Viewing Single Post
AnnaE
#1

Rezolvare subiecte:

 

1.

a) fai-mă;

b) aromeală = somnolență

    sublime = minunate, superbe;

c) Îți cer un sfat, nu mai multe. (numeral cardinal);

    Aparent disparate, aceste piese formează un tot. (substantiv)

d) umbrelor - complement indirect

    tainic - complement de mod;

e) ca să admir colțul cel mai frumos al pieței - propoziție subordonată circumstanțială de scop

f) Nu se înțelege/dacă vine acum sau mai târziu/.

g) Cratima marchează pronunțarea apropiată a două cunvinte cu valori morfologice diferite: pronumele personal neaccentuat m- și verbul auxiliar am.

h) Imaginea orașului preferat, Berlin, îi inspiră scriitorului trăiri dintre cele mai plăcute. Vara îi subliniază frumusețea, după cum lumina îl face demn de a figura într-o pictură. Frumusețea orașului, în general, și a peisajului forestier, în care persistă câțiva arbori bătrâni este evindențiată de limbajul textului, devenir original și expresiv prin utilizarea arhaismelor să slujească de izvod zugrăvelii.

 

 

 

2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile de construcție ale unui personaj din romanul Ion de Liviu Rebreanu. În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:

— indicarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din textul epic studiat;

— prezentarea a trei elemente de structură ale textului epic, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: conflicte, episod narativ, intrigă, relații spațio-temporale, tipologii de personaje, tehnici de caracterizare a perosnajelor etc.);

— prezentarea a două trăsături ale personajului ales, ilustrate prin două episoade/scene narative semnificative.

 

    Rezolvare subiect:

 

     

         Ion Pop al Glanetașului este personajul principal și eponim al romanului. Ion este un personaj complex, care întruchipează tipul arivistului. În destinul personajului se reflectă datele situației sociale reale a țăranilor care nu aveau pământ, Ion fiind exponentul acestei clase sociale.

   

          Complexitatea personajului și felul în care autorul a ales exitusul său a întreținut controversa punctelor de vedere critice, doi dintre cei mai cunoscuți critici, E. Lovinescu și G. Călinescu, situându-se pe poziții interpretative diferite în ceea privește personalitatea protagonistului din romanul Ion.

   

          Eugen Lovinescu afirmă că:„Ion este expresia instinctului de expansiune, în slujba căruia pune o inteligență ascuțită, o viclenie procedurală și o voință imensă”, în timp ce george Călinescu declară că Ion este o „brută căreia șiretenia îi ține loc de deșteptăciune și care manifestă viclenia instinctuală caracteristică oricărei ființe reduse”.

   

          Datele caracteriale inițiale ale personajului nu exclud o serie de trăsături păozitive: hărnicie, perseverență, istețime, iubirea de pământ „care l-a stăpânit de mic copil”. Drama personajului este generată de mentalitatea comunității rurale din care face parte, care separă oamenii în bogați și săraci, între aceste grupuri relațiile sociale fiind încordate. Ascensiunea socială se realizează exclusiv prin intermediul căsătoriei, care devine un contract social. Familiile se întemeiază din considerente economice. Ion se simte disprețuit pentru că este sărac și orgoliul îl determină să acționeze în sensul depășirii condiției sale sociale. Pentru Ion, sărăcia înseamnă pierderea demnității, a respectului comunității sătești. Personajul consideră că va primi respectul cuvenit și va fi certificat de facto ca lider, poziție pentru care întrunește calități, doar dacă va deține pământ.

 

         Complexitatea personajului depășește datele realității sociale, în obsesia lui Ion de a obține pământ, „cât mai mult pământ”, scriitorul observând o manifestare a iraționalului, a patologicului.

   

        Romanul este construit pe două coodonate tematice, reprezentând cele două dorințe ale personajului; împlinirea socială prin deținerea pământului și împlinirea existențailă, prin iubire.

   

         Scena de început a romanului dezvăluie câteva dintre trăsăturile protagonistului. La scena de la horă, el se arată impulsiv, mânios, orgolios și reacționează cu violență în conflictul cu George. Sentimentele negative față de cei bogați se amplifică atunci când este apostrofat pe nedrept, iar disputa cu vasile Baciu, tatăl Anei îi alimentează ura și pornirea de a-și schimba soarta. Suferința sa se acutizează când este mustrat de preot în fața comunității.

