Strategii didactice utilizate in procesul de predare-invatare-evaluare
Strategia didactica = sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte resurse educationale care vizeaza atingerea unor obiective.
- este conceputa ca un scenariu didactic complex, în care sunt implicati actorii predarii - învatarii, conditiile realizarii, obiectivele si metodele vizate.
- prefigureaza traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic si mai eficient pentru abordarea unei situatii concrete de predare si învatare( astfel se pot preveni erorile, riscurile si evenimentele nedorite din activitatea didactica).
Componente ale strategiei didactice:
-sistemul formelor de organizare si desfasurare a activitatii educationale,
- sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor si procedeelor didactice,
- sistemul mijloacelor de învatamânt, respectiv a resurselor utilizate,
-sistemul obiectivelor operationale.
Tipuri de strategii didactice:
-strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general;
-strategii deductive( invers faţă de cele inductive) : general -> particular,legi sau principii-> concretizarea lor în exemple;
-strategii analogice - predarea şi învăţarea se desfăşoară cu ajutorul modelelor;
-strategii transductive cum sunt explicaţiile prin metafore;
-strategii mixte: inductiv-deductive şi deductiv-inductive;
-strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative, programate şi algoritmice propriu-zise;
-strategii euristice - de elaborare a cunoştinţelor prin efort propriu de gândire, folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic, experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativităţii.
Strategia nu se confunda cu metoda sau cu metodologia didactica. Metoda vizeaza o activitate de predare-învatare-evaluare. Strategia vizeaza procesul de instruire în ansamblu si nu o secventa de instruire.
1.Metode de invatare
Metoda didactică se referă la drumul sau calea de urmat în activitatea comună a profesorului si elevilor, în vederea realizării obiectivelor instruirii.
Clasificarea metodelor de învățământ
- dupa criteriul istoric:
- metode clasice, tradiționale;
- metode moderne ;
- dupa scopul didactic urmarit:
- metode de comunicare de cunoștințe;
- metode de fixare și consolidare;
- metode de verificare și apreciere a rezultatelor.
- dupa gradul de participare a elevilor la activitatea didactica:
- metode expositive(centrate pe profesor);
- metode active(centrate pe elev);
Metode clasice sunt receptive, bazate pe activităţi reproductive;
Metode moderne sunt activ-participative adică propun o cunoaştere dobândită prin efort propriu;
- sunt orientate spre produs, prezintă ştiinţa ca o cunoştinţe finite;
- sumă de îşi îndreaptă atenţia spre procesele prin care elevii ajung la elaborări personale;
- sunt abstracte şi formale;
- pun accent pe contactul direct cu realitatea, sunt concrete;
- au prea puţin caracter aplicativ;
- cultivă spiritul aplicativ, practic şi experimental;
- impun o conducere rigidă a învăţării,încurajează munca independentă, - iniţiativa, creativitatea;
- impun un control formal;
- stimulează efortul de autocontrol, de autoevaluare, de autoreglare la elevi;
- promovează competiţia;
- stimulează cooperarea;
- se bazează pe o motivaţie extrinsecă cu elemente constrângere;
- de frică, motivaţie intrinsecă ce izvorăşte din actul învăţării, din bucuria succeselor obţinute;
- întreţin relaţii rigide, autocratice (autoritariste) între şi elevi;
- profesori raporturile profesor-elevi se apropie de condiţiile vieţii sociale şi de cerinţele psihologice ale tânărului în dezvoltare, promovând relaţii democratice, care intensifică aspectele de cooperare;
- profesorul este transmiţător de cunoştinţe;
- profesorul este organizator, îndrumător, animator;
- disciplina învăţării este impusă prin constrângere.
- disciplina învăţării derivă din organizarea raţională a activităţii