b) Strategii și stiluri de predare. relațiile între predare, învățare și evaluare; rolul feed-bacului în optimizarea pradării.
Strategiile de predare se pot defini ca sisteme de metode, procedee, mijloace și forme de organizare a activității de instruire, integrate în structuri operaționale, care au la bază o viziune sistemică și care sunt menite să asigure o învățare și creatoare a cunoștințelor și abilităților și să raționalizeze procesul instruirii.
1. Stilul autoritar - profesorul este cel care decide obiectivele, selectează activitățile, etapele de desfășurare, mijloacele, metodele și sarcinile de realizare, astfel încât membrii grupului nu vor cunoaște în avans ceea ce urmează să se realizeze, controlul asupra mediului educaționale este absolut;
2. Stilul democratic - profesorul propune și negociază cu membrii grupului obiectivele activitățile, etapele de desfășurare, mijloacele, metodele și sarcinile de realizare, dezvoltând astfel relații de cooperare și sprijin reciproc. Se încurajează implicarea activă a elevilor în procesul învățării, inițiativa, potențialul lor creativ;
3. Stilul laissez-faire (permisiv) - exprimă un profesor care consideră că intotdeauna este suficient ce predă, cât predă și cum predă, fiind sigur că elevii înțeg, acordându-le, însă ajutor la cererea lor. Reflectă o atitudine de pasivitate din partea cadrului didactic, acesta implicându-se doar recomandarea de mijloace și suport informațional.
B. În funcție de particularitățile procesului de comunciare cu elevii au fost identificate patru stiluri de predare (Brummelem 1988, Golu - 1996)
- stilul emoțional-improvizator;
- stilul emoțional-metodic;
- stilul rațional-improvizator;
- stilul rațional-metodic.
Stilul emoțional-improvizator este orientat cu predominanță pe procesul învățării. Profesorii care adoptă acest stil își planifică lecția doar „în linii mari”, dar convinși fiind, că elevii „nu sunt starea de spirit a elevilor, de motivația lor sau de dificultățile apărute”.
Stilul rațional-metodic se situează la polul opus celui anterior descris. este un stil de predare orientat spre rezultatele învățării. Profesorii își fixează dinainte obiectivele specifice de atins și alcătuiesc proiecte didactice amaănțite, fundamentate „științific”, parcurg materia în ritm rapid, dar cu pași mărunți, dau instrucțiuni și explicații precise, oferă multe exemple, recapitulează noțiunile în mod constant, dau scurte teme independente și le corectează conștiincios, testează continuu pe elevi.
Stilul emoțional-metodic și stilul-improvizator sunt variante „intermediare” între cele două stiluri „polare”, prezentate anterior.
Stilul emoțional-metodic asociază ideea mediului afectiv propice învățării, cu grija de a nu pierde din vedere obiectivele specifice ale activității unui profesor.
Stilul rațional-improvizator continuă să pună la baza activității de predare rezultatele științelor educației, dar înțelege că prevederea și controlul complet al comportării umane nu sunt nici dezirabile, și nici posibile.
Relațiile între predare, învățare și evaluare
Prin evaluare masurăm eficineța predării și învățării, constatăm succesul sau insuccesul procesului instructiv-educativ. Evaluarea pune în evidență: relația succes-insucces școlar privită ca realizare sau nerealizare a unei sarcini, performanța obținută ca expresie a nivelului de pregătire teoretică și practică relația progres și reușită școlară prin raportare la fazele inițiale și intermediare.
Analizând cele de mai sus, putem afirma că predarea,învățarea, evaluarea se află într-o strânsă și permanentă legătură, nefiind viabile singure.
Feedbackul are un rol important în actul de predare-învățare-evaluare. Obiectivul feedbackului este de a reduce decalajul dintre stadiul actual al elevului și nivelul la care ar trebui să ajungă, dintre achizițiile curente și criteriile de reușită. Profesorul trebuie să îi cunoască foarte bine pe elevi, să știe nivelul de pregătire și la ce stadiu ar trebui să ajungă. Prin feedback, greșelile se pot corecta, elevul poate fi încurajat să lucreze mai mult sau să aprofundeze anumite aspecte, simțindu-se mai încrezător în posibilitățile sale, abilitățile dobândite. El poate fi dat pe mai multe căi: prin procesele afective, prin creșterea efortului depus a motivației, a angajamentului, prin oferirea de metode cognitive, prin confirmarea înțelegerii conținutului, prin indicarea direcțiilor de abrodare, strategiilor care să ducă la înțelegerea conținuturilor.
Feedbackului se adresează și elevilor care au greșit, dar și celor care au nevoie de suport după o primă încercare, celor care nu reușesc să atingă nivelul maxim. Cunoașterea greșelii este esențială pentru a ajunge la succes.