează că se supune unui instinct care-l domină și trăiește cu remușcările faptelor sale, mai ales când se gândește la soarta copiilor săi, care nu vor avea amintirea unui părinte cinstit, moral

    Dezumanizarea perosnajului este definitivă în momentul în care își ucide, care-l înșelese. Este la rândul lui ucis și moartea lui este văzută ca o pedeapsă pentru abaterea de la codul moral.

    Personajul este caracterizat indirect, prin intermediul faptelor, vorbelor, atitudinilor sale. La început, naratorul îl prezintă drept un „om harnic și sârguitor”, pentru ca mai târziu să devină „ursuz” și „pus pe gânduri”. Personajul se dovedește lacom: „Vedea banii grămadă înaintea sa și i se împăinjeneau, parcă ochii”.

    În relația cu Lică, Ghiță se dovedește vulnerabil și lipsit de curaj cu atât mai mult cu cât celalalt îi observă slăbiciunea pentru bani. Ana, soția lui, de care el se înstrăinează pentru că este incapabil să-i mărturisească frământările sufletești, ajunge să-l disprețuiască, numindu-l „muiere în haine bărbătești”.

    Prin încercarea sa de a-și schimba destinul, fiind mulțumit cu ce avea deja, prin actul său de hybris, care are consecințe dramatice, Ghiță devine un personaj tragic.

 

 

 

Comentariile integrale le găsiți aici....

 

Relațiile dintre personaje Lică și Ghiță 

                                                   

Moara cu Noroc de Ioan Slavici - nuvelă psihologică comentariu literar

 

Realismul in nuvela psihologica Moara cu noroc de Ioan Slavici

 

Caracterizarea personajului principal Ghita din nuvela Moara cu Noroc de Ioan Slavici