   

         Ion intreprinde un act de răzbunare împotriva bogaților atunci când intră abuziv cu plugul în pământul vecinului său, Simion Lungu. Gestul său dovedește naivitate și îl conduce, mai târziu, spre pedeapsa cu inchisoarea. Hotărât să aibă pământ, Ion nu găsește, inițial, modalitatea prin care să-l silească pe „bogotanul” Vasile Baciu să consimtă la căsătoria lui cu Ana. În discuția cu Titu Herdelea, fiul învățătorului, acesta îi dă o sugestie și Ion o seduce pe Ana, prin viclenie și o lasă însărcinată, convins fiind că Vasile Baciu va accepta căsătoria, ca să ajungă de rușinea satului. Ion se dovedește din nou naiv pentru că se încrede în vorbele lui Baciu care nu-i promisese și în scris că-i va da pământurile. Răutatea celor doi, socru și ginere, se repercutează asupra Anei care suferă violențe din partea amândorura.

     

       Impresionat de suferința Anei, preotul intervine în disputa dintre cei doi și Ion obține ce și-a dorit. Ajuns bogat, Ion se schimbă în conduită și în gesturi, fără să devină, însă, mai bun. Încrederea în sine și sentimentul dobândirii demnității în sat se afișează prin gesturi: „Umblă cu pașii mari și cu genunchii îndoiți; vorbea mai apăsat cu sătenii și veșnic numai de pământ și avere.” Nu mai este violent cu  Ana, ci indiferent, deși femeia și copilul ei rămân o garanție a pământului său.

     

       În cea de-a doua parte a romanului, Ion este determinat să-și urmeze chemarea inimii și s-o cucerească pe Florica, măritată acum cu George Bulbuc. Intenția lui probează egoism și un caracter monstruos, pentru că abia și îngropase soția și copilul. Dorind mai mult decât a obținut deja, își pierde viața, căci obsesia pentru Florica se finalizează tragic, Ion fiind ucis de propria-i patimă. Moartea personajului survine ca o pedeapsă binemeritată pentru faptul că a cauzat rău celor din jurul său.

   

      Personajul este caracterizat indirect, prin intermediul faptelor, vorbelor și atitudinilor sale. există personaje, ca la orice erou controversat, care își exprimă părerea despre el. vasile baciu îl numește „tâlhar și sărăntoc”, Titu Herdelea consideră că este „perseverent”, naratorul sustine că este „iute și harnic”. Autocaracterizarea rezultă din monologul personajului „....și să rămână tot calic....pentru o muiere”,”....ce folos de pământuri dacă cine ți-e drag pe lume nu-i al tău?”.

   

      Imaginea personajului este realizată prin tehnica narativă a basoreliefului, el dominând, prin acțiunile sale, scenariul narativ al romanului, fiind în opoziție flagrantă cu celelalte personaje.

   

     Caracterial, Ion se diferențiază prin voință și prin egoism, punând satisfacția personală mai presus de sentimentele celor din jur. Totodată, Ion, este un personaj tragic pentru că eșuează în încercarea de a-și împlini cele două aspirații. Asemenea altor personaje rebreniene, Ion încearcă să se împlinească prin iubire, care îi este refuzată. În relatia sa cu Florica, Ion arată o latură umană, profundă, prin propensiunea spre iubire, aflată, totuși, în stadiu incipient. Povestea de dragoste tragică a lui Ion reiterează mitul cuplului etern, ai cărui membri se caută neîncetat, fără a avea posibilitatea de a rămâne împreună. Personajul este caracterizat prin ideea de a avea, de a deține pământul cu orice preț. dacă, inițial, el crede că această trăsătură a firii sale este satisfăcută de obținerea pământului, după aceea își dă seama că iubirea înseamnă sursa fericirii.

 

     Obsesia pentru Florica, pe care nu și-o poate scoate din cap de-a lngul acțiunii, îl împinge sore sfârșitul trucl. Sufletul bărbatului îi aparține în întregime Floricăi, numele fiind o sugestie a frumuseții existenței: „Purta în suflet râsul ei cald, buzele ei pline și umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albaștri ca cerul de primăvară”.

     

      Ion se face vinovat de hybris prin încercarea de a reuni cele două glasuri ale vieții și parcursul sau existențail prezintă destinul unui personaj tragic.